Liviu Dragnea, președintele PSD, a venit, în această dimineață, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde se desfășoară primul termen al dosarului în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu. ”E scrutinul și dosarul”, a spus Liviu Dragnea la intrare în sediul ÎCCJ.
Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și instigare la fals intelectual.
„Astfel, din probele administrate, rezultă că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a cunoscut faptul că inculpatele Botorogeanu Adriana și Stoica Anisa Niculina erau angajate la DGASPC Teleorman, însă în fapt își desfășurau activitatea la sediul Organizației Județene (…) Teleorman, al cărui președinte era, și cu toate acestea i-a solicitat inculpatei Alesu Floarea, director executiv al DGASPC Teleorman, să le mențină în funcție pe cele două inculpate. Pe de altă parte, chiar inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost persoana care a găsit soluția remunerării inculpatei pentru activitatea desfășurată la sediul Organizației Județene (…) Teleorman, în sensul încadrării acesteia la DGASPC Teleorman”, se mai arată în rechizitoriul DNA..