21.2 C
Judeţul Teleorman
marți, octombrie 15, 2024

Penalul Cristian Rizea a intenţionat să candideze pentru un nou mandat de deputat, în Colegiul Zimnicea

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Social democraţii teleormăneni au lipici la oamenii politici cu probleme penale. În ultimii ani, pe listele de candidaţi în Legislativul ţării, din partea celui mai sărac judeţ din ţară, şi-au găsit loc Şerban Mihăilescu, Codruţ Sereş, Robert Negoiţă sau Ovidiu Muşetescu, toţi anchetaţi pentru sâvârşirea de fapte penale, unii fiind deja condamnaţi. Mai nou, Dragnea şi camarila hotărâseră să-l aşeze în scaunul de deputat de Teleorman pe Cristian Rizea, anchetat, acum, pentru trafic de influenţă, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (două fapte). Planul nu este de ieri, de azi, ci din 2014, atunci când penalul Rizea a fost luat în gazdă de un pesedist cunoscut din oraşul Zimnicea. La vremea respectivă, existau Colegiile electorale, iar ca drept mulţumire pentru apariţiile sale tv, în care arunca cu zoaie în tot ceea ce nu avea legătură cu poporul social democrat, Rizea urma să intre în campanie, într-o zonă în care şi dacă pui un băţ să candideze sub sigla PSD iese parlamentar.

domiciliu Rizea
De altfel, ”transhumanţa” deputatului Rizea este cunoscută. Până în 2014 locuia în Brăila, judeţ în care a şi fost ales ca demnitar al statului român. Un an mai târziu, s-a mutat în judeţul Constanţa, iar din 2014 în oraşul Zimnicea. Mai nou, Cristian Rizea îşi avea ”sediul” pe raza sectorului 5 din Capitală, acolo unde intenţiona să candideze pentru funcţia de primar.
”La data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înţelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit suma de 100.000 euro-în total 300.000 euro-pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna. Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv. În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, dacă va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici”, susţin procurorii DNA.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Conducători auto sub influența alcoolului, depistați în trafic. Un bărbat din Buzescu nu a oprit la semnalele polițiștilor

Polițiștii din cadrul Formațiunii de Ordine Publică Videle au oprit pentru control, pe strada Primăverii, din localitate, un autoturism,...

Articole similare