17 C
Judeţul Teleorman
duminică, octombrie 11, 2026
Acasă Blog Pagina 977

Primarul Nicolae Bădănoiu a scăpat de controlul judiciar. Procurorii DNA și-au retras acuzațiile

0

Nicolae Bădănoiu, primarul orașului Videle, nu se mai află sub control judiciar. La numai o săptămână după ce DNA îl acuza de complicitate la luare de mită, procurorii au ajuns la concluzia că faptele nu există. De altfel, Bădănoiu a susținut, încă de la început, că totul este un scenariu, iar faptele pentru care este acuzat nu sunt reale.

La ultima ședință de CL, de săptămâna trecută, înainte de începerea lucrărilor, edilul șef, vizibil emoționat și cu lacrimi în ochi, le-ar fi spus aleșilor locali că timpul va demonstra că este nevinovat. Și a avut dreptate!

M.D.

Decapitat cu drujba

0

În dimineața aceasta, locuitorii comunei Tătărăștii de Jos au rămas înmărmuriți și în același timp consternați când au aflat că un consătean de-al lor, Stănculescu Ștefan, în vârstă de 48 de ani, a fost pur și simplu decapitat cu ajutorul unei drujbe.
Victima se afla într-un bar din centrul localității și, pentru că a refuzat efectiv să primească o bere de la un grup de bărbați, a plătit cu viața.
Cazul se află în cercetare la Parchetul Județean. Cei patru suspecți sunt Pavel Nicolae ( 42 de ani), frații Stănculescu Nicușor Marius (28 de ani) și Stănculescu Florin Mihai (27 de ani), care nu sunt rudă cu victima, și Bărăgan Gilă Nicolae (45 de ani).
După conflict (în jurul orei 00.30-01.00), Stănculescu Ștefan a părsit localul, îndreptându-se spre casă. La circa 150-200 de metri, a fost ajuns din urmă de către agresori, cu o mașină aparținând ROMTELECOM, condusă de Pavel Nicolae, angajatul respectivei societăți. Unul dintre ei a luat drujba din dotare (cu care tăia crengile copacilor pentru decongestionarea rețelei de telefonie), a pornit-o, ca după aceea să i-o înfigă pur și simplu în creștetul capului, astfel zburându-i creierii. Normal, omul a decedat pe loc. (Vom reveni cu amănunte.)

Liviu B.

Procurorii DNA, la ITM Teleorman

0

IMG_9994Mai mulţi ofiţeri judiciari, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fac percheziţii, la această oră, la sediul ITM Teleorman. Oamenii legii au ridicat o serie de dosare. Surse judiciare au declarat că mai mulţi salariaţi ai instituţiei vor fi duşi la audieri. Procurorii verifică, printre altele, modul prin care au fost încheiate şi înregistrate unele contracte de muncă. Percheziţii au avut loc şi la mai multe societăţi comerciale din judeţ.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Vom reveni cu amănunte

ATENȚIE, se ia lumina!

0

Pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite, Cez Distribuție va efectua o serie de lucrări în rețelele electrice din Teleorman, în perioada 01-07 februarie.

Având în vedere acest aspect, CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice, în anumite zone, la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel:

Luni (01 februarie)-în localitățile Putineiu, Roșiorii de Vede, Scurtu Mare, Nanov, Mavrodin, Nenciulești și Plosca.

Marți (02 februarie)-în localitățile Putineiu, Roșiorii de Vede, Talpa, Bujoreni, Videle, Vitănești și Mârzănești.

Miercuri (03 Februarie)-în localitățile Putineiu, Roșiorii de Vede, Găleteni și Răzmirești.

Joi( 04 februarie)-în localitățile Putineiu, Roșiorii de Vede, Găleteni, Băbăița, Frăsinet, Dracea și Mîrzănești.

Vineri (05 februarie)-în localitățile Putineiu, Roșiorii de Vede, Olteni, Siliștea Gumești, Ștorobăneasa și Pietroșani.

Sâmbătă (06 februarie)-în localitățile Orbeasca, Bogdana și Furculești.

Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.cez.ro

Vrei să muncești la Stat? Află lista posturilor vacante!

0

Fochist – Şcoala Gimnazială Bujoru
Contabil – Şcoala Gimnazială Bujoru
Muncitor calificat și îngrijitor (2 posturi) – Şcoala Gimnazială Comuna Vităneşti
Bibliotecar IA – Primăria Comunei Talpa
Muncitor calificat II – Şcoala Gimnazială Dracea
Ingrijitor II (0,25 normă) – Şcoala Gimnazială Vedea
Inspector debutant – Primăria Comunei Ștorobăneasa
Secretar II (0,5 normă) – Şcoala Gimnazială „Alexandru Depărăţeanu” din Roşiori de Vede
Asistent medical, infirmieră (13 posturi) – Spitalul Județean de Urgență Alexandria
Referent superior – Casa Județeană de Pensii Teleorman
Consilier asistent – Casa Județeană de Pensii Teleorman
Inspector principal – Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman
Consilieri (3 posturi) – Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman

LNBF. Baschetbalistele din Sf.Gheorghe au învins categoric jucătoarele din Alexandria în ultimul meci al sezonului regulat

0

Ultima etapă (a XXII-a) din sezonul regulat al Ligii Naţionale de baschet feminin a adus faţă-n faţă, la Craiova, formaţiile BCT-CST Alexandria şi ACS Sepsi SIC Sf.Gheorghe, gruparea din Covasna fiind liderul la zi al campionatului şi principala pretendentă la titlul naţional. Potrivit transmisiei live de pe site-ul Federaţiei Române de Baschet, meciul nu a avut istoric, pentru că un scor categoric de 86-44 (26-10, 14-9, 27-11, 19-14) exprimă diferenţa de valoare. Din nou s-a dovedit că ACS este o nucă prea tare. In tur formaţia din Sf.Gheorghe a câştigat, de asemenea, lejer (98-44), o astfel de diferenţă constituind un ascendent evident pentru retur. La BCT-CST formula de start a adus în teren pe Brown, Arnold, Voicu, Chivu şi Mihai, restul băncii fiind alcătuit din Alaiba şi mai multe junioare. De altfel, în aceste condiţii trei jucătoare de bază au rămas pe suprafaţa unei dispute aparent fără miză, în timp la adversare jucătoarea care a stat cel mai mult în teren a acumulat 28 de minute…
Dar să vedem cum a început această partidă ACS: Jeffery, Thompson, Evans, Marshall şi Pârâu. Între rezervele utilizate s-au aflat Louis, Tavic, Stoenescu sau Kilin, adică sportive experimentate. Şi când ai un lot cu şase jucătoare străine şi două din naţionala României, e greu de crezut că te poţi împiedica de Alexandria, oricâtă determinare ar dovedi elevele antrenorului Mădălin Piperea. Aşa că nu a constituit o surpriză instalarea la timonă, din startul meciului, a covăsnencelor. Acestea aveau la finalul primei reprize un avantaj consistent, de 19 puncte. Sferturile trei şi patru nu au adus noutăţi în desfăşurarea confruntării, ACS mărind diferenţa de pe tabela electronică. Un scor sever, influenţat şi de faptul că aruncările de trei puncte nu au mai fost pentru teleormănence un punct forte, precum în alte partide.
Pentru BCT-CST au evoluat Elan Brown-15 (1×3) puncte, Viorela Voicu-14 p, Shanita Arnold-10 (1×3) p, Alina Chivu-3 p, Beatrice Alaiba-2 p, Mihaela Mihai, Alina Podar şi Tania Agache. La ACS Sepsi au jucat T.Marshall-18 (1×3) puncte, J.Jeffery-17 (5×3) p, A.Stoenescu-10 (2×3) p, K.Louis-9 p, S.Evans-8 p, A.Thompson-8 p, M.Tavic-7 (1×3) p, A.Pârâu-6 (1×3) p, T.Kilin-3 p şi A.Lazăr.
Dincolo de sentimentul de amărăciune pentru o înfrângere prea severă, să ne bucurăm totuşi că BCT-CST, în condiţiile ştiute de pregătire şi de disputare a meciurilor de “acasă”, este în play-off la finalul sezonului regulat. Conform regulamentului, în această fază Alexandria are ca adversar tot pe ACS Sf.Gheorghe, sistemul de calificare mai departe bazându-se pe două victorii din trei partide. Şi este clar cine se va bate ulterior pentru medaliile acestei ediţii a Ligii Naţionale… Rămâne însă posibilitatea alexăndrencelor de a urca apoi în clasament după faza locurilor 5-8.
Deocamdată, să consemnăm, în ordinea clasamentului după 22 de etape, cele opt echipe calificate în play-off: Sf.Gheorghe, Braşov, Alba Iulia, Târgovişte, Arad, Cluj-Napoca, Galaţi şi Alexandria. Ca urmare, perechile din play-off sunt ACS Sepsi SIC Sf.Gheorghe-BCT-CST Alexandria, Olimpia CSU Braşov-Phoenix Galaţi, CSU Alba Iulia-Universitatea Cluj Napoca şi CSM Târgovişte-Universitatea Goldiş ICIM Arad.

ŞTEFAN STAN

Foştii angajaţi de la Robema, obligaţi să meargă la Brăila pentru a-şi ridica adeverinţele de vechime în muncă

0

Sute de foşti angajaţi ai fabricii de bere din Roşiorii de Vede vor fi obligaţi să parcurgă peste 600 de kilometri, până la Brăila, pentru a-şi procura documentele ce atestă vechimea în muncă. Pentru unii dintre ei, deplasarea va fi aproape imposibilă, şi asta din cauza costurilor ridicate cu transportul sau cazarea. Singura soluţie pentru ca oamenii să intre cât mai rapid în posesia adeveriţelor este ca societatea brăileană să trimită actele prin poştă.

Printr-un comunicat de presă, “Casa Judeţeană de Pensii Teleorman aduce la cunoștința persoanelor interesate că SC UBERUM SRL cu sediul în localitatea Brăila, Şoseaua Viziru, km. 10 (DN 21) – Platforma Industrială Chișcani, telefon:0239/672142, fax: 0239/652683, e-mail: uberum_srl@yahoo.com, a preluat documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii certificate și extrase privind drepturile cetățenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii aparținând SC BERE SI MALT ROBEMA SA din Roșiori de Vede, societate aflată în procedura de lichidare judiciară”.

Ş.C.

„Milogii” din presa locală plâng după primarul Nicolae Bădănoiu!

0

După mulţi ani de milogeală în presa locală, mi-a fost dat sa văd şi… ineditul! Toţi, dar toţi avem afinităţi pentru un primar sau altul. De cele mai multe ori ne leagă latura sentimentală, fie că este vorba de liberali, fie ca ne referim la social democraţi. Din păcate, există şi scursuri, haznale, mămăisme sau, vorba colegului… transilvănisme ori moldovenisme!

Dacă ele sunt bântuite de interese personale, financiare sau de grup, rămâne de văzut! Niciodată, dar niciodată, nu am luat bani de la primarul „Mită”, a se înţelege Nicolae Bădănoiu! Da, Nicolae Badănoiu, primarul oraşului Videle. Of, era să mint! O singură dată, prin 2013, mi-a dat banii pentru abonamente. Vreo 1.000 de lei. Pentru un an întreg. Cotidian!

Alţii, în schimb, s-au înfruptat. L-au pupat în „pupa vaporului”, încât găoaza nu mai este roză, ci de un alb imaculat. Şi pe la firmele agreate de el, primarul, şi pe la alte entităţi. Nu contează, banul sa iasă iar proştii să fie destui!

Când omul a dat de necaz, adică primarul Nicolae Bădănoiu, s-au la(be)mentat în gura lupului. Au vrut să-l scoată mioară. Hai, nici chiar aşa… Neleapcă, fie ca voi! Cu asta, suntem de acord! Aveţi bunul simţ! Lichelele sunt o altă specie, undeva pe National Geografic. Sau cum s-o scrie el!

Ce-i drept, nici eu nu am crezut că „prostănacul”, vorba preşedintelui Ion Iliescu (URAAA!) poate pune botul la mirosul banilor. Bă, nătângule, ţi-ai făcut sora de rahat! E ditamai vicepreşedinte de Consiliu Judeţean! Stii tu unde!

Asta, în ciuda faptului că mulţi dintre videleni ne semnalau faptul că omul Bădănoiu a dat de… pizmă. De necaz, mă, nu vă mai holbaţi atât, că nu vorbim de gaura dintre craci! Parcă nici acum nu-mi vine să cred. Lupiţele lui tata au înţeles un singur lucru! Făra aportul lui Bădănoiu, da, bre, primarului Bădănoiu, nu mai facem „prestaţie” pe zona Videle. Nici la bani, nici la numere!!! De ziar, evident!

133 de locuri de muncă vacante în Teleorman

0

Pentru perioada 28 ianuarie – 03 februarie 2016, în evidenţa A.J.O.F.M Teleorman sunt înregistrate 133 de locuri de muncă, puse la dispoziţie de către 19 agenţi economici.
După nivelul de instruire si calificare, la nivelul judetului cea mai mare pondere de locuri de munca vacante este de 66.1 %(88 de locuri) pentru persoane cu studii medii şi profesionale, urmata de 30.1 %(40 de locuri) pentru persoane necalificate si 3.8 %(5 locuri) pentru persoane cu studii superioare.

Locuri de muncă vacante pe agenţii locale/puncte de lucru:

Alexandria – 106 locuri de muncă, 15 agenţi economici (domenii: administratie publica,tamplarie,industria alimentara, industrie masinilor si utilajelor); 40 locuri pentru persoane cu studii medii şi profesionale, 61 locuri pentru persoane necalificate şi 5 locuri pentru persoane cu studii superioare;

Roşiori de Vede – 20 locuri de muncă, 1 agent economic (domeniul industria textila 20 locuri pentru persoane necalificate);

Zimnicea – 7 locuri de muncă, 2 agenti economici în domeniul agriculturii pentru persoane cu studii profesionale.

Conform prevederilor Legii nr. 76/2002, modificată şi completată, angajatorii au obligaţia să comunice locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora, catre agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au sediul, respectiv domiciliul.

Pentru a comunica locurile de muncă vacante, angajatorii pot depune formularul ANEXA 1A la sediul agenţiilor locale/punctelor de lucru sau transmite prin fax la 0247/311.164 sau pe e-mail ajofm@tr.anofm.ro.

Angajatorii au obligaţia să anunţe in termen de o zi ocuparea locurilor de munca declarate vacante prin depunerea formularului ANEXA 1B.

Pentru informaţii suplimentare, privind măsurile active de ocupare, persoanele interesate se pot adresa, de luni până joi între orele 8.00-16.30 şi vineri între orele 8.00-14.00, Agenţiilor locale/Punctelor de lucru, din raza de domiciliu sau pot accesa pagina web a instituţiei www.teleorman.anofm.ro.

Eugen Pîrvulescu, copreședinte PNL Teleorman: Liviu Dragnea a învățat de la Victor Ponta lecția disprețului față de români

0

Cu fiecare ieșire publică a liderilor săi, PSD demonstrează că nu a înțeles cum funcționează democrația și nici că dreptul la vot este unul fundamental care trebuie respectat chiar și atunci când nu le convine.

La fiecare alegeri electorale, PSD-ul pare să uite că trăim într-o țară democratică, iar disprețul pe care îl afișează față de cetățeni și drepturile acestora atinge de fiecare dată noi dimensiuni.

La alegerile prezidențiale din 2014, social democrații au suprimat dreptul de vot al diasporei.Victor Ponta și echipa lui de atunci au profitat de toate instrumentele pe care le-au avut și au reușit să încalce dreptul fundamental a mii de români.

La scurt timp de la dezastrul alegerilor din diaspora vedem că Liviu Dragnea a învățat de la Victor Ponta lecția disprețului față de români.

Chiar mai mult decât atât, noul președinte PSD pare că îl întrece în ceea ce privește ticăloșiile politice pe fostul lider social democrat.Liviu Dragnea vrea ca la alegerile locale de anul acesta să manipuleze voința electorală a cetățenilor prin organizarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin.

Proporțiile dorinței PSD-ului de a îngrădi drepturile democratice ale cetățenilor sunt greu de imaginat. Boicotarea alegerilor nu reprezintă doar un abuz electoral, dar și un șantaj la adresa actualului Guvern, șantaj menit să împiedice înfăptuirea voinței cetățenilor: alegeri locale în două tururi de scrutin.

Eugen Pîrvulescu,
Copreședinte PNL Teleorman