Prima serie de polițiști români a plecat în misiune în Bulgaria, unde acordă sprijin și consiliere românilor aflați în vacanță în țara vecină.
Cei 8 polițiști români desfășoară activități de siguranță publică în patru stațiuni din Bulgaria, cunoscute ca destinații cu aflux important de turiști români: Albena, Nisipurile de Aur, Balcic și Nessebar.
În perioada 1 iulie-31 august a.c., polițiștii români desfășoară activități comune cu polițiștii bulgari, în cadrul unor patrule de ordine și siguranță publică, pe raza stațiunilor turistice Nisipurile de Aur, Albena, Balcic și Nessebar din Bulgaria.
Astfel, la data de 1 iulie a.c., prima serie de 8 polițiști români a plecat în țara vecină, urmând ca, la data de 1 august a.c., să aibă loc schimbul de serii, fiecare serie fiind împărțită în 4 echipe a câte doi polițiști.
În misiunea din Bulgaria s-au deplasat polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Teleorman, Sibiu, Timiș, Constanța, Giurgiu, Dolj și Hunedoara, instruiți și pregătiți pentru a-și îndeplini cu succes misiunile încredințate și buni vorbitori de limbă bulgară.
Pe durata misiunii, polițiștii români acționează în uniformă și execută activități de patrulare, împreună cu polițiștii bulgari.
De asemenea, aceștia au rolul de a consilia și de a acorda sprijin cetățenilor români aflați în Bulgaria, care vor avea astfel posibilitatea de a se adresa direct polițiștilor din țara lor pentru soluționarea unor probleme, deși se află pe teritoriul altui stat.
Este al șaptelea an în care se organizează asemenea misiuni, activitățile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiștilor români.
Reamintim că, aceste misiuni au demarat în anul 2010, iar în cadrul lor, polițiștii români și bulgari acționează în patrule comune în scopul asigurării ordinii și liniștii publice. De asemenea, cooperează și acordă asistență în cadrul activităților specifice, relaționând îndeosebi cu cetățeni ai propriului stat. Activitățile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe durata sezonului turistic (atât vara, cât și iarna) în zonele în care se deplasează turiști români și bulgari.