Agricultura, în mediul rural, tinde să se rezume la puțini oameni care mai au forța, puterea economică și dragostea pentru pământ și animale. Deși , secole de-a rândul, pământul ne-a oferit pâinea cea de toate zilele, ne-a legat de el sufletește, el, pământul constituia un mijloc de existență. Fără de care, nu se putea spune că poți să trăiești. Străbunii, bunicii și părinții noștri s-au limitat, de-a lungul timpului, decât la prelucrarea pământului cu boii cu carul, plugul, grapa, prășitoarea, rarița și secerătoarea precum și creșterea animalelor din lipsă de alte mijloace bănești. Iar astăzi în urma spargerii C.A.P-urilor se încearcă și chiar s-a reușit strângerea pământului în asociații, ferme și societati agricole. Numai așa, organizat, se mai pot obține rezultatele scontate în agricultură. În general, oamenii de rând sunt puțini care mai exploatează între 1 și 5 ha teren agricol sau mai dețin câteva animale în gospodărie.
În acest sens, am intrat într-o discuție cu unul din puținii cetățeni din comuna Lița, care nu au pregetat să urmeze calea părinților, aceea de agricultor – crescător de animale și legumicultor.
Rep: Creșterea animalelor este o îndeletnicire foarte veche la noi. Ai moștenit din familie această activitate sau, pe parcurs, te-ai apropiat de zootehnie?
S.C.- Copilăria și prima tinerețe mi le-am petrecut alături de părinții mei, preocupați cu prioritate, de creșterea animalelor. Aceasta,pe lângă faptul că animalele ne aduceau un oarece venit în familie, era și dragostea pentru animalele din gospodărie. Eu, în special, m-am axat pe vaca de lapte. Este un animal bland de care te legi sufletește foarte repede și dacă este bine îngrijită și furajată cum trebuie este aducătoare de prosperitate în gospodărie.
Rep: Și ca să știe cititorul cu cine vorbesc, cine ești, de fapt, bunule gospodar?
S.C.- Mă numesc Soare Costel, de fel, din comuna Lița, județul Teleorman, fiul lui Florea (Nicu) și al Georgetei. Sunt căsătorit cu Soare Maria, o gospodină desăvârșită, la rândul meu având doi copii. Soare Gimi – Cornel care a absolvit facultatea de Agronomie, acum fiind masterand anul doi de studiu la specialitatea Biosecuritatea Produselor Alimentare, concomitent lucrând ca manager la PIXA – PHD. Al doilea copil, fata , Soare Andreea- Georgiana a absolvit facultatea de Geografie, fiind în primul an la master și lucrează ca recepționeră la un hotel din București. În fiecare vacanță când veneau acasă, copiii mă ajutau la diverse treburi în gospodărie după puterile lor precum curățenie la animale, strânsul nutrețului, pășunatul animalelor. Pe lângă aceasta , mă mai ocup și de legumicultură în grădina proprie și două solarii, atât pentru consumul propriu cât și pentru valorificarea legumelor obținute, pe piață.
Rep: Șeptelul, în comuna Lița, este în continuă scădere. Care crezi că este cauza scăderii și ce te-a determinat să pui bazele unei mici exploatații agricole, atât în zootehnie cât și în legumicultură?
S.C.- Numărul de animale este în scădere pentru că generațiile care se ocupau de animale fie au îmbătrânit, fie s-au cam dus la loc de odihnă. Iar cei de vârsta mea, în zonă nemaifiind locuri de muncă au plecat în țară sau în afara țării. Iar eu, nemaiavând loc de muncă, pentru a-mi putea crește și educa copiii, tradiția din familie și spiritual de gospodar, moștenit de la părinți, m-a împins nevoia să mă apuc de creșterea animalelor și legumicultură.
Rep: Viața este dură. Existența cotidiană își are rigorile ei. Munca cu animalele nu este deloc ușoară. Te mulțumesc rezultatele unei activități “la foc continuu”?
S.C.- Zootehnia, creșterea animalelor o știu de la părințíi mei, este o activitate fără sărbători, fără zile libere, o “uzină” la foc continuu. Aici, sâmbetele și duminicile, pentru familia mea , există mai puțin, pe apucate. Animalele trebuiesc îngrijite, hrănite, adăpate, duse la pășune, curățenie în padocuri, trebuiesc strânse furajele pentru iarnă, depozitate. Animalele trebuiesc însămânțate, urmărite, etc. Apoi, mulsul și închegatul laptelui. “Cât ne mai odihnim” , intrăm în grădină, în solarii, săpat, plivit, udat, strânsul recoltei, valorificat producția pe piață. Nu mai zic de cheltuielile pe care le am. Când trag linie, profitul nu este chiar atât de consistent, dar nu am ce face.
Rep: Câte animale ai în gospodărie și în ce constă o zi de muncă?
S.C.- Am trei vaci de lapte, o junică, un cal, câțiva porci, păsări și pe lângă aceasta, legumicultura îmi umple ziua de muncă. De la ora 5,30 dimineața până seara la 9-10, nu avem decât pauză de prânz. Muls, adăpat, furajat, apoi dus la pășune animalele. Trecem apoi în grădină și solarii unde nu prea simți cum trece timpul. Toate acestea pentru familie și pentru piață , pentru a-mi ajuta copiii.
Rep: Efort fizic, investiții în furaje (uruială) , grijă, finalizarea efortului în producția de lapte și derivatele lui. Cum stai cu desfacerea produsului obținut?
S.C.- Este adevărat, așa cum subliniam, efortul depus cu creșterea animalelor este foarte mare, nu mai zic, grijă, tratamente, stres, cheltuieli cu furajarea. Asta presupune ca producția de lapte obținută să am unde s-o desfac, bine ar fi, engros. Din păcate nu avem centre de colectare și prelucrarea laptelui. Sunt nevoit să vând laptele și brânza în târgurile comunale și la Turnu Măgurele, la piață. Iar în prețul laptelui nu se regăsesc efortul depus, toți ceilalți factori de stres și cheltuielile aferente. Un litru de lapte este mai ieftin ca o sticlă de suc ( apă, coloranți, conserrvanți) sau o sticlă de apă minerală. Și atunci, se mai merită să te ocupi de creșterea animalelor, în asemenea condiții?
Rep: Crezi că statul ar trebui să se implice mai mult în a-i sprijini pe crescătorii cu un număr mic de animale?
S.C.- Statul ar trebui să se implice mai mult pentru micii crescători de animale la început de drum, când demarează această activitate. Si ceea ce ar trebui să facă, cu prioritate, să stopeze importurile de lapte cu produsele derivate. Să preia de la noi laptele și să-l valorifice prin centre speciale, magazine, supermarcheturi, etc.
Rep: Guvernul vorbește mereu de stimularea crescătorilor de animale prin subvenții pe cap de animal. Până acum ai beneficiat de acest sprijin?
S.C.- În legătură cu subvențiile, pentru a le obține dai de o birocrație stufoasă iar când le-ai obținut, fie că întârzie să le dea, fie descoperă că nu ai dreptul să primești și ți le taie. Iar noi nu avem timp pentru a intocmi aceste acte. Noi ne ocupăm de animale, nu de hârțogăraie. Așa că am preferat să-mi cresc animalele pe cont propriu.
Rep: În sat avem un număr de tineri și mai puțin tineri care nu au un loc de muncă și trăiesc din ajutorul social, insignifiant, de altfel. Ai încercat să atragi pe cineva dintre ei la muncă în zootehnie sau grădină?
S.C.- Deși am incercat, mai la început ,dar nu am reușit să-i fac să mă ajute în gospodărie pentru o plată decentă. Preferă să trăiască din ajutorul social decât să muncească și să obțină un venit mai consistent care să-i ajute să-și intrețină familia în condiții decente.
Rep: Ce sfat le-ai da acestor tineri fără ocupație. Crezi că ar putea și ei demara o afacere în domeniul creșterii animalelor?
S.C.- Zootehnia, mă repet, înseamnă muncă, grijă și mai puțină odihnă. În acest sens, aș zice, că această deloc ușoară activitate, dar aducătoare de oarece venituri în gospodărie, nu îi prea tentează. Nu prea le place să se angreneze în activități responsabile. Și de aceea nici nu prea dispun de mijloace materiale pentru o existență măcar de nivel mediu.
Iată, așadar, un om care a știut să-și organizeze viața lui și a familiei sale, după necesitățile familiei, tradiție și dragostea încă de copil vis-a-vis de animale și legumicultură. Un om care are ca principii de viață, munca, neodihna și sacrificiu. Un exemplu demn de urmat de mulți alți cetațeni de vârsta lui.
A consemnat, Tudor Matreșu