16 C
Judeţul Teleorman
luni, octombrie 12, 2026
Acasă Blog Pagina 952

DNA: Bombonica Dragnea și Floarea Alesu, urmărite penal pentru abuz în serviciu

0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
ALESU FLOAREA, la data faptelor director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman și DUMITRU JENICA, la data faptelor șef Serviciu Resurse Umane, Juridic și Contencios din cadrul aceleiași instituții, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– instigare la fals intelectual, în formă continuată,

BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU, la data faptei șef al Complexului de servicii destinate copilului și familiei din mun. Alexandria și BOBOC REMUS IONUȚ, la data faptei șef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic și Aprovizionare din cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată,

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta

PRODANA (fostă Dragnea) BOMBONICA, coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, la data comiterii faptei, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În perioada iulie 2006 – 2013, inculpatele Alesu Floarea și Dumitru Jenica, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, au dispus în mod ilegal menținerea în funcții și implicit plata drepturilor salariale pentru un număr de patru angajați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman. Aceasta, în condițiile în care cunoșteau faptul că, deși cei patru au figurat în mod scriptic ca angajați în cadrul instituției respective, ei nu s-au prezentat efectiv la serviciu și nu au prestat vreo activitate.

Cei patru angajați au fost menținuți pe statul de funcții ale instituției, încasând astfel lunar sume necuvenite în cuantum total de peste 150.000 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat și bugetul local.

În același context, în intervalul ianuarie – mai 2014, în scopul justificării salarizării activității a două dintre persoanele respective, inculpatele Alesu Floarea și Dumitru Jenica i-au determinat, direct și indirect, pe subordonații lor Balaban Constantin Claudiu și Boboc Remus Ionuț să falsifice diferite înscrisuri (pontaje lunare, state de plată, condici de prezență, fișe de prezență colective, rapoarte de activitate, rapoarte de evaluare, precum și alte documente justificative) cunoscând că, în acest fel, au fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul justificării doar scriptice a activității acestora.

În perioadele 3 martie – 1 august 2008 și 3 iulie 2009 – 1 august 2010, suspecta Prodana Bombonica, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și în calitate de șef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu știință atribuțiilor de serviciu, deși a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcția de referent la instituțiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu și nu au respectat prevederile contractului individual de muncă și fișa postului, nu a întreprins nici un demers de sancționare a persoanelor respective.

Această conduită a permis celor două angajate să își încaseze în mod necuvenit drepturile salariale aferente perioadelor menționate.

Inculpaților și suspectei li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

Precizăm că inculpata Alesu Floarea a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. (comunicat 1314/VIII/3 din 19 septembrie 2014 ).

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Primarii din Olteni şi Nenciuleşti, Emil Mărcuşanu şi Sandu Vîlcu, destituiţi din funcţie prin ordin de prefect

0

Marţi, prin ordin al prefectului Dan Carmen Daniela, Sandu Vîlcu a fost demis din funcţia de primar al comunei Nenciuleşti. Decizia vine ca urmare a unei hotărâri definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care Vîlcu a fost declarat incompatibil. După numai o zi, prefectul judeţului Teleorman a emis ordin de încetare a mandatului înainte de termen şi în cazul lui Emil Mărcuşanu, primarul comunei Olteni. Motivul, Mărcuşanu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, iar conform unei hotărâri a Curţi Supreme şi în astfel de cazuri primarii îşi pierd mandatul. Până la alegeri, frâiele celor două localităţi vor fi preluate de către actualii viceprimari.
Surse din cadrul Prefecturii au declarat că, în următoarea perioadă, Dan Carmen Daniela va emite ordine de încetarare a mandatului înainte de termen pentru primarii din Tătărăştii de Sus şi Răsmireşti, Marian Adrian Pătraşcu, respectiv Stan Briceag, nu înainte ca secretarii celor două localităţi să întocmească un Raport de specialitate.

M.D.

Silvicultorii teleormăneni şi-au propus lucrări de regenerare a pădurilor pe 172 de hectare

0

“Luna plantării arborilor” constituie unul dintre cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a publicului şi factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor. Acest mesaj transmis mass-mediei din Teleorman de Direcţia Silvică Judeţeană este adus în atenţia generală în fiecare primăvară, dar cred că, dincolo de bunele intenţii, va trebui o acţiune concertată a întregii societăţi pentru protejarea aurului verde. Din păcate, suprafeţele împădurite an de an în perioada post-decembristă sunt mult prea mici în raport cu retrocedările abuzive la nivelul ţării, semnalate de Curtea de Conturi, de presă, DNA etc. De aceea, niciun efort nu este prea mic, în contextul larg al promovării unui parteneriat cu natura pentru asigurarea dezvoltării durabile. Poate că în acest an în “Luna Pădurii” faptele vor confirma că fondul forestier nu aparţine doar silvicultorilor…
Deocamdată, vom consemna că  silvicultorii din Teleorman şi-au propus să efectueze pe parcursul anului 2016 lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafaţă totală de peste 170 de hectare, din care 56% reprezintă pe cele naturale, iar 44% regenerările artificiale. Programul a fost fundamentat pe nevoile regenerării tuturor suprafeţelor de pe care s-a recoltat masă lemnoasă şi împădurilor unor terenuri fără vegetaţie forestieră. În această primăvară se vor face lucrări de împăduriri integrale pe 20 de hectare din zone ale ocoalelor silvice de la Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele, diferenţa de 55 de hectare urmând a fi materializată la toamnă.
De asemenea, silvicultorii din Teleorman vor continua pe parcursul anului lucrări de completări şi refaceri pe suprafaţa de 61 de hectare, principala cauză fiind seceta din anii anteriori.
Puieţii forestieri necesari împăduririlor vor fi asiguraţi în cea mai mare parte din producţia proprie. Pentru că Direcţia Silvică dispune de şase pepiniere cu o suprafaţă totală de 47 de hectare, pe care se obţin anual circa 1,5-2 milioane de puieţi. Este o gamă diversificată de specii, cum  ar fi  stejarul, plopul, salcia,  salcâmul, frasinul, teiul, paltinul etc.
Direcţia Silvică Teleorman are un disponibil de aproape 630.000 de puieţi, pe care îl pune la dispoziţia celor interesaţi de lucrările de împădurire, inclusiv de înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie, subiect dezbătut foarte mult şi prea puţin pus în practică. De asemenea, la cerere se pot asigura contracost puieţi cu valoare decorativă şi ornamentală.

ŞTEFAN STAN

Bombonica Dragnea, soția președintelui PSD, anchetată de DNA pentru abuz în serviciu

0

Bombonica Dragnea, soția președintelui PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat joi la Direcția Națională Anticorupție, fiind citată într-un dosar privind fapte de corupție.
Conform Agerpres, Bombonica Dragnea ar fi fost chemată pentru a i se comunica acuzațiile de abuz în serviciu și calitatea de suspect în dosar. Faptele ar fi fost săvârșite în urmă cu mai mulți ani, în perioada în care Bombonica Dragnea era angajată la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Audierea soției lui Dragnea a durat mai bine de o oră, iar procurorii DNA nu au făcut publice acuzațiile care i se aduc.

Ion Drăghici, candidat PNL la funcţia de primar al comunei Călmăţuiu: „Ce poate fi mai frumos decât să le aduci zâmbetul pe buze celor aflaţi în dificultate?”

0

Ion Drăghici, candidatul pentru funcţia de primar al comunei Călmăţuiu din partea PNL, se diferenţiază net de ceilalţi competitori. Este raportat şi prins în realitate. Cunoaşte problemele oamenilor şi are soluţii demne de rezolvare. Alături dintotdeauna de semeni, sărind în ajutorul lor ori de câte ori au avut nevoie, la fel ca şi soţia sa, asistent şef la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, secţia „reanimare”, fostul poliţist e hotărât să se axeze, în principal, pe factorul social. Pentru că oamenii au nevoie de ajutor. Mai ales în Călmăţuiu, unde populaţia este îmbătrânită.
Ce l-a determinat pe Ion Drăghici să ia această hotărâre? Ne răspunde simplu: „Mama mea este singură. La fel ca mulţi oameni în vârstă. În patru ani de mandat, actualul primar, Niţu George Valentin, nu le-a văzut faţa. Pentru aceşti oameni m-am hotărât să candidez. Să le fiu un sprijin în permanenţă. Ce poate fi mai frumos decât să le aduci zâmbetul pe buze celor aflaţi în dificultate?”
Candidatul liberal a gândit fiecare pas care trebuie făcut. În primul rând, un centru de pâine. Oamenii, în majoritatea lor, au pământurile la asociaţie. O cantitate de grâu poate rămâne acolo iar fiecare cetăţean să beneficieze de pâine adusă acasă. E o formulă schimb la schimb, care i-ar scuti să scoată banuţii din buzunar. De asemenea, o înţelegere cu conducerea asociaţiei  ca aceasta să plătească impozitul pentru suprafaţa unui hectar fiecărui arendaş.
Se impune urgent un depozit de lemne şi cărbuni. Astfel, tona de combustibil solid ar putea fi cumpărată la un preţ mult sub preţul la care este vândută de samsari pe uliţele satului. E un avantaj pentru cetăţenii trăitori din pensii mizerabile.
Vrem, nu vrem, la un moment dat viaţa se termină. Transportul la şi lucrările din cimitir trebuie suportate de primărie. E un gest de respect pentru cei care nu mai sunt printre noi.
Ion Drăghici îşi doreşte ca împreună cu finul său, preotul Adrian Mihalache, şi cu ceilalţi preoţi să construiască în curtea unei biserici o cantină, unde să pregătească săptămânal  o sută de porţii de mâncare pentru cei fără posibilităţi.
„Căminul cultural este renovat în urmă cu patru ani. În această perioadă s-au făcut două revelioane, cu bani, bineînţeles. Nunţi, botezuri, majorate, chefuri. Un lăcaş de cultură ar trebui să aibă şi alte destinaţii. Sunt sărbători, ca de exemplu 8 Martie, la care ar trebui să participe toată lumea. Şi implicarea elevilor în programe cultural-artistice, conştientizarea lor că hrănirea minţii cu cele spirtuale le dezvoltă pentru mai târziu personalitatea. Sunt copii care nu au vizitat Capitala, nu au văzut în viaţa lor cum arată o staţie de metrou sau un muzeu. E de datoria primăriei să organizeze excursii în acest sens. Sunt primării care îşi trimit gratuit premianţii în tabere, la munte sau la mare. De ce nu am face şi noi la fel?
Mi-ar plăcea să văd familii tinere ţinându-şi copiii de mână, împreună cu cei în vârstă păşind pragul bisericii pentru a asculta duminică de duminică slujba. Avem nevoie de protecţia lui Dumnezeu. Avem nevoie de binecuvântare şi fericire. În satul Caraveneţi biserica se află într-o stare jalnică, la fel şi cimitirele. Este o prioritate pentru mine renovarea acestora” ne-a declarat Drăghici.
Călmăţuiu se află la o distanţă aproximativ egală între Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele. Deşi pare incredibil, în localitate nu circulă niciun mijloc de transport. Oamenii sunt nevoiţi să străbată cale lungă pentru a se deplasa la oraş, mai ales că pe raza comunei nu există niciun punct farmaceutic. Aceste realităţi crunte trebuie rezolvate la modul urgent. Faptul că poştaşii au împământenit un obicei prost, ca pensionarii să-şi ridice pensiile la poarta casei acestora, trebuie desfiinţat. Poştaşul e plătit să meragă la domiciliul fiecăruia.
Ion Drăghici este indignat de modul cum acţionează echipa de consilieri ai actualului primar, care dezinformează cetăţenii. Ei îi mint cu neruşinare că, dacă au semnat pentru candidatura lui Niţu George Valentin, nu mai au voie şi pentru alt candidat că „fac puşcărie”! Legea nu prevede aşa ceva, fiecare cetăţean are voie să semneze pentru câţi candidaţi doreşte. S-a ajuns să se „colecţioneze” buletine şi cărţi de identitate pentru întocmirea listei pentru semnături! Cei care beneficiază de ajutor social sunt ameninţaţi că îşi vor pierde acest drept, în condiţiile în care „nu votează pe cine trebuie” şi că nu vor mai fi „serviţi” în viitor atunci când au o problemă de rezolvat la primărie.
Asfaltarea uliţelor este un proiect european demarat de fosta primăriţă, Elena Barbu, în nicun caz de actualul primar, cum se laudă şi-şi auce merite singur. Oricum, totul este făcut după ureche. Sunt străzi asfaltate pe jumătate.
Candidatul liberal are pe agenda de lucru şi atragerea de fonduri europene, în raport de nevoile şi specificul comunei. Se gândeşte serios la accesarea acestora, dar nu după ureche, ci să creeze cu adevărat locuri de muncă: „Nu-mi place să promit oamenilor verzi şi uscate. Sunt un tip pragmatic, serios, care îşi doreşte să realizeze ceva în beneficiul comunităţii. Totul trebuie făcut cu tact şi cu simţ de răspundere.”

Cetăţeni umiliţi la birourile de taxe şi impozite din cadrul primăriei Alexandria

0

De câteva zile bune, alexăndrenii aşteaptă ore în şir în clădirea primăriei să-şi plătească taxele şi impozitele. Chiar dacă totul se desfăşoară după biletul de ordine, acest fapt făcând ca cetăţenii să nu se înghesuie la cozi interminabile în şir indian şi să aştepte răbdători pe scaune sau în picioare, bătaia de joc se află la ea acasă.
În alte municipii de judeţ a fost instalat un program prin care poţi plăti cu cardul, ghişeul.ro. Administraţia primăriei Alexandria a refuzat acest sistem. Mai bine să plăteşti salariaţi în plus, să arunci cu banii nejustificat pe salarii, decât să-ţi perceapă banca un comision insignifiant şi să nu mai supui oamenii la umilinţă. Dar…, angajaţii aduc voturi!

Doctor Cătălin Alexandru Dumitrașcu: „De ce pacienților care NU sunt „urgențe” nu li se face o notă de plată la sfârșitul transportului și investigațiilor?”

0

Tânărul Cătălin Alexandru Dumitrașcu (Spitalul Județean de Urgență Alexandria) este unul dintre medicii care fac onoare meseriei pe care o practică. Nu numai profesionist, dar și implicat, cu idei reformatoare, în strategia de bună funcționare a sistemului medical românesc:  „Se tot discută pe tema finanțării Ambulanței și SMURD-ului. Reprezentativitatea celor două servicii de urgență este diferită la nivel național, ambulanța având o mai mare pondere decât SMURD-ul, clar! Problemele apar, însă, la funcțioarea sistemului propriu-zis. S-au creat așa-zisele centre de permanență, unde eu, personal, nu știu să oprească vreo ambulanță sau vreun echipaj SMURD nemedicalizat. Care e scopul lor? De ce pacienților care NU sunt „urgențe” nu li se face o notă de plată la sfârșitul transportului și investigațiilor? De ce nu există o sumă minimă de plată pentru sănătate, indiferent de venit (pacienții neasigurați sau asistați social, făcând abuz de serviciul de urgență)?”

15 familii din Teleorman au primit ajutoare de urgență în valoare de 35.000 de lei

0

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.105.300 lei pentru sprijinirea unui număr total de 272 familii și persoane singure, care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamități naturale, inundații, alunecări de teren, incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora. Din suma totală, 350 de milioane de lei vechi vor merge către 15 familii din județul Teleorman.
Ajutoarele de urgență au fost acordate în urma unor anchetele sociale prin care s-a evaluat situaţia socio-materială a acestor familii și au fost realizate de către agenţiile pentru plăți și inspecție socială ale județelor, în a căror rază teritorială locuiesc familiile și persoanele singure.

C.R.

Primarul Nicolae Bădănoiu, ”groparul” PSD-ului în Videle. 5 din cei 9 președinți de zonă au plecat la ALDE

0

Organizația orășenească PSD Videle stă pe un butoi de pulbere. Oameni cu ştate vechi în partid sau simpli membri și-au depus demisiile și s-au înscris în ALDE. Din cei 9 președinți de zonă, 5 au plecat către partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. La fel au procedat și 2 consilieri locali și mai mulți membri din conducerea Biroului Orășenesc. Însă, cea mai dură lovitură a venit din partea lui Valentin Popescu, fost președinte între 2010-2013, adică taman în perioada în care anonimul Nicolae Bădănoiu câștiga primăria Videle. Domnia sa a decis să se înscrie în ALDE și, conform unor surse, câteva sute de social-democrați îl vor urma.
Motivul este unul simplu: faptul că nu a colaborat cu membrii organizației, nici măcar cu aleșii locali, dar și comportamentul josnic și caracterul meschin al primarului Nicolae Bădănoiu care, în prezent, ocupă și funcția de președinte interimar al PSD Videle. Pentru că, spun oamenii, după ce s-a văzut cu sacii în căruță, a făcut doar ce l-a tăiat capul și a adoptat politica de a-i pune la zid pe cei care nu-i pupau mâinile. Cu alte cuvinte, adopta tehnici deviaționiste și îi considera pe oameni sclavi pe moșia lui!
„Nemulțumirile vin încă din perioada anului 2012. Niciodată nu a ținut cont de părerile echipei. Una discutam, alta se întâmpla. Până și deputatul Boboc, fost responsabil de zonă, spunea că Bădănoiu este greu de înțeles, că este aproape imposibil de integrat în echipă. Singura persoană ce a încercat să limpezească apele tulburi a fost doamna europarlamentar Viorica Dăncilă, domnia sa fiind de părere că, mai devreme sau mai târziu, va exista o reconciliere între noi”, a declarat fostul președinte Valentin Popescu.
Dictatura lu Bădănoiu în fruntea administrației locale a mers dincolo de orice limită a bunului simț și a încălcat orice normă de conviețuire socială. Propaga mitul amenințării față de orice persoană ce își permitea să-l contrazică.
„Nu puține au fost cazurile în care amenința că ne va da afară soțiile, rudele sau copiii din instituțiile subordonate Primăriei. Se citea pe fața lui intenția de a face rău celor care, cu probe indubitabile, îndrăzneau să-l aducă pe drumul cel bun”, a mai declarat consilierul local Popescu.
Concluzia este una tragică și destul de dureroasă, mai ales când vine de la un om care, timp de 16 ani, a activat în rândurile Partidului Social Democrat.
„Nici Lucian Militru, fostul primar, în cele 3 mandate nu a reușit să ne dezbine, în ciuda șicanelor exercitate asupra noastră. Bădănoiu, în numai 4 ani, a obținut un „succes răsunător”, în sensul că a distrus întreaga Organizație Orășenească PSD”, a afirmat, revoltat, Valentin Popescu.

Albert M.

Câtă energie electrică a economisit municipiul Alexandria în ”Ora Pământului”!

0

Anul acesta, locuitorii municipiilor Piteşti, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Râmnicu Vâlcea şi Alexandria au economisit peste 3900 kWh în timpul Orei Pământului.
Sâmbătă, 19.03.2016, în intervalul orar 20:30-21:30, 26.000 becuri de 150 W au fost stinse în municipiile din aria de operare CEZ.
CEZ Distribuţie a monitorizat în staţii consumul de energie din timpul evenimentului Ora Pământului, iar din comparaţia cu valorile obţinute în săptămâna anterioară, din aceeaşi zi şi acelaşi interval orar, a rezultat că cea mai mare economisire a fost făcută în Craiova, judeţul Dolj. Craiovenii au consumat cu 1.133 kWh mai puţină energie electrică decât pe data de 12.03.2016, în acelaşi interval orar. Oraşul Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe locul 2 în clasamentul oraşelor din zona noastră de operare care au economist energie electrică pentru ocrotirea planetei. Aici, diferenţa de consum este în valoare de 902 kWh în favoarea intervalului orar dedicat Orei Pământului.
Podiumul este finalizat de severineni care au adăugat 682 kWh la rezultatul iniţiativei de anul acesta. Alţi 380 kWh au rezultat ca urmare a stingerii luminilor oraşului Alexandria, judeţul Teleorman, care ocupă locul patru în clasamentul nostru.
La o mică diferenţa se află şi energia economisită de piteşteni cu o valoare de 337 kWh, urmaţi îndeaproape de slătineni cu 314 kWh.
Şi locuitorii oraşului Târgu Jiu au stins lumina de Ora Pământului, ei consumând cu 217 kWh mai puţin decât în data de 12.03.2016, în acelaşi interval orar.
Grupul CEZ în România încurajează în continuare toate persoanele interesate de o dezvoltare durabilă să sprijine astfel de acţiuni de economisire a energiei electrice şi să evite pierderile prin gesturi mici, dar de impact.
Mai multe sfaturi pentru economisirea energiei electrice vă sunt oferite de specialiştii CEZ în portalul www.cezinfo.ro/, unde puteţi găsi inclusiv recomandări de eficientizare a consumului de energie în casă, accesând pagina www.cezinfo.ro/portal-eficienta/casuta-eficienta.