19.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

13 Septembrie 2016-168 de ani de istorie pentru pompierii militari

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

În fiecare an, pe 13 septembrie, sărbătorim Ziua Pompierilor din România. Ea marchează una dintre paginile de eroism semnate de către pompierii militari încă de la înființare. Recunoașterea faptului că 13 Septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din tradițiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă, indiferent de epocile istorice și regimurile politice prin care a trecut țara.

Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna ca fiind ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA, însă a fost legal oficializată începând din anul 1953, fiind prevăzută în prezent în Hotărârea Guvernului nr.1490/2004 pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare.

Intrarea în București a trupelor otomane a prilejuit unităților române prezente în garnizoană-printre care și Compania de Pompieri-unul dintre cele mai înălțătoare momente ale Revoluției române de la 1848: bătălia din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate și independență națională a poporului român.

Printr-o coincidență, în data de 13 septembrie, cu puțin timp înaintea sosirii trupelor otomane, avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influențat moralul și devotamentul ostașilor, voința de a apăra demnitatea națională. Aceeași stare de spirit îi caracteriza și pe ostașii Companiei de Pompieri, comandați de căpitanul Pavel Zăgănescu. Soldații lăsați pentru paza cazărmii au cerut comandantului lor: „Luați-ne și pe noi, nu ne lăsați în cazarmă, ca pe niște nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război, noi vrem să murim cu frații noștri. Încleștarea propriu-zisă s-a declanșat ca urmare a unei altercații între un ofițer al companiei de Pompieri (sublocotenentul Dincă Bălsan) și unul otoman; deși împresurați din toate părțile de turci, pompierii s-au avântat cu curaj împotriva acestora, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă și lovind fără cruțare inamicul care, în pofida superiorității numerice, a fost cuprins de panică.

Otomanii au reușit să pună în poziție de tragere două piese de artilerie și au deschis focul asupra pompierilor. Aceștia au pornit împotriva tunurilor inamice și după o scurtă luptă au capturat gurile de foc, pe care le-au întors împotriva dușmanului. Efectele au fost puternice: din rândurile otomanilor au căzut zeci de morți și răniți.

Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pașa, văzând că nu poate înfrânge rezistența garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofițer care a propus încetarea focului, garantând în schimb „libera ieșire din cazarmă”-angajament care mai apoi nu a fost însă respectat de otomani.

Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj și dibăcie în rezolvarea situațiilor de luptă, capacitate de rezistență și spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârșitoare.

Primul Parlament al României, apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie 1848, curajul și patriotismul pompierilor militari, a acordat în anul 1860 participanților la eroicul act, pensii pe viață și prima medalie românească: PRO VIRTUTE MILITARI.  În memoria pompierilor militari morți în bătălia de pe Dealul Spirii, în anul 1901 a fost inaugurat pe strada 13 Septembrie, în fața Arsenalului Armatei, Monumentul Pompierilor Militari.

Cu ocazia sărbătoririi a 168 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii și a Zilei Pompierilor din România, avem deosebita onoare de a vă invita să participați marți, 13 septembrie 2016, ora 10.00, la ceremonialul militar-religios organizat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman.

Evenimentul va avea loc pe platoul din fața Palatului Administrativ, din municipiul Alexandria, unde se vor desfășura și câteva exerciții demonstrative.

Compartimentul Informare și Relații Publice
Cpt. Dragomir Adrian Gelu

 

MESAJE DE FELICITARE

„La aniversarea celor 168 de ani de la eroica Bătălie din Dealul Spirii și a Zilei Pompierilor din România, am deosebita plăcere și onoare să felicit toți pompierii teleormăneni, pentru activitatea pe care o desfășoară zilnic, pentru efortul și implicarea deosebită la intervenții.
Vă felicit, stimați pompieri, pentru operativitatea cu care interveniți de fiecare dată și eficiența acțiunilor la care participați, pentru responsabilitatea și profesionalismul dumneavoastră. Aveți o misiune grea, dar o misiune de onoare, care presupune dăruire, disciplină, curaj și spirit de sacrificiu.
Vă doresc tuturor sănătate, succese depline în activitatea viitoare și multă, multă putere de muncă!
La mulți ani de Ziua Pompierilor din România!”

Prefectului Județului Teleorman
Carmen Daniela DAN
              

 

„Aniversarea Zilei de „13 Septembrie-Ziua Pompierilor din România”, readuce în memoria și în sufletele noastre o pagină nepieritoare de eroism și glorie militară, înscrisă cu propriul sânge de bravii ostași pompieri în eroica Bătălie din Dealul Spirii – din 13 Septembrie 1848.
Urez pompierilor militari și civili din județul Teleorman, tuturor voluntarilor, salvatorilor, echipajelor din structurile de descarcerare și prim-ajutor SMURD și celor din protecția civilă, precum și tuturor structurilor militare și civile cu care colaborați, multă sănătate, putere de muncă și succes deplin în îndeplinirea nobilei profesii pe care ați îmbrățișat-o. La mulți ani!”

Președintele Consiliului Județean Teleorman
Adrian Ionuț GÂDEA

 

„Aniversăm la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, rememorând o pagină de istorie națională scrisă prin lupta purtată acum 168 de ani în Dealul Spirii, de Compania de Pompieri din București condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară de la 1848.
Cu prilejul acestui moment emoționant, am deosebita onoare de a adresa tuturor pompierilor, militari sau civili, calde felicitări și urări de sănătate, putere de muncă și succes în împlinirea nobilei și generoasei noastre meniri!”  LA  MULȚI  ANI  DRAGI  CAMARAZI!”

Colonel Sandu Liviu Sorinel
Inspector
Șef al I.S.U. „A.D. Ghica” Teleorman

 

„La împlinirea a 168 de ani de la istorica „Epopee” din Dealul Spirii, veteranii de război, din Filiala M.A.I. județul Teleorman, îndreaptă un gând de pioasă pomenire și cinstire a eroilor pompieri militari, căzuți la datorie, în toate timpurile și în toate locurile, pentru apărarea ființei naționale și în executarea activităților specifice, iar tuturor pompierilor militari teleormăneni le adresează cele mai calde și sincere felicitări, însoțite de urarea de multă sănătate și fericire, de noi și depline realizări în viața personală și îndeplinirea grelelor, dar nobilelor misiuni cu care sunt investiți. La Mulți Ani!”

colonel (r) Puchiu Nicolae
Președintele Filialei Județene a Asociației Veteranilor de Război din M.A.I.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare