Absolventă a Liceului Pedagogic, promoţia 1975, a fost un adevărat „Domnu` Trandafir” pentru generaţiile pe care le-a iniţiat în tainele cunosterii de-a lungul anilor. A debutat ca dascăl la Şcoala generală din comuna Talea, jud. Prahova, apoi şi-a dedicat cariera educării şi formării elevilor de la Şcolile „Vasile Racotta” din Ştorobăneasa şi Şcoala Gimnazială nr. 2 din Cernetu. Cu o experienţă de 40 ani în cariera didactică, OMUL IANCU AURELIA a fost nu doar o colegă, ci timpul ne-a dovedit că o putem considera PĂRINTE, COLEG DESĂVÂRŞIT, MENTOR, DASCĂL în adevăratul sens al cuvântului. Cele doua pasiuni-LITERATURA şi ISTORIA, i-au marcat întreaga existenţă. S-a născut într-o zi de 15 ianuarie-data naşterii poetului nostru naţional, Mihai Eminescu, luându-şi „Rămas bun” pe 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor.
Plecarea prea timpurie ne-a întristat, aducându-ne aminte de consecinţele implacabile şi mistuitoare ale trecerii ireversibile ale timpului, deoarece, aşa cum spunea poetul, „toţi ne naştem spre a muri”. Suntem convinşi, în acelaşi timp, că DOAMNA-după cum toţi îi spuneam aşa, este unul dintre acei oameni care chiar dupa moarte va întreţine o viaţă vie, care să ne fertilizeze spiritul, ideile şi simţirea generoasă, care să ne vegheze de dincolo gesturile şi gândurile. A muri este soarta tuturor oamenilor, a muri însă pentru a rămâne în admiraţia celorlalţi este privilegiul omului creator iar răsplata este recunoştinţa posterităţii.
„Un singur suflet valorează cât o întreagă lume şi o întreagă lume, cât un suflet omenesc”. Nimic nu îl va putea înlocui pe OMUL ŞI PEDAGOGUL IANCU AURELIA. Dumnezeu a chemat-o acolo Sus pentru că avea nevoie de un om cu totul aparte, de un suflet deosebit pentru a le oferi şi îngerilor Cerului sfaturile, înţelegerea, răbdarea şi întregul devotement pe care ni le-a oferit atât nouă, cadrelor didactice, cât şi elevilor dumneaei, pe care i-a iubit şi îngrijit ca pe propriii copii.
Viaţa sa zbuciumată a fost o înverşunată luptă pentru atingerea propriilor idealuri. N-a fost o luptă solitară, întrucât a avut mereu aproape prieteni inimoşi, de încredere, care i-au împărtăşit gândurile şi idealurile. Şi-a iubit enorm membrii familiei, care regretă astăzi plecarea sa neaşteptată, într-o altă lume. Ne place să credem că a rămas un reper moral pentru tineri, demonstrând că se poate trăi cu demnitate chiar şi în cele mai crâncene împrejurări.
Dumnezeu să vă aibă în pază şi sperăm că v-aţi găsit liniştea mult dorită!
Colegele dumneavoastră, prof. Mirancea Georgiana si prof. Chirescu Loredana
