Echipa de baschet feminin BCT-CST Alexandria a obţinut sâmbătă seara la Craiova o frumoasă victorie în faţa formaţiei Phoenix Galaţi, importantul succes asigurând practic calificarea în faza play-off la terminarea sezonului regulat. Scorul de 87-77 (26-30, 22-16, 23-15, 16-16) arată că elevele antrenorului Mădălin Piperea şi-au depăşit condiţia de „exilate” permanente printr-o determinare deosebită într-o confruntare cu o grupare socotită favorită.
Când am deschis laptopul, la ora 19,55, pentru a urmări transmisia live de pe site-ul Federaţiei Române de Baschet, mă gândeam că Phoenix are un plus de valoare ce poate face diferenţa. În fond, anterior, în actualul sezon competiţional, gălăţencele au învins teleormănencele de trei ori. Cu 73-69 în turul Ligii Naţionale şi cu 91-71 şi 77-59 în sferturile de finală ale Cupei României. Mai mult, dacă BCT-CST are acelaşi lot cu care a început campionatul, cu excepţia nefericitei accidentări grave a Mihaelei Chelariu, Phoenix a reuşit la mijlocul competiţiei să se întărească. Dincolo de asemenea constatări, am reţinut şi dorinţa declarată a Hannei Demeter, jucătoare de naţională de la Phoenix, de a urca în clasament spre jumătatea lui printr-o victorie împotriva alexăndrencelor. Şi când vii la Craiova după ce ai învins una din favoritele la titlu, Olimpia CSU Braşov, pronosticul pare justificat.
Primele minute ale meciului au evidenţiat un anumit echilibru, cu o desprindere apoi de patru până la şapte puncte a baschetbalistelor din oraşul moldav. Apoi, din nou egalitate şi final mai bun pentru Phoenix. (26-30). Este de remarcat apetitul ofensiv al echipelor, 56 de puncte în total fiind un scor mai puţin obişnuit într-un prim sfert. În continuare, scenariul pare neschimbat: avantaje mici de o parte şi de alta, egalităţi şi un scor de 48-46 pentru BCT-CST la pauza mare. Sfertul trei este dominat de alexăndrence, care conduc permanent şi au 71-61 înainte de ultima parte a unui meci viu disputat, după cum rezultă din evoluţia scorului. În sfertul patru gălăţencele profită de ratările consecutive ale adversarului şi se apropie la cinci puncte, însă teleormănencele gestionează bine avantajul şi după şase puncte reuşite în ultimele 30 de secunde (!) obţin un surprinzător 87-77.
Cred că după emoţiile personale trăite în faţa calculatorului, câteva concluzii se pot desprinde din analiza casetei statistice a acestui meci. Profesorul Mădălin Piperea a păstrat pe teren formula de bază, Brown, Arnold, Chivu, Voicu şi Mihai evoluând admirabil. Foarte puţin au fost folosite ale două jucătoare, Podar şi Alaiba, junioarele înscrise în fişa tehnică rămânând pe banca de rezerve. Elan Brown a reuşit iarăşi un double-double, devenind, probabil, liderul campionatului la acest capitol. Dar şi căpitanul Viorela Voicu a terminat cu double-double. În timp ce colegele lor, Alina Chivu, Shanita Arnold şi Mihaela Mihai, au adus printr-o comportare, de asemenea exemplară, mai mult de jumătate din totalul punctelor echipei lor.
La formaţia din reşedinţa judeţului Teleorman au jucat Elan Brown – 22 puncte şi 18 recuperări, Alina Chivu – 21 (1×3) p, Shanita Arnold – 17 (4×3) p, Viorela Voicu – 16 p şi 11 recuperări, Mihaela Mihai – 11 (1×3) p, Alina Podar şi Beatrice Alaiba. Pentru Phoenix au evoluat M.McKenzie – 23 puncte (13 recuperări), C.Walter – 19 p (10 recuperări), R.Filip – 16 (2×3) p, A.Frost – 10 (2×3) p, M.Johnson – 6 p, H.Demeter – 2 p, A.Creţu – 1 p, M.Geleriu şi B.Fota.
Cred că după această victorie importantă BCT-CST, cu 26 de puncte, nu mai poate rata locul opt, care duce în play-off. Şi are posibilitatea în etapa următoare, a XXI-a, când va juca pe terenul principalei contracandidate la această poziţie, BCM Danzio Timişoara, să demonstreze că, în ciuda greutăţilor legate de derularea antrenamentelor în condiţii improprii şi de jucarea meciurilor de acasă tot în deplasare, rămâne o forţă în baschetul românesc. Un succes cu Galaţi, dar şi comportarea de ansamblu, ne obligă la un sincer BRAVO pentru aceste sportive şi tehnicienii care le pregătesc.
În etapa a 20-a, Olimpia CSU Braşov a reuşit o victorie în extremis la Cluj-Napoca (78-73), în timp ce CSU Alba Iulia a trecut lejer de Rapid la Bucureşti (98-38). Liderul, ACS Sepsi SIC Sf.Gheorghe, a surclasat pe BCM Danzio Timişoara (107-50), iar într-o altă partidă susţinută în devans CSM Târgovişte a câştigat la Arad (83-34).
În ultima etapă, a XXII-a, Alexandria se va deplasa la Sf.Gheorghe, BCM Danzio Timişoara fiind programată să joace la Galaţi.
ŞTEFAN STAN