Pentru că astăzi este 8 martie, Ziua Femeii, m-am gandit să fac cadou cititoarelor noastre două fragmente din romanul meu de debut, „Triunghiul fericirii”:
„Între timp, Ida, extrem de agitată, cumpără de la raionul de artizanat al magazinului „Adam” câteva obiecte, mai mult la întâmplare, și ieși în stradă. Se afla într-o mare dilemă. Nu știa ce hotărâre să ia: „Cum să nu publice cartea? Cum e posibil? De ce a refuzat? Mă întorc și-l voi lămuri!”
Când puse piciorul pe prima treaptă a scării blocului de pe Știrbei-Vodă, care ducea spre locuința lui Amos, inima i se opri pentru o clipă. Apoi, începu să-i bată rar, cu putere. Se opri în dreptul fiecărui etaj, repetând în gând propozițiile pe care trebuia să i le adreseze. Era obligatoriu ca volumul de versuri să apară acum!
Deschise sfioasă ușa podului. Înaintă câțiva pași și se opri. Amos își lipise palmele pe lemnul mesei. Cu pipa strânsă între dinți, privea absent nici unde. Un muc de lumânare aproape fumegândă îi scotea în relief barba roșie și fruntea lată. Avea o figură oximoronică: de gheață, din care ieșeau flăcări. Prin fața ochilor i se derulau frânturi de imagini din grafica Idei, asociate cu cele ale obiectelor de pe pereții holului. Un colaj ciudat, care transmitea emoții ciudate.
Privindu-l, Idei îi veniră în minte versurile unei poezii de-ale lui: „Mă voi sculpta adânc/ în fumul stins de la țigară,/unde ești, mamă, să mă vezi,/cu buzele nisip de ceară/fără putere de cuvânt,/cu tălpile lipite-n lut/și coatele înfipte-n seară/ca niște păsări ce se duc/într-altă țară fără țară,/unde ești, mamă, să mă vezi/cu buzele nisip de ceară,/fără putere de cuvânt…”
La un moment dat, Amos își plimbă descumpănit privirea prin toată încăperea și, zărind chipul Idei, se exterioriză, țipând ca un nebun:
-Fantastic! Uite, iar îmi apare imaginea ei! Dumnezeule, care nu exiști, m-am îndrăgostit! Ce tâmpenie!
Se ridică repede de pe scaun și intră glonț în cameră. Se aruncă în pat, afundându-și fața în perna moale, de fulgi.
Fata rămase stană de piatră. Nu știa cum să procedeze. Întârzie minute în șir, dezolată. Într-un târziu se hotărî să plece și coboarî val-vârtej. Se pomeni în stradă, apelând cu mâna la un taxi. Șoferul, un bărbat serios, între două vârste, cu părul grizonat, opri și îi deschise ușa din față dreapta. După circa două-trei sute de metri de mers, i se adresă calm:
-Domnișoară, totuși, îmi spuneți, vă rog frumos, unde ați dori să mergeți?
Ida își ceru scuze și-i indică adresa. Într-un sfert de oră, era în fața casei. Înainte să deschidă ușa și să coboare, îi întinse două bancnote șoferului. Acesta refuză politicos banii și o întrebă părintește:
-Domnișoară, aveți vreun necaz, vă pot ajuta cu ceva?
-Eu? Nu, nu, sunt bine, răspunse mirată. Mulțumesc!
Involuntar își privi ochii în oglinda de deasupra parbrizului. Erau umezi.”
xxx
„-Domnișoara pictor, îi zise la un moment dat, cum ați defini dumneavoastră o mare iubire?
Ida îi răspunse promt, cu convingere:
-Ca pe o operă a unui pictor celebru care, de câte ori ar fi expusă într-o expoziție cu vânzare sau scoasă la licitație, nu ar avea nimeni atâția bani s-o cumpere!
Tranșant, continuă cu o contra întrebare:
-Dar dumneavoastră, domnule poet?
-Pentru o mare dragoste riști totul. Absolut totul! Dacă următorul pas pentru împlinirea ei ar necesita trecerea în neființă, pășești fără să clipești. Ce contează? Faci pasul împăcat cu tine însuți, cu propriul suflet, cu propria-ți conștiință. Am părerea, însă, continuă pe un ton pesimist, dar și nostim în același timp, că într-o asemenea relație, cealalt rol principal ar trebui să fie imaginar. Unde să-ți găsești corespondentul? Eu, care sunt perceput de către amicii mei un tip ciudat, visez la o asemenea iubire! Și, culmea, împotriva oricărei logici, sper cu adevărat în ea. Iartă-mă că-mi permit, tocmai din cauza asta am refuzat o legătură sexuală. Cu siguranță voi trăi dragostea totală… Nu știu când, nu realizez cum… Știi ceva? Am impresia că greșesc ori de câte ori abordez subiectul respectiv. E demodat, însă îmi doresc o iubire atât de pură, încât să simt în omoplați muguri mustind a aripi! Să zbor înghițind inocența albastrului dăltuit în unghiul dintre ochiul pescărușului și mare! Vreau să fiu personajul propriului roman, în timp ce voi trăi o asemenea iubire.”
