E de ajuns să privești câteva secunde un portert realizat de Liana Adina Spătăreanu ca limbajul nonverbal întipărit pe fața lui să-ți creeze emoție. Simți împreună cu el. Stări. La intensitate maximă. Fericire, durere, nostalgie, meditație. Trăiri împlinite sau nu. Viață, pur și simplu.
Prima lucrare a realizat-o în anul 2013, la vârsta de 43 de ani. O consideră o „măzgălitură” prin care a încercat să comunice o emoție. Nu e adevărat. Se observă clar mâna fină a artistului și elementul de originalitate.
Autodidactă, Liana a început să pătrundă tainele desenului. A urmat un contiuu proces de studiu pentru perfecționarea tehnicii. Dacă îi ceri să descrie ce simte atunci când lucrează un portert, nu ai nicio șansă: „ Nu pot exprima în cuvinte ce simt când desenez. E o stare și cam atât. Desenul este necesar pentru existența mea.”
De ce desenează? „ Încerc să mă exprin prin imagini, să surprind emoții, stări. Îmi plac oamenii, tocmai de aceea îi desenez, la fel și când sunt multumiți de ceea ce realizez. Îmi este greu să desenez la comandă, dacă nu am starea necesară, nu-mi iese din prima, și asta de cele mai multe ori…”
Am întrebat-o la ce desen ține cel mai mult. „Mi-e greu să nominalizez un desen anume, toate-mi sunt dragi. Recunosc că o semnificație aparte o are primul, singurul și sper nu ultimul meu desen cu cafea…”
Pe Liana Adina Spătăreanu a înzestrat-o Dumnezeu cu multe calități artistice. Un timbru vocal aparte, plăcerea de a-și transpune trăirile interioare în ritm de dans. Și dragostea permanentă pentru literatură bună. Dictonul după care se ghidează în viață: „Nu este de ajuns sa fii bun. Trebuie sa fii bun de ceva. ” (Tudor Arghezi)
Îi place la nebunie înotul și și-ar fi dorit să facă performanță. Noi spunem că deja se află la cel mai înalt nivel al performanței: desenele ei sunt doldora de semnificații, originalitate și, ceea ce este cel mai important, transmit acel mesaj care, pe noi, privitorii, ne sensibilizează.
Hotărâtă și perseverentă, Liana ne îndeamnă să „punem osu’ la treabă, că altfel nu construim nimic!”.
