În dimineața zile de duminică, 10 aprilie, un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul. Alexandria, în timp ce conducea un autoturism pe DN 51, în comuna Poroschia, a acroșat un pieton care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers. În urma producerii accidentului a rezultat decesul pietonului care a fost identificat în persoana unei femei în vârstă de 88 de ani, din comuna Țigănești. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin parchet.
Spitalul de Urgenţă Alexandria angajează un asistent medical şi şase îngrijitoare
Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, Judeţul Teleorman, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unui post de asistent medical principal în cadrul Serviciului Managementul calităţii medicale şi a şase îngrijitoare în cadrul Spitalului (2) şi Ambulatoriu-Policlinică.
Proba scrisă va avea loc în data de 26 aprilie 2016, ora 10.00, data şi ora interviului urmând a fi comunicate. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituţiei în termen de 10 zile de la publicarea anunţului, iar mai multe informaţii se afla accesând: http://posturi.gov.ro/post/asistent-medical-si-ingrijitoare-spitalul-judetean-de-urgenta-alexandria/.
Alte posturi disponibile în judeţul Teleorman sunt: şef serviciu (2 posturi)-Primăria Municipiului Roşiorii de Vede, mecanic utilaj-Primăria Comunei Liţa, muncitor necalificat (5 posturi)-Primăria Municipiului Alexandria, administrator financiar I S-Şcoala Gimnazială nr. 2 din Videle şi îngrijitor-Şcoala Gimnazială Bujoru
C.R.
Dan Cristescu, noul lider al TSD Alexandria
Tinerii social democrați din Alexandria au un nou președinte. Dan Cristescu a fost ales, cu unanimitate de voturi, lider al junilor din organizația municipală, după ce Ionuț Neașcu s-a transferat la seniorii formațiunii politice.
”Vineri, 08.04.2016, am fost ales președintele Tineretului Social Democrat Alexandria. Vreau să le mulțumesc colegilor din echipa T.S.D. pentru încrederea acordată. Totodată, doresc ca alături de noi să vină foarte mulți tineri care să se implice în viața politică. Numai așa putem rezolva problemele tinerilor”, este mesajul postat pe o pagină de socializare de către proaspătul președinte.
La eveniment au participat Victor Drăgușin, președintele PSD Alexandria, parlamentarii Timotei Stuparu și Florinel Dumitrașcu, Augustin Ioan, subsecretar de stat în cadrul MTS și Tatiana Sandu, președintele femeilor social democrate.
M.D.
Puțină „parodie” (versuri primite de la o cititoare fidelă). Odă gunoierilor!
ITM-ule, tu știi
Contracolectiv că nu-i
Și frumos ai să o iei
La DNA după ei…
Poetul din Jiuleț,
Un lingău pe la județ,
Cu Bălanel cel „isteț”,
Înjurându-l pe primar,
Ați dat fuga din județ!
Ciobănelul cel șiret,
Dictatorul Sorinel,
Casierul de Marcel
Și cu trântor Daniel
Ajunserăți gunoieri
Cu adeziuni în portofel!
PSD-iști sunt, Doamne, patru…
Lua-v-ar Dracu!
Unde ești tu DNA,
Fugiși în America?
Șterge, Doamne, mafia!
Gina
Elisei Virgil, împreună cu Robert Turcescu și Iulian Chifu, la o lansare de carte în București
Colegul nostru, scriitorul Elisei Virgil, a participat sâmbătă, 9 aprilie, la lansarea cărții Angelei Tocilă, „Picături din soare”. Evenimentul s-a petrecut în sala „Victor Ioan Popa” a Muzeului Satului din București. Să amintim că Elisei i-a scris prefața. Împreună cu jurnalistul și analistul politic Iulian Chifu și Robert Turcescu, jurnalist și realizator de emisiuni TV, a prezentat, în nota-i caracteristică, tranșantă și ironică, prozele scurte, de o calitate excepțională din punct de vedere literar și al transmiterii mesajului social: „Mă, câinele ăsta, Filcou, așa cum ni-l descrie Angela, era de statură mijlocie, hippy, cu blana plină de scaieți și paie. Într-adevăr, dăsuse în patima beției. Păi, dacă hanul nu avea apă curentă, cu ce-ați fi vrut să-și stingă setea? Lipăia coctailul provenit din ce rămânea în paharele consumatorilor. Într-un final, a dispărut vreo două luni. S-a întors resemnat. Se însurase cu o cățelușă mișto, care reușise să-l pună sub labă.”
Angela Tocilă este o cunoscută scriitoare și bloggheriță din Oradea și foarte activă pe rețelele de socializare. Dacă este să-l cităm pe Elisei Virgil, „scrie ireal de frumos!”.
„Picături din soare”, ieșită în urmă cu doar două săptămâni de sub tipar, și-a epuizat tirajul. Urmează foarte curând ediția a doua.
Cei prezenți în sală au aplaudat în continuu, după ce teleormăneanul nostru s-a „dezlănțuit”:„Sunt absolut sigur că v-ar interesa cu ce se încălța Carmen Iohannis când era mică. V-ați prins, nu? Cu botoșei croiți de ta-su, cojocar, din piele de miel argăsită. Angela, a cărei mamă a fost moașă comunală, își confecționa sandale romane din copertele vechi ale unui registru de contabilitate. Într-o asemenea situație, cum ați fi vrut să ajungă doamna Tocilă nevastă de președinte de stat?! Vă întreb și eu, nu dau cu ciocanul! Că, măi, dragă, pe timpul comunismului se ciocănea lumea în draci! Bărbații își fugăreau muierile prin casă iar ele, săracele, dădeau buzna afară, de teama dimensiunilor uriașe ale sculei! Asta se întâmpla mai ales în perioada când Bolșevicul era director la Editura Tehnică. Eh, mai existau și excepții care să întărească regula. Nevasta, rea de seceră, își părăsea bărbatul, aruncându-i în nas cele mai jignitoare cuvinte de pe întreg mapamodul pentru un mascul: „Dă-te dracului, nu ești bun de nimic!”.
Eu încă nu am aflat dacă domnul Nelu, opozant al regimului și dizident, primul făcător de ziar LIBER în Oradea, acum oase și ulcele, a fost sau nu membru al Uniunii Scriitorilor. Pentru că versurile lui le eclipsează de departe pe ale lui Nichita: „Când decembrie-a venit, noi toţi care am murit, la primărie am sosit, visul l-am îndeplinit!” (În traducere liberă, „Foaie verde praștie, dă-te jos din corcoduș, că trece submarinul”! Poate Nicolae Malonescu îl decorează post-mortem.
Ei, și multe, și multe… Miliție, iubiri de-o vară, bișnițari, antinevralgice înghițite zi de zi, nu că te-ar dura capul, dar, Doamne ferește, să nu te doară! Simona, fata Lenuței, de-alde Iliescu, Ghișe sau Ghizdă – nu știu cum se pronunță, Antonescu Șliț și alte acareturi, chilipiruri și somnambuli.”
Pentru că unele dintre prozele scurte ale Angelei Tocilă trezesc adevărate nostalgii, Elisei Virgil și-a încheiat nota critică într-un mod sensibil : „Însă, acum, vă rog frumos să fiți atenți. Ochi și urechi! Închei imediat. Are fetița asta, frumoasă și scumpă, Angela Tocilă, două bucăți de proză scurtă, „Picături din soare” și „În Iordan botezându-te tu, Doamneee…” de mi-au spart sufletul, l-au făcut țăndări și l-au aruncat în calvarul de verb al copilăriei, unde Îngerul, îngenunchiat pe-un semn, aprinde în lăuntrul nostru, al tuturora, c-un nod de aripi, un vas de undelemn.”
R.R.






Patru elevi de la Școala 4 din Alexandria, depistați pozitiv la testul TBC
Analizele de laborator efectuate la Institutul ”Marius Nasta” din București au arătat că patru elevi din cei 18 testați sunt bolnavi de TBC. Micuții, cu vârsta de 7-8 ani, elevi în clasa întâia la Școala 4 din Alexandria, au rămas internați la Spitalul de Pneumoftiziologie din Capitală.
După ce marţi, unitatea de învăţământ din Alexandria a fost închisă pentru dezinfecţie generală, sâmbătă, Direcţia de Sănătate Publică Teleorman a demarat o acţiune pe linie de prevenire a TBC. Pentru 371 de elevi a fost efectuat testul cutanat de tuberculoză, rezultatul urmând a fi interpretat la începutul săptămânii viitoare. Un copil din clasa a II-a a leşinat înainte ca asistenţii medicali să-i facă testul. Medicii prezenţi i-au acordat primul ajutor, iar copilul se află în afara oricărui pericol.
Unul dintre părinţi a declarat că numărul copiilor depistaţi cu tuberculoză şi internaţi la Spitalul din Bucureşti este mult mai mare, informaţie neconfirmată de către autorităţile sanitare din judeţ.
Reamintim faptul că, luna trecută, învăţătorul clasei a fost depistat cu TBC, fiind internat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede.
M.D.






