-3.4 C
Judeţul Teleorman
marți, februarie 11, 2025

Duică nu mai candidează, a fost înlocuit cu Cîrciumaru

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

„La Roşiorii de Vede s-au facut sondaje în urma cărora eu nu sunt plasat pe prima poziţie“, îşi motiva Cristian Duică retragerea din cursa electorală, în urmă cu patru ani, obligat fiind de Liviu Dragnea să-şi anunţe înfrângerea în faţa presei.
„Cine este cel mai bine plasat? Domnul Daniel Fierăscu. În sondaj eu sunt sub jumătatea domnului Fierăscu“, a mai spus Cristian Duică, palid şi tremurând.
Din păcate pentru domnia-sa, sondajele i-au jucat, iarăşi, renghiul. Dar declaraţia de atunci ramâne perfect valabilă, pentru că Fierăscu este, din nou, pe prima poziţie în sondajul efectuat recent, la comanda PSD, iar Duică se află „sub jumătatea“ acestuia.
Şi dacă în urmă cu patru ani candidatura i-a fost salvată chiar de Daniel Fierăscu cu plecarea sa la PNL, de data asta, partidul a luat decizia sa-l înlocuiască cu Valerică Cîrciumaru, inclusiv la conducerea organizaţiei PSD Roşiorii de Vede.
Noua desemnare a fost făcută pe bază de autopropuneri în cadrul unei reuniuni lărgite a liderilor social-democraţi roşioreni, urmată de vot. S-au mai înscris în competiţie Daniel Gheorghescu şi Laurenţiu Slăvescu, dar cel mai mare număr de sufragii l-a întrunit Valerică Cîrciumaru.
În prezent, acesta este manager al Spitalului de Pneumoftiziologie din localitate, funcţie din care, probabil, se va autosuspenda pe perioada campaniei electorale.
Dar, rămâne de văzut dacă socoteala PSD se va potrivi cu cea a roşiorenilor, în data de 5 iunie.
Pâna una alta, Roşiorii de Vede rămâne „un oraş fără speranţă“, cum îl caracteriza Cristian Duică, în urmă cu patru ani, imediat după câştigarea alegerilor.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Articole similare