Este marţi seara şi stau de minute bune în faţa laptopului pe care am urmărit transmisia live de pe site-ul Federaţiei Române de baschet a primului meci din disputa Phoenix Galaţi-BCT CST Alexandria pentru locurile 5-6 în faza play-off. Deşi am parcurs minut cu minut evoluţia scorului, nu-mi vine să cred că echipa din Teleorman a fost învinsă aşa de categoric: 96-66 (29-17, 25-14, 17-17, 25-18). Desigur, nu am fost convins că alexăndrencele pot învinge la Galaţi, dar am sperat într-o confruntare echilibrată, cât de cât. Cum nu am văzut efectiv partida, mă limitez doar la comentarii bazate pe datele statistice din transmisia pe calculator. Poate nu sunt prea multe lucruri de spus. Până la urmă, Phoenix pornea ca favorită a acestei întâlniri sportive, în faţa unei formaţii cu o bancă de rezerve alcătuită în principal din junioare. Apoi, să nu uităm că un loc şase în ediţia 2015-2016 a Ligii Naţionale de baschet feminin reprezintă pentru Alexandria o “diplomă de excelenţă”, în condiţiile improprii ştiute de desfăşurare a antrenamentelor şi a meciurilor susţinute “acasă”, de fapt în deplasare. Totuşi când ajungi cu fruntea sus la capătul campionatului, pretenţiile sunt justificate. Mai ales că la meciul din turul sezonului regulat Phoenix a câştigat cu mare greutate (73-69), pentru ca, apoi, la Craiova, în retur, BCT-CST să producă surpriza: 87-77!
În fine, de această dată, la Galaţi, gazdele au intrat în teren hotărâte să facă rapid diferenţa care să le asigure liniştea. Cu formula de bază C.Rochel, C.Walter, M.McKenzie, A.Frost şi R.Filip, în faţa echipei de start a BCT-CST: V.Voicu, E.Brown, A.Chivu, S.Arnold şi M.Mihai. Astfel, jucătoarele din Moldova au condus permanent în primele două sferturi, dominarea lor concretizându-se la finalul reprizei întâi cu un scor net (54-31). La gazde, americancele MMcKenzie, A.Frost şi C.Rochel aveau deja câte zece puncte marcate, în timp ce la BCT-CST căpitanul Viorela Voicu (15) şi americanca Elan Brown (11) aduceau pe tabela electronică peste 80 la sută din zestrea totală a oaspetelor. După pauza mare, sfertul trei a confirmat echilibrul pe care-l anticipam în avancronică. Însă, ultima parte a fost un nou “galop” pentru gălăţence, în faţa unei echipe resemnate, obosite (?). De remarcat că cea mai bună jucătoare a meciului este din tabăra BCT-CST, Elan Brown (din nou cu double-double!) reuşind 25 de puncte şi 14 recuperări. Liderul paselor decisive a fost tot o “alexăndreancă”, Shanita Arnold, cu zece reuşite de acest fel.
Pentru BCT-CST au evoluat Elan Brown-25 puncte, Viorela Voicu-15 p, Alina Podar 11 (2×3) p, Shanita Arnold-9 (1×3) p, Mihaela Mihai-6 p (2×3), Alina Chivu, Beatrice Alaiba, Tania Agache, Teodora Manea şi Irina Enache. La Phoenix au jucat A.Frost-21 (5×3) puncte, M.McKenzie-19 p, C.Walter-16 p, C.Rochel-12 p, R.Filip-9 p, B.Fota-6 p, D.Fota-5 p, H.Demeter-4 p, A.Creţu-4 p şi M.Geleriu.
Următorul meci al acestei serii de „două din trei” va avea loc pe 25 martie la Arena de Baschet din Bucureşti, cu BCT-CST pe post de gazdă. Cred că în această partidă, probabil ultima din actuala ediţie a Ligii Naţionale, elevele antrenorului Mădălin Piperea vor evolua cu mai multă ambiţie. Păcat că partida nu se joacă la Alexandria, unde, sunt convins, s-ar fi creat atmosfera de sărbătoare meritată de această echipă care continuă să ţină sus steagul sportului teleormănean.
ŞTEFAN STAN