PĂDUREA VEDEA DIN VECINĂTATEA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA este un loc unde cu adevărat te poţi relaxa într-un cadru natural deosebit. Prin proiectele de amenajare peisagistică ale edililor, unele nefinalizate, s-au schimbat aici multe în ultimii ani. Astfel, s-a reabilitat mobilierul specific, s-au extins şi diversificat locurile de joacă, s-au amenajat chioşcuri în tandem cu grătare, dar şi piste pentru biciclete / role. Reabilitarea şi extinderea instalaţiei de iluminat public permite plimbări lungi până la ore târzii şi folosirea, de asemenea, a terenurilor multisport. Rămânând aproape de subiect, să consemnăm că Alexandria are şi un ştrand modern, dar şi o frumoasă şi spaţioasă sală a sporturilor. Aştept să văd că începe demolarea actualului stadion municipal neprietenos (de pildă grupurile sociale folosite de spectatori la meciuri sunt îngrozitoare!). Cred că actualii guvernanţi se vor ţine de promisiuni şi vor avea curajul să înfrunte părerile unor răuvoitori, mânaţi politic, care se opun prin argumente puerile construcţiei unei arene sportive moderne la Alexandria, dorind parcă să şteargă Teleormanul de pe harta aspiraţiilor civilizaţiei…
DE MAI MULTĂ VREME MĂ NECĂJEŞTE FAPTUL CĂ NU ŞTIU CE SĂ FAC cu becurile arse în casă, care se ard parcă mult prea repede. La magazinele de profil din Alexandria, când mă duc să cumpăr altele noi (cedându-le pe cele uzate), sunt privit de parcă aş fi venit de pe altă planetă. Cum „colţuri verzi”, o iniţiativă din alte judeţe, sunt extrem de puţine şi doar pentru bateriile nefuncţionale, problema becurilor arse nu pare să intereseze pe comisarii Gărzii de Mediu, care au posibilitatea să verifice cum sunt respectate prevederile legislative din domeniu. Astfel, elemente de iluminat ajung la gropile de gunoi (distruse, desigur), următorul pas fiind poluarea cu mercur şi contaminarea solului. Să ne mai mirăm atunci că România este codaşa Europei la colectarea selectivă a deşeurilor?
ÎNDEOSEBI ÎN PARTEA A DOUA A ZILEI ÎN UNELE MAGAZINE MARI DIN reşedinţa Teleormanului sunt oferite la vânzare diverse legume şi fructe care la prima vedere par improprii pentru consumul uman. De calitate îndoielnică, ele ar trebui în mod normal retrase de la comercializare. Cum cei câţiva inspectori de la Protecţia Consumatorilor Teleorman nu au cum să acopere tot judeţul, marii comercianţi profită din plin… Noroc cu piaţa centrală din Alexandria unde mai ales producătorii vin cu marfă de calitate şi la preţuri rezonabile, deocamdată.
TREBUIE SĂ RECUNOSC CĂ SUNT MULŢUMIT DE REAPARIŢIA ÎN FARMACIILE din Alexandria a medicamentului „Vessel Due”, utilizat ca tratament curativ pentru patologia vasculară cu risc de tromboză. Poate este şi urmarea demersurilor noastre jurnalistice. Dar ca pacient deja cu vechime, în general, nu mă abţin să nu remarc rateurile ce continuă să apară în sistemul informatic, pe care Casa de Asigurări de Sănătate ne îndeamnă să le suportăm ca fiind normale. Însă când ajungi la medic şi stai mai multe ore pentru rezolvarea vechilor şi actualelor probleme privind conectarea la servere şi citirea cardurilor, e greu să ai o stare mai bună de sănătate. Astfel, rezultă îngreunarea activităţii medicilor şi mărirea timpului de aşteptare al persoanelor bolnave. În acest context, aş aduce în atenţie şi noţiunea de respect, cel faţă de medici putând începe cu respectul acestora faţă de pacient. Şi cum mă bazez pe exemple concrete, recent la un cabinet din ambulatoriu am stat aproape două ore pentru a veni (şi nu a venit până atunci) medicul specialist respectiv conform programului afişat, stabilit chiar de el. Am fost nevoit să mă întorc a doua zi la acelaşi cabinet, unde, recunosc, am remarcat totuşi profesionalismul doctorului în ce priveşte stabilirea unei conduite viitoare. Ce-i drept, nu am primit chitanţa pentru plata serviciilor acordate (ce pretenţios sunt!)… Şi rămânând în sfera aceasta de dezbatere cu iz social, la o clinică privată, un alt medic specialist, cu slujbă importantă şi la o unitate sanitară de stat, a ajuns la program după mai mult de două ore de aşteptare din partea pacienţilor. Când mi-a venit rândul, a rostit câteva cuvinte despre afecţiunea mea şi mi-a dat…o carte privind nutriţia în cazul bolii de care sufăr. Apoi, sec, mi-a spus că ne vedem peste trei luni. Un aşa respect merită a mai fi comentat?…
PEISAJUL MASS-MEDIEI DIN TELEORMAN DEVINE TOT MAI „SUBŢIRE”. De mai mult timp, de pildă, cea mai veche televiziune locală din Alexandria (şi din judeţ) nu mai emite ştiri. Ca urmare, unii dintre ziarişti s-au îndreptat deja spre alte domenii de activitate, cum ar fi poliţia. (Culmea, în condiţiile în care de mult timp nu apar candidaţi pentru concursurile privind două posturi de corespondenţi judeţeni la „Agerpres” şi respectiv „Radio România Actualităţi”). „Vina” aparţine, se pare, binecunoscutei firme care asigura „din spate” susţinerea financiară, o societate comercială intrată acum în insolvenţă. Un cotidian mai vechi, devenit o scurtă vreme săptămânal, nu mai apare deloc.De asemenea, de câteva luni un săptămânal incomod pentru mulţi şi-a încetat existenţa în forma tipărită. În plus, nu mai pot accesa principalul ziar electronic de informaţii oferite cu operativitate, 24 din 24 de ore, incisiv şi atent la realităţile judeţului. Că „nori negri” se arată peste presa teleormăneană o demonstrează încă un exemplu. Un alt cotidian cu vechime apreciabilă a fost recent şi el aproape de dispariţie, după ce patronul, un cunoscut om de afaceri, a trimis la instituţia judeţeană de profil documentele necesare trecerii în şomaj a tuturor redactorilor. Ce-i drept, ulterior a revenit, însă nu este foarte clar pentru cât timp…
ŞTEFAN STAN