Deşi ar fi trebuit să arate impecabil din orice punct de vedere, pentru că aici s-a născut unul dintre cei mai mari prozatori români al tuturor timpurilor, Marin Preda, Siliştea Gumeşti pare o localitate din ce în ce mai tristă. Curtea şcolii şi a primăriei sunt neîngrijite, animalele pasc în voie iar gâştele şi alte orătănii, libere şi în voia lor, scurmă cu ciocul şi ghiarele pe domeniul public. Un sat scăpat de sub control.
Administraţia locală nu a reuşit nici până acum să transforme casa celebrului scriitor în muzeu, aşa cum se cuvenea. Nepăsare sau rea intenţie. Poate şi una, şi alta.
Localitatea are nevoie de o gândire liberală. Nu se poate continua într-un stil comunist.
Niculae Stelian Bebică, candidat la funcţia de primar din partea PNL, are pe agenda de lucru „urgenţe”. Pentru a pune cât mai repede lucrurile la punct şi a ajunge din urmă localităţile cu un grad ridicat de confort şi civilizaţie.
În primul rând, candidatul liberal vrea să impună un program de funcţionare normal şi o mai bună colaborare între angajaţii primăriei şi cetăţeni.
Pentru că locuitorii din Siliştea Gumeşti, în marea lor majoritate fără locuri de muncă, îşi produc hrana zilnică în propriile gospodării, administraţia locală trebuie să intervină şi să le creeze facilităţi. Astfel, păşunea, unde oamenii îşi pasc vitele, trebuie modernizată şi întreţinută la standarde care se impun. Îndrumarea şi sprijinirea crescătorilor de animale pentru accesarea de fonduri europene va fi o prioritate pentru Niculae Stelian Bebică. Numai aşa ţăranii îşi pot dezvolta propria gospodărie şi produce inclusiv pentru piaţă. Finalizarea lucrărilor la „Regularizarea pârâului Câinelui” şi construirea de podeţe facilitează accesul animalelor către păşune.
Un grad minim de civilizaţie înseamnă ca cetăţeanul de la ţară să beneficieze de apă curentă şi canalizare. Şi acest punct se află pe agenda de lucru, înclusiv racordarea comunei la reţeaua de gaze naturale. Împreună cu modernizarea drumurilor secundare şi a drumurilor agricole.
Întreţinerea şi extinderea iluminatului public, finalizarea lucrărilor la stadionul comunal, punerea în funcţiune a „Centrului de cazare temporară” şi îmbunătăţirea activităţii de colectare a deşeurilor menajere reprezintă alte miniproiecte ce trebuie finalizate.
Conştient că Siliştea Gumeşti a fost binecuvântată, fiind comuna natală a marelui Marin Preda, liberalul doreşte să profite de acest aspect şi s-o promoveze din punct de vedere cultural la nivel naţional, prin intensificarea acţiunilor culturale de avengură la Centrul care poartă numele celui care a dat capodopera „Moromeţii”.
Altruist din fire, Niculae Stelian Bebică promite să sprijine familiile nevoiaşe, sub diverse forme sociale.
Iată că, după mulţi ani, siliştenii pot vota pe 5 iunie un om care e inetresat 24 de ore din 24 de problemele cu care se confruntă.
„Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct. Cu voinţă, iniţiativă şi multă înţelepciune, le vom rezolva. Locuitorii comunei Siliştea Gumeşti aşteaptă o transformare atât a administraţiei publice locale, cât şi a localitaţii, în general. Vor un om care să se ocupe exclusiv de problemele comunei. Îi încredinţez de bunele mele intenţii












Proiectul electoral cu care vine în faţa electoratului l-a structurat după principalii piloni care aduc bunăstare în localitate. Educaţia ocupă un loc prioritar, va continua buna relaţie care există astăzi între primărie şi şcoală. Finanţarea din bugetul local pentru buna funcţionare a şcolii sau grădiniţei va fi prioritară, nu se va face rabat de la calitatea procesului educaţional. Şi infrastructura locală este prioritară. Cristian Chisac are în proiect să asfalteze o parte din drumurile comunale dar şi să pietruiască pe celelalte. Şi sistemul de canalizare va fi altă prioritate, se vor continua demersurile pentru realizarea canalizării. Ordinea şi siguranţa cetăţeanului este un alt punct din proiectul lui Cristian Chisac, va înfiinţa un serviciu de protecţie şi pază în localitate. În plan social are în vedere atragerea de investitori în industria agro-alimentară care să creeze locuri de muncă în domeniul procesării legumelor sau laptelui , mai ales că Bragadiru are renumele unei localităţi cu bune recolte în domeniul legumiculturii. Va încerca să ajute cetăţenii să atragă fonduri europene pe domeniul agriculturii sau apiculturii. Întâlnirile cu cetăţenii vor fi periodice pentru a asculta doleanţele acestora dar şi pentru a prelua sugestii pentru rezolvarea problemelor localităţii. In plan cultural va încerca să continue tradiţia comunei Bragadiru în domeniul folcloric, într-o vreme ansamblul de căluşari de aici fiind renumit în toată ţara. De asemenea, sala de spectacole din căminul cultural proaspăt reabilitat va găzdui diverse spectacole. Nu în ultimul rând, va institui o zi a comunei la o dată cu însemnătate pentru localitate. Nici sportul nu va fi neglijat, o minte sănătoasă funcţionează la parametri buni într-un corp sănătos. Va face demersuri pentru construirea unor terenuri de sport(fotbal, handball, tenis, baschet sau volei) la şcoală sau în alte locuri. Nici echipa de fotbal locală nu va fi omisă, va fi sprijinită să obţină rezultate pentru a putea evolua într-un eşalon superior.



