17 C
Judeţul Teleorman
duminică, octombrie 11, 2026
Acasă Blog Pagina 976

Apă potabilă şi drum agricol asfaltat, la Gălăteni

0

În aproximativ o lună de zile, în Gălăteni se vor demara lucrările pentru introducerea apei potabile pe toată suprafaţa localităţii. Proiectul, demarat prin APDRP Târgovişte, este evaluat în jurul sumei de un milion de euro. Zilele acestea a avut loc licitaţia pentru lucrări, unde s-au înscris unsprezece firme de specialitate. Conform legii, în zece-douăzeci de zile se va afla câştigătorul.
„Dacă totul se va desfăşura normal şi nu vor fi contestaţii, ne vom încadra în grafic. Dar, mai ştii? Noi suntem optimişti. După ce văd primul metru de ţeavă montat, mă voi ocupa îndeaproape de un nou proiect aflat acum în fază de avizare. Este vorba de un drum de interes agricol, asfaltat, în jur de patru kilometri, foarte necesar pentru ajungerea utilajelor şi a oamenilor pe câmp” ne-a explicat primarul George Cernea.

Nicolae T.

Criminalul din Tătărăşti, Marius Nicuşor Stănculescu, arestat preventiv pentru 30 de zile

0

Magistraţii de la Tribunalul Teleorman au admis cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului Marius Nicuşor Stănculescu. Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor şi va rămâne în arestul poliţiei judeţene până la începutul lunii martie.
„Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza dispoziţiilor art. 226 Cod procedură penală coroborat cu dispoziţiile art. 223 – 225 Cod procedură penală şi dispoziţiile art. 202 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Stănculescu Nicuşor – Marius pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 02.02.2016 şi până la data de 02.03.2016 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă faţă de inculpat. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în Camera de Consiliu astăzi 02.02.2016”, se arată în soluţia dată de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Reamintim că, la începutul săptămânii, locuitorii comunei Tătărăștii de Jos au rămas înmărmuriți și în același timp consternați când au aflat că un consătean de-al lor, Stănculescu Ștefan, în vârstă de 48 de ani, a fost pur și simplu decapitat cu ajutorul unei drujbe. După conflict (în jurul orei 00.30-01.00), Stănculescu Ștefan a părsit localul, îndreptându-se spre casă. La circa 150-200 de metri, a fost ajuns din urmă de către agresori, cu o mașină aparținând ROMTELECOM, condusă de Pavel Nicolae, angajatul respectivei societăți. Unul dintre ei a luat drujba din dotare (cu care tăia crengile copacilor pentru decongestionarea rețelei de telefonie), a pornit-o, ca după aceea să i-o înfigă pur și simplu în creștetul capului, astfel zburându-i creierii. Omul a decedat pe loc.

Zărezeanul, la Călinești

0

„Zărezeanul”, cunoscut și sub numele de „Gurban” sau „Arizan”, este o sărbătoare strămoșească, de care se bucură deopotrivă românii și bulgarii riverani ai malurilor Dunării. Evenimentul se petrece în fiecare an, la 1 februarie, și simbolizează primul drum din noul an al oamenilor la câmp. Se sărbătoresc vița de vie și vinul.
O astfel de manifestare a avut loc și la Călinești, în fiecare sat component al comunei: Licuriciu, Antonești, Copăceanca și Călinești.
Licuriciu este un sat înființat de bulgari. Principala îndeletnicire a locuitorilor de aici este viticultura. Se zice că, datorită ph-ului solului, vinul, vestitul zaibăr, este cel mai de calitate din țară.
Ritualul este același peste tot: se taie o joardă de viță de vie, se stropește cu o sticlă de vin, care apoi se îngroapă la capătul viei. Un preot ține o slujbă. Bineînțeles, cei prezenți se înfruptă din mâncăruri alese.
„Această sărbătoare, Zărezeanul, s-a împământenit la Călinești. Începând cu anul acesta s-a desfășurat în fiecare sat în parte. Participarea a fost numeroasă. Oamenii simt nevoia de destindere, de relaxare, de socializare. Discută între ei probleme gospodărești, cât vin au obținut la ultima recoltă. Și, bineînțeles, degustări și aprecieri” ne-a declarat Gabi Haită, primarul comunei.

Liviu B.

(Puţin pamflet) „Volanul”, amuleta lui Vali Boboc…

0

Mă, când râde băiatul ăsta, Boboc, zici că înfloresc ghioceii. Uiţi de iarnă şi-i dai flit gerului! Pupă-l Dumnezeu să-l pupe, mai are şi un prenume predestinat: Valentin. De la Valentines Day, în traducere neaoşă, „Ziua îndrăgostiţilor”.
Bun şofer! Învârte colacul mai ceva decât o brutăreasa coca! Ia viraje, pune frâna, bagă în marşalier… Gurile rele spun că aceste calităţi l-ar fi impresionat pe Dragnea, atunci când Vali îl plimba…nocturn pe baştanul roşu. Şi că i-ar fi zis: „Bă, tu eşti în stare să conduci şi o comisie în Parlament, ia sa te fac eu eligibil!!!” Şi l-a făcut. Deputat.
Nu numai că deţine arta zâmbetului, dar Boboc, altruist din fire, s-a gândit şi la binele semenului. Zice-se că ar fi cumpărat cu ceva timp în urmă o suprafaţă imensă de pământ, de la ştrand, pe ulicioara aia, înspre râul Vedea. A şi împrejmuit-o cu un gard ameţitor de înalt, să nu se poată căţăra curioşii pe el şi să-şi lase mucii pe-acolo. Eu nu am văzut, dar mi-au zis prietenii că ar împânzuit, la un moment dat, oraşul cu bannere pe care scria cu litere de-o şchioapă că vinde terenuri pentru construit case. Deci, omul se gândea la cei nevoiaşi, la cei care nu au un acoperiş sub cer. Cu toate acestea, n-a avut succes. Mai ştii, poate se gândeşte să doneze câteva, la o aşa inimă mărinimoasă!
În fine, sunt foarte atent să nu dau cu bâta în baltă, deoarece domnul deputat mai are şi defecte. Ce-i drept, foarte puţine. Se supăra repede pe presă şi te trage în judecată!
Tot din auzite, am înţeles că tare-i place viaţa de parlamentar şi ar vrea să repete încă un mandat. De ce, treaba lui. Personal nu ştiu cu ce s-a remarcat, nu ştiu să fi venit cu un proiect serios, în sprijinul cetăţenilor din colegiul domniei sale. Dar ce contează, colegii lui or fi mai breji?! Până la urma urmei, şi parlamentar e o meserie ca oricare alta. Ca de exemplu, covrigar. Infigi covrigi în coada câinelui.

Liviu B.

E Dragnea în „horă”?

0

Recunosc, de foarte multe ori mă caracterizează o doză de naivitate soră cu… prostia! Am încredere în oameni. „Vai de omul care se încrede în om!” spune Biblia. N-am învăţat nimic. Şi tare mi-e teamă că nu voi învăţa!
„Lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi.” Eh, nici chiar aşa! Oamenii politici se diferenţiază. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Ale noastre – în urma deciziilor lor.
Tot umblă un zvon prin culisele înalte ale facerii şi desfacerii jocurilor politice. Pionul principal, cu rol de rege nu este nimeni altul decât conjudeţeanul nostru, Liviu Nicolae Dragnea. Zice-se că ar avea niscai „directive” de la Bruxelles pentru fărâmiţarea PSD-ului. Şi formarea unui nou partid. Adică el, baronul de baron, să distrugă mafia roşie! Recompensa, achitarea în dosarul referendumului. Chiar aşa?! Păi, zic băieţii, de ce ultimele două apeluri au fost amânate? La penultimul, nu s-a prezentat un judecător. La ultimul, pe 29 ianuarie, s-a îmbolnăvit un altul. Nu bate la ochi? Adică, se tergiversează. Perioadă de timp în care Dragnea e nevoit să-şi aducă la îndeplinire planul.
E greu să pui cap la cap „evenimete” şi „întâmplări”, să le dai o logică şi să tragi concluzii. Poate judecătorii respectivi au absentat motivat. Poate numai în mintea noastră, bolnavă de scenarită, se nasc idei închipuite. La un moment dat, vom afla şi adevărul. Dosarul, cu siguranţă, va avea o finalitate. Dar nici atunci nu vom fi siguri daca s-au făcut sau nu jocuri. Completul de cinci posibil să-l găsească nevinovat. Vorba unui deputat nou-liberal, de sorginte pedelist: „Ce-a făcut Dragnea? Campanie electorală! Aşa cum am făcut toţi de-a lungul timpului! Sforile se trag din afară. Dragnea execută. Şi bine face. Ce, ne hotărâm singuri soarta? Suntem dependenţi, aşa cum am fost o istorie întreagă.” Taci mâlc la auzul unor astfel de concluzii. Nouă nu ne rămâne decât să bârfim, să ne ocupăm timpul cu scenarii. Să belim ochii la televizor, unii la Mihai Gâdea, alţii la Rareş Bogdan. Să ne înjurăm şi să sărim unul la gâtul altuia, luând apărarea simpatizantului nostru. Care, pe el îl doare în fund de neajunsurile, de tristeţile noastre. Şi, ca un paradox, uite aşa ni se duce viaţa, admirând sau criticând. Fără nicio justificare, nici de o parte, nici de cealaltă.

O jumătate de miliard de lei, prejudiciu la Centrul de Conservare şi Promovare a Culturii Teleorman. Artiștii au primit salariul de merit în mod ilegal

0

În perioada 2012 -2015 a fost acordat, fără temei legal, salariu de merit unui număr de 10 salariaţi ai Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman, spun inspectorii Curții de Conturi Teleorman.
În total, bugetul statului a fost prejudiciat cu aproximativ o jumătate de miliard de lei vechi, banii pe care angajații vor fi obligați să-i restituie.
”Urmare a plăților nelegale efectuate, în perioada aprilie 2012 martie 2015, reprezentând contravaloarea salariului de merit, acordat necuvenit celor 10 salariați identificați în timpul misiunii de audit, și contribuţiile angajatorului aferente acestui salariu abatere de la legalitate și regularitate ce a determinat crearea unui prejudiciu bugetului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, stabilit la suma totală de 49.305 lei, conducerea entității auditate va dispune măsuri pentru recuperarea integrală a prejudiciului stabilit, în timpul misiunii de audit”, se arată în Raport.

M.D.

Young Steaua Alexandria organizează înscrieri pentru copii

0

Clubul de fotbal patronat de Sorin Paraschiv şi Vali Badea, Young Steaua Alexandria, organizează, în aceste zile, înscrieri pentru copiii născuţi în 2005, 2006, 2007, 2008, 2009 şi 2010.
Pentru a face parte din echipa roş-albastră, tinerii fotbalişti se pot prezenta la baza de antrenament a clubului, terenul sintetic de la ştrand, unde vor completa o fişă de înscriere. Totodată, aceştia trebuie să prezinte şi o adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că sunt apţi pentru efort fizic.
Mai multe detalii pot fi obţinute la numărul de telefon 0760707515, persoană de contact Adrian Chiriţă.

Ş.C.

Marinar salvat din apele fluviul Dunărea de poliţiştii de frontieră

0

marinarPoliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Zimnicea – I.T.P.F. Giurgiu au acţionat cu o ambarcaţiune din dotare, pentru salvarea unui bărbat care a căzut în Dunăre de la bordul unei nave ancorate pe fluviu.
În data de 01.02.2016, ora 03.15, poliţiştii de frontieră de la pontonul de acostare a navelor, port Zimnicea, au fost contactaţi prin staţia radio de către capitanul unei nave ancorate pe fluviul Dunărea, care solicita ajutor urgent deoarece unul dintre membrii echipajului a căzut peste bord, în apele reci ale fluviului.
Imediat, a fost alarmată patrula poliţiştilor de frontieră marinari din cadrul S.P.F. Zimnicea aflată în apropierea locului producerii evenimentului cu ambarcaţiunea MAI-4168, care s-a deplasat, în cel mai scurt timp, pe directia km. Flv. 552, la locul indicat. Aici, împreună cu doi membri ai echipajului navei de pe care căzuse marinarul, echipa de intervenţie a acţionat pentru cautarea si salvarea barbatului din apele fluviului Dunărea şi aducerea lui în siguranţă la mal.
Deoarece se afla în şoc hipotermic, marinarului i-a fost acordat primul ajutor în incinta Punctului de Trecere a Frontierei Zimnicea rutier, până la sosirea ambulanţei, după care a fost transportat la camera de gardă a Spitalului orăşenesc Zimnicea.
După primirea îngrijirilor de specialitate, starea acestuia a devenit stabilă, marinarul fiind externat în cursul zilei.

Teleormanul blestemat! După sărăcie şi şomaj, suntem fruntaşi şi la numărul de copii minori abuzaţi

0

După o perioadă destul de îndelungată, în care sărăcia şi şomajul s-au împământenit în judeţul Teleorman, şi, din nefericire, nu mai vor să plece, un Raport al Asociaţiei Telefonul Copilului scoate la iveală un lucru înfiorător. Conform ultimului bilanţ, judeţul se află pe un ”onorant” loc II, în ceea ce priveşte numărul de copii minori abuzaţi. Doar Vrancea ne întrece.
“Asociaţia atrage atenţia asupra faptului că tot mai mulţi copii şi adolescenţi care au apelat 116111 anul trecut s-au confruntat cu probleme de natură psihologică. Comparativ cu anul 2014, numărul solicitărilor de consiliere psihologică s-a dublat, iar cele mai frecvente stări emoţionale în care copiii au solicitat sprijinul specialiştilor noştri au fost: depresia, amăgirea, izolarea, stima scăzută, singurătatea, nefericirea în sânul familiei, frica, panica, stări cu efecte devastatoare asupra sănătaţii psihice a copiilor”, spun cei de la Asociaţia Telefonul Copilului.
În ceea ce priveşte cazurile de abuzuri, neglijare şi exploatare a copiilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a publicat o statistică pe regiuni geografice. În documentul respectiv se arată că, în Teleorman, doar 39 de speţe au fost semnalate şi confirmate. Din numărul total, 4 cazuri au fost de abuz fizic şi sexual, unul de exploatare în muncă şi 26 pentru neglijarea minorilor de către părinţi.
Deocamdată, Direcţia de Protecţie a Copilului din judeţul Teleorman nu a prezentat o statistică cu numărul copiilor minori abuzaţi.

M.D.

(Puțin pamflet) Ady face pipi pe el însuși de frica DNA!

0

Scurt și cuprinzător. Adrian (Ady) Simionescu a ajuns deputat de Teleorman grație rubedeniei cu Marian Fișcuci. Adicătelea, o ține pe sora acestuia. Sunt cumnați. Fișcuci e „mâna dreaptă” a lui Dragnea. În familie, cum s-ar zice.
Înalt ca o beldie, cu glume proaste la purtător, îi plac șprițul lung și chefurile. Tot lungi. Până se face lat. Irascibil, bolborosind cuvinte fără înțeles, face politică pe genunchi. Dar de unde nu e, nici…partidul nu-ți cere! Important este să fii „soldat credincios”. Să strângi voturi în desagă. Alea sunt importante.
Pai, Ady este și un vestit om de afaceri în Turnu Măgurele. BCA-uri, tractoare, tractorașe, Klass-uri și câte și mai câte. Dar ca să ai notorietate și să fii șmecher, musai ca DNA-ul să-ți calce un piculeț pe urme. Nu mult. Așa i s-a întâmplat și chefliului. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale într-o afacere cu cumnățelul lui drag, Marian. Eh, nu mare lucru! Acolo, niște evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală. A creat și el, vorba unui coleg de breaslă, o… „verigă fictivă”! Păi, dacă e inginer, nu trebuie să se priceapă la…inginerii financiare?! Altfel, ce să facă cu ditamai dipoma de studii superioare?! Se zice că se juca cu bac-ul pe Dunăre, achiziționa din spațiul intracomunitar niște „amărâte” de utilaje agricole, le trecea la vecinii noștri bulgari, ca apoi să le revândă unor societăți românești. Hocus-pocus! Și uite așa, îi râdea puțin în nas fiscului!
Îndată ce DNA va clarifica dosarul, Simionescu trebuie să se prezinte la instanțele judecătorești. Ce-o fi, o să aflăm. Cât e el de mare, l-a cuprins frica. Nu e de joacă. În astfel de cazuri, Doamne ferește, poți face pipi pe tine însuți! Măcar pe-un crac al pantalonului. Mai contează?!
Sper ca teleormănenii să se gândească bine înainte de a ștampila buletinul de vot, în toamnă. Să se intereseze de fiecare candidat în parte. Al cui cumnat este, de ce a fost propulsat. Numai așa se poate „destructura” famiglia.
De politică, nu-i mai arde lui Adrian. Îi ajung atâtea drumuri la București, departe de casă, cu povara dosarului penal pe cocoașă. Ar dori liniște. Ar da orice pentru asta. Dar, tată, înainte de a avea liniște, trebuie să plătești!

Liviu B.