Din peisajul pitoresc al „cartierului” Răsfirați” din Plosca, nu lipsește un personaj de legendă: Lina’ lu Năvărogu. Parcă e aici de când există lumea. Generații de copii, ajunși acum la maturitate, o cunsoc ca pe un cal breaz. Nimeni nu știe ce vârstă are. Nici măcar ea. Unii spun că a trecut bine de 80 de ani, alții, că nu a împlinit 75.
Femeia, originară din Peretu, s-a căsătorit cu un ploscean, mult mai în vârstă decât ea. Soțul a decedat în urmă cu 15 ani.
Sărăcuță de minte, își duce viața demn. A muncit la CAP și primește o pensioară de 400 de lei lunar. Până acum patru ani, trăia într-o cocioabă din pământ bătut, cu tavanul căzut. Fără curent electric și sursă de căldură. Și într-o mizerie de nedescris. Dormea și stătea cu șobolanii la masă. Niște oameni de bine, consăteni cu teamă de Dumnezeu, i-au construit o căsuță – o cameră din cărămidă arsă și o sobă. Însă niciodată nu a făcut focul. Șobolanii s-au cuibărit din nou.
Uimitor este faptul că Lina nu s-a îmbolnăvit niciodată. Nu știe ce sunt medicamentele sau un pat de spital. Cu toate că, de multe ori, o vezi umblând cu tălpile desculțe pe pământ înghețat și îmbrăcată într-o fustă și-o bluză.
Nu cerșește. Oamenii au grijă să o cheme de fiecare dată când au o pomană. În schimb, când își cumpără câte ceva de la magazinul din colț, un biscuite sau o prăjitură, invită copiii din preajmă să guste întâi ei: „Ia mai întâi tu, mânca-l-ar mama!”.
Mai sunt și alții invidioși, care se întreabă răutăcios de ce femeia asta amărâtă nu a răcit măcar o dată și de ce trăiește atât de mult! Le răspundem noi: e treaba lui Dumnezeu! Nimeni nu trăiește în locul ei.
Articole noi
