19.2 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

(puţin pamflet) De-alde Garcea, să moară mama!

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

După cum am aflat şi scris, poliţiştii locali din Alexandria sunt, unii dintre ei, foşti fotbalişti. Unul zice-se că ar juca şi acum căluşul pe la centrul de cultură. N-au nimic în comun cu statutul de aplicatori ai legii. Procese verbale de contravenţie completate eronat, cuantumul amenzilor dat după ureche, articol din lege care nu corespunde cu fapta săvârşită. O minunăţie de prostie! Îi vezi buluc prin oraş, pe centru, niciodată pe străzile lăturalnice. Ar fi trebuit postaţi în locurile unde cetăţenii nesimţiţi aruncă gunoiul menajer sau rebuturi din gospodărie, de au împuţit urbea. Băieţii se respectă! Dar cum au ajuns asemenea personaje să împartă legea în oraş, asta e întrebarea care mă nedumireşte pe mine. Or fi intrat în vreun concurs, or fi dat vreun examen? Cum s-a făcut selecţia, pe bază… naturală?!

Dacă tot sunt plângeri cu nemiluita împortiva lor, n-ar strica să fie supuşi unei testări cu public. Adică, o comisie neutră, de specialişti să-i evalueze. Realizaţi cam ce circ ar ieşi?! Pe bune! Păi, măi, băieţi, voi ridicaţi lunar un salariu baban şi alţii cu carte, care ar fi trebuit să fie în locul vostru, mor de foame acasă.

Un fel de râsu’-plânsu’ o reprezintă şi anularea proceselor verbale de contravenţie. Şi asta s-a întâmplat nu de puţine ori. Un ultim exemplu „datează” de zilele trecute. O bătrânică amărâtă, văduvă îşi spăla în propria-i curte preşurile. Un poliţist local a observat-o şi, luând poziţia lui Garcea, a amendat-o cu două sute de lei. De ce? Că spală cu dero şi nu e ecologic! Băi, mă leşi? Eh, pentru că nu ştia la ce articol al legii se încadrează, a scris cu plaivasul că a tulburat ordinea şi liniştea publică. Probabil substanţa de curăţire făceau balonaşe şi, spărgându-se în aer, produceau zgomote asurzitoare. Vorba unui prieten: Mişto, să moară mama!!! Femeia s-a prezentat la primar iar acesta a dat ordin de anulare a procesului verbal. Pe corecte. Dar nu e corect să mai ţii în funcţie un asemenea poliţist care se joacă cu nervii şi sufletul oamenilor. Aici e buba!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare