19.2 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Spitalul din Turnu Măgurele a primit un concentrator de oxigen. Alte două aparate şi 50 de măşti vor ajunge în judeţ

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Peste 100 de concentratoare şi 3.000 măşti de oxigen vor ajunge la pacienţii cu COVID19, internaţi în spitale, campania de donare, în valoare de 200.000 de euro, fiind posibilă datorită finanţării din partea Grupului Superbet, Fundaţiei Superbet şi eforturilor Asociaţiei INACO-Iniţiativa pentru Competitivitate.
Conform unui comunicat de presă, primul lot de 10 concentratoare a fost trimis vineri către spitale din Piteşti, Craiova, Călăraşi, Brăila, Timişoara, Galaţi şi Turnu Măgurele, acolo unde nevoia de astfel de echipamente este acută, conform prioritizării făcute de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi de Direcţiile de Sănătate Publică din ţară.
Concentratoarele de oxigen au fost achiziţionate din Danemarca, Germania şi Franţa şi reprezintă o parte esenţială în actul medical de tratare a pacienţilor care ajung în spital cu forme grave de COVID19.
Echipamentele medicale vor fi livrate de voluntarii Superbet din ţară, în tranşe, pe măsură ce ajung în România şi în funcţie de nevoile urgente alte spitalelor. Între timp,vor fi depozitate în condiţii de siguranţă, cu sprijinul Dentotal în spaţiile lor logistice. În total, vor ajunge în 67 de spitale, din Bucureşti şi în alte 27 de judeţe.
În următoarea perioadă, în judeţul Teleorman vor mai ajunge alte două concentratoare şi 50 măşti de oxigen.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare