Derby-ul dintre BCM Danzio Timişoara şi BCT-CST Alexandria pentru locul opt din Liga Naţională de baschet feminin, care asigură la capătul sezonului regulat un loc în play-off, a fost practic un galop de sănătate al teleormănencelor. Elevele antrenorului Mădălin Piperea, care păstrau poziţia a opta din clasament şi în caz de înfrângere, au demonstrat superioritatea prin joc şi scor, 79-52 (19-11, 24-9, 23-13, 13-19). Mai mult, au probat astfel că nu întâmplător au învins clar (87-77) pe Phoenix Galaţi în etapa trecută. Meciul din Banat a avut loc miercuri în cadrul unei etape intermediare, a XXI-a din LNBF.
Recunosc că am crezut în victoria de la Timişoara, unde fetele de la BCT-CST au dovedit că au resurse şi pentru partidele cu miză. Probabil, lipsa nu puţinilor suporteri, care veneau la Sala Sporturilor din reşedinţa judeţului Teleorman, a „călit” aceste fete ce dovedesc profesionalism. Înainte de startul partidei cu BCM Danzio, am citit într-un ziar local titlul unui articol din care rezulta că alexăndrencele se află la ultimul joc în deplasare. Dar BCT-CST evoluează în deplasare mereu în acest campionat, deoarece Craiova nu este, totuşi, Alexandria… Oricum mai sunt deplasări în continuare, pentru că va începe faza play-off.
Meciul dintre BCM Danzio şi BCT-CST a avut iniţial o aparenţă de echilibru şi printr-o ştire din care rezultă că pentru All Star Game, programat la 8 februarie în Braşov, cele două echipe au înregistrat voturi în favoarea a câte cinci jucătoare: Alexandra Dumitrache, Cristina Zidaru, Renata Szmutku, Ivana Grbic şi Brianna Wilson (Selecţionata Nord), respectiv Elan Brown, Shanita Arnold, Viorela Voicu, Alina Chivu şi Alina Podar (Selecţionata Sud).
Timişorencele au început mai bine confruntarea, au condus la diferenţe de două şi patru puncte, dar a urmat un „blocaj” pe tabela electronică şi oaspetele au preluat iniţiativa. După un avantaj dus la 12 puncte, primul sfert a revenit alexăndrencelor cu 19-11. De aici înainte, conform transmisiei live de pe site-ul FRB, a devenit cert faptul că BCT-CST nu poate fi oprită din drumul spre un succes categoric. O desprindere de 35 de puncte a permis şi introducerea pe teren, în sfertul patru, a junioarelor Teodora Manea, Irina Enache şi Tania Agache. Din nou, Elan Brown a reuşit pe parcursul a 40 de minute un double-double (al 12-lea în acest campionat!), iar Alina Chivu a manifestat aceeaşi poftă de joc din disputa cu Galaţi. Însă, dincolo de statistică, este limpede că toate fetele din lot au contribuit la această frumoasă victorie.
Pentru BCM Danzio au evoluat I.Grbic – 13 (1×3) puncte, C.Lough – 12(2×3) p, A.Dumitrache – 9 (1×3) p, B.Wilson – 7 p, R.Szmutku – 4 p, D.Mita – 3 (1×3) p, C.Zidaru – 2 p, G.Măgurean – 2 p, D.Lupu, Z Serrieh şi L.Neagu. La BCT-CST au jucat Elan Brown – 25 puncte (plus 16 recuperări), Alina Chivu – 20 (2×3) p, Beatrice Alaiba – 11 (1×3) p, Shanita Arnold – 7 p, Viorela Voicu – 6 p, Teodora Manea – 4 p, Mihaela Mihai – 3 (1×3) p, Alina Podar – 3 p, Irina Enache şi Tania Agache.
După etapa a 21-a teleormănencele au acumulat 28 de puncte din nouă victorii şi zece înfrângeri şi au urcat pe locul şapte în clasament. În „spate” se află Phoenix Galaţi, tot cu 28 de puncte, iar apoi, pe nouă, BCM Danzio cu 25 de puncte. În ultima etapă a sezonului regulat, gălăţencele se vor confrunta acasă cu echipa din Timişoara, în timp ce alexăndrencele au o misiune dificilă, „acasă” la Craiova, în faţa liderului ACS Sepsi SIC Sf.Gheorghe, care a câştigat şi în tur cu 98-44. Interesant este că între Alexandria şi formaţia din Covasna vor continua meciuri şi în faza I de play-off, echipa calificată pentru locurile 1 – 4 fiind stabilită prin sistemul „două din trei” confruntări. Chiar şi aşa, perspectivele pentru BCT-CST sunt destul de optimiste, în întrecerile pentru locurile 5 – 8 putându-se obţine la finalul actualei ediţii a Ligii Naţionale onorantul loc şase (!). Desigur, sunt doar nişte calcule…
Până atunci, să consemnăm şi celelalte rezultate din penultima etapă, disputată miercuri: CS Municipal – Rapid Bucureşti 57 – 69, Olimpia CSU Braşov – Universitatea Goldiş ICIM Arad 88-43, CS Municipal Târgovişte – Universitatea Cluj Napoca 64-55 şi Phoenix Galaţi – ACS Sepsi SIC Sf.Gheorghe 68-77.
ŞTEFAN STAN