15.7 C
Judeţul Teleorman
miercuri, octombrie 14, 2026
Acasă Blog Pagina 910

Claudiu Crăcea una afirmă, alta face: se va lăsa sigur de politică, dar va continua cu siguranţă!

0

Dezamăgit de înfrângerile survenite o dată la… patru ani, Claudiu Daniel Crăcea, fostul candidat liberal la funcţia de primar al municipiului Turnu Măgurele, a declarat imediat după aflarea rezultatelor că va renunţa definitiv şi irevocabil la politică. Un gest de bărbăţie, după părerea noastră. Toţi l-am crezut pe cuvânt, ţinând seama că domnia sa a arătat totdeauna că este o persoană/personalitate puternică.

A trecut ceva timp de la afirmaţia făcută public şi nu s-a întâmplat nimic. Din informaţiile noastre, am aflat că Daniel Crăcea nu se gândeşte nici în ruptul capului să-şi dea demisia de onoare. Din contră, doreşte să se implice „activ”, în continuare, în politică.

Păi, domnule Claudiu, ori e albă, ori e neagră?! Că griu-ul se traduce, din punct de vedere psihologic, într-un singur termen: labil, în sensul de alunecos.

Aşteptăm „motivaţia” preşedintelui PNL Turnu Măgurele. Ce l-a determinat să afirme că se va lăsa de ploitică, ce l-a făcut să continue. Nu de altceva, dar e vară şi cititorii noştri, aflaţi cu burta la soare, au nevoie de divertisment!

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în Teleorman

0

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, de instabilitatea atmosferică accentuată, valabilă pentru mâine, 28 iunie, până la ora 22.00.

În intervalul menţionat, în zonele montane, precum şi în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Maramureşului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 60…70 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.

Începând din noaptea de marţi spre miercuri (28/29 iunie), aria manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice se va restrânge treptat către partea de est şi sud-est a teritoriului, iar în cursul zilei marţi, 28 iunie, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Alegeri anticipate la Frăsinet. Mandatul primarului Ghimiș Florentin Adrian, invalidat de magistrați

0

Judecătoria Alexandria a respins cererea de validare a lui Ghimiș Florentin Adrian pentru un nou mandat de primar. Este o situație unicat la nivelul județului Teleorman și vine pe fondul unor probleme pe care edilul le-a avut cu legea, fiind amendat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Dacă, după apel, hotărârea va rămâne definitivă, cetățenii din Frăsinet vor fi chemați, din nou, la vot, pentru alegerea primarului.

”Invalidează mandatul pentru funcţia de primar al Primăriei comunei Frăsinet, obţinut de Ghimiş Florentin Adrian, candidat din partea Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, ce se va depune la Judecătoria Alexandria”, se arată în soluția dată de instanță.

Întreaga poveste, a condamnării primarului Ghimiș Florentin, își are obârșia în anul 2012. La vremea respectivă, acesta ar fi atribuit unor membri ai familiei bunuri aflate în domeniul public, deși, legal nu avea dreptul.

Conform legii 161/2003, primarii sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.

Sesizările unor instituții ale statului au dus la întocmirea unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Primul termen de judecată, de la Curtea de Apel București, a avut loc la începutul lui 2013. Șapte luni mai târziu, primarul din Frăsinet primea o amendă penală de 200 de milioane de lei vechi iar administrația publică locală era obligată să anuleze contractele de atribuire.

Nemulțumit de decizia instanței, Ghimiș face recurs la Înaltea Curte de Casație și Justiție. Degeaba. Aici, magistrații mențin soluția CAB și hotărârea rămâne definitivă. Ba mai mult, în septembrie 2015, Biroul Executări Penale, din cadrul Curții de Apel București, cere transformarea amenzii penale în închisoare, solicitare respinsă de magistrați.

În consecință, Ghimiș Florentin Adrian nu avea dreptul să mai candideze pentru un nou mandat de primar. Legea spune că ”persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

M.D. 

Invăţătoarea Gheorghiţa Matreşu încheie un frumos capitol al vieţii

0

Oamenii vin dinspre oameni ducând în spate povara anilor petrecuţi cu oamenii pentru oameni. Iar dascălii sunt cei care acumulează permnent, dăruind în timp copiilor propriile arderi intereioare. Celor pe care îi primesc „tabula rasa” iar după patru ani îi dau pe mâna profesorilor cu un bogat bagaj de cunoştinţe pentru vârsta lor.

Ei bine, printre cei care şi-au dedicat peste 35 de ani din viaţă, sistemului educaţionalromânesc, profesiei de dascăl , se numără şi învăţătoarea Gheorghiţa Matreşu (fostă Joiţoiu). Care se trage dintr-un sat de oameni harnici, cu tradiţii şi folclor autentic, dintr-un sat în care legendele, basmele, poveştile şi cimiliturile înfloreau pe buzele bătrânilor precum ghioceii cu albul imaculat pe buzele inceputului de primăvară.Dintr-o familie, Joiţoiu Alexandru, cu jarul mocnind si aprins, uneori, al spirituluii permanent, în sângele pulsând al cinstei si dragostei de frumos si adevăr. Copilăria şi-o petrece sub semnul dragostei bunicului, Florea Joiţoiu (moş Tăoacă), un om hâtru, plin de înţelepciune, rostuit pe lume parcă a fi un lider recunoscut al consătenilor. Un adevărat Moromete dar ceva mai profund în gândire şi mai şugubăţ în exprimare, vorbele lui mai încărcate de înţelesuri şi subânţelesuri. Viitoare învăţătoare îşi petrece copilăria şi învaţă primele opt clase în satul natal, Mavrodin din Teleorman. Aici, ca de altfel, în toate satele teleormănene beneficiază de dascăli adevăraţi, dăruiţi trup şi suflet profesiei alese. Dascăli pe care i-a avut ca modele atât în viaţă cât şi în profesia aleasă. Studiază, citeşte, acumulează cunoştinţe din toate materiile, avându-l ca mentor pe fratele mai mare, Ion Joiţoiu, acum absolvent a două facultăţi, una tehnică şi cea de-a doua economică. Încă de pe băncile şcolii primare şi gimnaziale îşi doreşte să devină învăţătoare. După absolvirea celor opt clase este admisă la Liceul Pedagogic din Turnu Măgurele, unde alături de celelalte colege învaţă cu sârguinţă, dovedind încă o dată că visele din copilărie se împlinesc numai sub semnul unei munci perseverente şi asidue. Şi ea, învăţătoarea Gheorghiţa Matreşu nu a precupeţit nici un efort spre a-şi atinge ţelul propus, acela de a deveni plăsmuitoare de oameni, de caractere şi spirite alese. În timpul liceului este internistă ( locuieşte în internatul şcolii) , primind o educaţie aproape militară. Toate activităţile se desfăşurau după un program prestabilit. În anul 1975, devine absolventă a Liceului Pedagogic din Turnu Măgurele şi este repartizată în comuna Talea, sat Plaiu, jud. Prahova. Un sat cu până la o sută de locuitori. În şcoală, primeşte postul de învăţătoare la o clasă cu dublu simultan. Dragostea de profesia aleasă şi micuţii pe care-i primeşte la începutul anului şcolar o ambiţionează să-i “şlefuiască” ca pe nişte diamante nepreţuite, dându-le acea “plusvaloare” de oameni încă din fragedă copilărie. După doi ani se întoarce în Teleorman, unde se căsătoreşte, în următorii doi ani aducând pe lume doi copii.Pentru creşterea cărora pierzând aproape şapte ani de activitate. În aceşti şapte ani primeşte detaşare în Teleorman, întrucât nu se putea transfera. In Teleorman, ca detaşată, lucrează la câteva şcoli pe post de educatoare, prof. suplinitoare de limba franceză, învăţătoare , perioadă fragmentată la câteva luni pe an. În anul 1989, reuşeşte să se transfere Şcoala nr. 2 Liţa, unde până în 2010 îşi obţine toate gradele didactice. Aici, prin muncă şi campetenţă profesională formează câteva generaţii de copii, ale căror realizări în viaţă i-au revigorat mândria de dascăl, slujitor la catedră al sistemului de învăţământ. Tot în această perioadă, se implică în activităţi şi proiecte cultural educative . Împreună cu elevii , în cadrul proiectului ZBOR iniţiază o echipă de teatru în şcoală. Impreună cu prof. de limba română, Geta Chiţu, ceilalti dascăli şi elevii şcolii editează revista PASAPORTUL NOSTRU. De asemenea, alături de soţ, personalul primăriei Liţa , cadrele didactice de la ambele şcoli şi colaborarea copiilor editează publicaţia GAZETA DE LITA. O implicare totală şi necondiţionată atât în viaţa şcolii cât şi a comunităţii locale.

Prin regretata inchidere a Scolii nr. 2 Liţa, este transferată la Scoala Gimnazială “Mircea cel Bătrân” nr. 1 Turnu Măgurele. Unde, de asemenea, pune suflet, dragoste, voinţă, tact pedagogic şi competenţă profesională în educaţia pe care o prestează la superlativ pentru cele două generaţii de copii de care s-a ocupat.

Un OM care a visat, a luptat, a muncit spre a-şi îndeplini visul de a deveni dascăl, uneori în condiţii destul de vitrege, s-a dedicat profesiei alese cu sufletul, mintea şi inima pentru a face oameni din cei cărora le-a pus pentru prima dată condeiul în mână. Şi visul ei de copil, acum la trecerea într-un nou capitol al vieţii, a fost încununat de succese şi împliniri cu profunde semnificaţii sufleteşti. Gheorghiţa Matreşu, un OM, un dascăl, care privind în urmă simte că şi-a făcut pe deplin datoria profesiei pentru care s-a pregătit, ca slujitor fidel al catedrei în sistemul educaţional românesc.

Tudor Matreşu

IMG_0038

Ștrandul, perla Alexandriei

0

Indiscutabil, Ștrandul din Alexandria reprezintă perla orașului. Investiția a meritat din plin. E o oază de petrecere a timpului liber și de divertisment. Condițiile nu sunt mai prejos decât cele ale unei stațiuni de pe litoralul românesc. Bazin de înot, cu dimensiuni olimpice, piscină destinată copiilor, jacuzzi, locuri de joacă pentru cei mici, minirestaurant cochet. Șezlonguri utilate cu salteluțe, dușuri moderne la orice pas, până și uscătoare pentru păr. O geometrie verde, marca Marioara Toțe (directorul ADP), de excepție. Nu exagerăm dacă afirmăm că totul este de vis.

Alexăndrenii sunt fericiți că au un asemenea loc pentru plajă și înot. Mulți dintre ei nu au posibilitatea să-și petreacă un concediu la mare. Aici, totul este la un preț minim.

Duminică, 26 iunie, în jurul orei 17. 00, însoțiți de Daniel Dobrică, șef serviciu administrare bază sportivă, am făcut un periplu prin această locație mirifică. Copiii sunt supravegheați în permanență de către cei doi salvamari. Ca totul să fie în ordine, agenții de pază patrulează printre cei prezenți. Există aici și un cabinet medical, dotat corespunzător, pentru a interveni în orice moment dacă este nevoie.

Numărul celor care veniseră să se bucure de soare și apă, până la ora amintită, era de 686 de persoane. Și încă mai soseau.

strand 3

strand 6

strand 4

strand 5

Pentru unii, mumă, pentru alții, ciumă: Crăciun a fost demolat. Ce pilă politică își construiește chioșc în buricul Alexandriei?!

0

Alexandria, reședința de județ a Teleormanului, a devenit o urbe împestrițată. Ne referim la faptul că la intervale de timp scurte apar, precum ciupercile după ploaie, câte o clădire sau un chioșc, amplasate haotic, fără ase ține seama de o arhitectură regulată, în ton cu celelalte construcții. Baiul și mai mare este, în afara inesteticului, și cui aparțin „șandramalele”. Și de ce unii „câștigă” terenurile scoase la licitație iar altora nu li se prelungesc nici măcar contractele.

Alexăndrenii pot observa ușor, inclusiv pe centrul din spărtură de marmură al orașului, câteva dughene. Cu siguranță își aduc aminte că, în urmă cu ceva timp, lângă hotel  a existat un chioșc, cu program non-stop, înființat imediat după anii ’90. A aparținut unui domn, cunoscut nouă, tuturor, sub numele de Crăciun. Era singura lui afacere. Văduv, a muncit pe brânci să-și țină cele două fete în facultate și să-și asigure traiul zilnic. Când i s-a terminat contractul, a fost aruncat ca o măsea stricată. Nu i s-a mai prelungit, așa cum era normal. Nu s-a uitat nimeni la el. Degeaba a încercat să explice, să se roage. Pe omul ăsta l-am văzut plângând. I s-a comunicat că pe locul respectiv nu se va mai construi altceva, deoarce e amplasat în centru, lângă hotel și ar strica geometria arhitecturală. Zilele acestea, însă, pe vechiul amplasament se contsruiește un… chioșc! Ziarul nostru va demara o minianchetă. Ne interesează cine este beneficiarul, din ce gașcă face parte. Vom reveni cu amănunte.

Are o părere și primarul Victor Drăgușin?!

GRUPARE SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURATĂ

0

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Teleorman au efectuat o percheziție domiciliară, în București, la locuința unei persoane bănuite de trafic de droguri de risc./ Trei membri ai unei grupări infracționale au fost reținuți, iar ulterior arestați preventiv.

La data de 22 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman și procurorii  D.I.I.C.O.T. – B.T. Teleorman au efectuat o percheziție domiciliară în București, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului, cei în cauză ar fi comercializat droguri de mare risc în județul Teleorman și în București.

În urma percheziției, au fost ridicate 52 de grame de cannabis, 2 minicântare și 3 dispozitive de mărunțit.

Opt membri ai grupului infracțional au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Teleorman, trei dintre ei fiind reținuți, iar ulterior arestați prevntiv.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Locuri de muncă vacante, prin reţeaua EURES, în Uniunea Europeană

0

La acesta dată, prin Reţeaua EURES România sunt oferite lucrătorilor români, 542 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană. Ofertele de muncă provin din următoarele ţări: Austria, Belgia, Bulgaria, Finlanda, Franta, Germania, Islanda, Italia, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Republica Cehă, Slovacia, Spania şi Suedia.

Ofertele adresate lucrătorilor români sunt:

Austria:30 posturi: 1 post-ofiţer proiecte europene; 4 posturi-magaziner; 2 posturi-electrician; 7 posturi-tâmplar; 5 posturi-zidar; 3 posturi-electrician; 5 posturi-operator de maşini cu laser control Siemens; 3 posturi-geamgiu / dulgher;

Belgia: 7 posturi: 2 posturi-tehnician electricitate; 2 posturi-operator producţie; 2 posturi-lucrător în producţie; 1 post + baby sitter;

Bulgaria:20 posturi: 10 posturi-operator reţea de telefonie mobilă; 10 posturi:-operator în industria prelucrării lemnului;

Finlanda: 12 posturi: 1 post-lucrător în metal (sudor); 4 posturi:-operator CNC; 2 posturi:-sudor; 2 posturi:-dezvoltator software; 10 posturi:-măcelar-tranşator;

Franţa: 1 post: 1 post:-lucrător în hotel;

Germania: 105 posturi: 15 posturi-factor poştal; 11 posturi-mecanic instalaţii sanitare; 1 post-tâmplar (alternativ dulgher); 2 posturi-demichef de rang; 2 posturi-bucătar; 1 post-personal de serviciu în domeniul hotelier; 1 post-personal servire clienţi; 10 posturi-asistent medical; 1 post-medic asistent în microbiologie; 2 posturi-şofer profesionist; 1 post-sudor MAG; 4 posturi-lăcătuş mecanic; 3 posturi-muncitor necalificat în galvanizare; 6 posturi-instalator; 1 post-manipulant mărfuri; 3 posturi-muncitor necalificat în industria prelucrării metalelor; 2 posturi-visual designer; 4 posturi-dezvoltator IT; 1 post-go backer developer; 2 posturi-coordonator departament financiar; 5 posturi:-şofer camion; 15 posturi:-electrician în construcţii; 1 post:-zugrav vopsitor; 3 posturi:-ajutor în producţie alimentară; 1 post:-inginer automatist; 2 posturi:-măcelar; 5 posturi:-brutar;

Islanda: 15 posturi:-muncitor constructor în armături şi structuri pentru construcţii;

Italia: 60 posturi: 30 posturi:-asistent medical; 30 posturi:-îngrijitor persoane;

Lituania: 27 posturi: 20 posturi:-asfaltator; 1 post:-tehnician electrician; 1 post:-tehnician mecatronist; 1 post:-inginer in industria maselor plastice;

Marea Britanie: 125 posturi: 120 posturi-îngrijitor personae la domiciliu;5 posturi:-operator CNC;

Norvegia: 2 posturi: 1 post:-senior inginer in cercetare;-1 post:-persoana curatenie (in patiserie);

Republica Cehă: 50 posturi: 10 posturi-şofer profesionist camion; 15 posturi-şlefuitor-pilitor; 5 posturi-tractorist; 20 posturi-operator maşini unelte-sculer;

Slovacia : 42 posturi: 30 posturi-şofer autocamion transport internaţional; 7 posturi-îngrijitor persoane/infirmier; 5 posturi-sticlar;

Spania 1 post: 1 post-maseur;

Suedia 45 posturi: 1o posturi-tinichigiu auto; 20 posturi-femeie de serviciu; 15 posturi-vopsitor auto;

Toate informaţiile privind descrierea locului de muncă, cerinţele locului de muncă, limbile străine necesare a fi cunoscute, salariul oferit, durata contractului de muncă, modul de aplicare pentru fiecare ofertă, se pot obţine de pe portalul EURES România, la adresa: http://eures.anofm.ro/ sau direct de la consilier EURES din cadrul AJOFM Teleorman, tel 0247/310155.

Incendiu devastator, cu pericol de propagare la o stație GPL din Videle

0

Vineri, 24 iunie, la ora 15:13, un telefon la 112 a pus pe jar pompierii din Videle. Un magazin de piese auto și vopseluri era în flăcări. Plus atelierul de reparații și vulcanizarea. La fața locului au intervenit cu promptitudine pompierii militari de la detașamentul local, cu trei autospeciale de lucru, apă, spumă și o ambulanță SMURD.

După o oră de luptă intensă cu flăcările, incendiul a fost localizat și lichidat.Altfel, ar fi existat pericolul să se extindă la bunurile din apropiere. Cauza cea mai probabilă  a fost un scurt curcuit la instalația electrică a unui aparat de aer condiționat.

Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ două miliarde de lei vechi. În schimb, au fost salvate mai multe bunuri, dar și stațiile GPL (aflată la numai câțiva metri) și PECO (situată la 50 de metri de incendiu.)

IMG-20160624-WA0008

IMG-20160624-WA0007

Locuri de muncă sezonieră în AGRICULTURĂ – SPANIA (CAMPANIA 2017)

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman prin serviciul de ocupare EURES Romania oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania pentru munca sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, cu vârsta cuprinsa între 18 – 40 ani), pentru recoltarea căpşunilor, campania 2017 (nu se solicită experință).
Durata contractului de munca este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este 15 februarie 2017. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile, ziua 7 este zi de odihnă care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii.
Salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială.
Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi (nu există posibilitatea cazării solicitanților bărbați în cadrul firmei).
Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Teleorman din Alexandria, strada Dunarii, nr. 1, et. II, camera 205, tel 0247/310155.