Uda Clocociov este una dintre comunele năpăstuite ale judeţului. Cu acelaşi primar încă de la înfiinţare ca unitate teritorial-adminsitrativă de sine stătătoare, în anul 2004, localitatea nu a simţit gustul civilizaţiei. Ba, din contră, nivelul de dezvoltare socio-economic este cel mai mic din zonă. În timp ce alte comune înfloresc pe zi ce trece, la Uda Clocociov managementul defectuos a lovit adânc în bunăstarea comunităţii locale.
De departe, spun cetăţenii, cea mai mare nemulţumire o reprezintă modul cum au fost cheltuiţi banii publici. De altfel, aceste afaceri păguboase fac obiectul mai multor dosare penale. Unele instrumentate chiar de DNA. Spre exemplificare, firma care a câştigat realizarea reţelei de alimentare cu apă a venit cu preţul cel mai mare, de 14 miliarde de lei vechi, deşi, concurentele au oferit cu până la 4 miliarde de lei mai puţin. Ulterior, Tel Drum, firma câştigătoare, abonată mai mereu la banii publici, îşi duce la îndeplinire misiunea. Suma a crescut la 20 de miliarde de lei. Prin acte adiţionale. Subcontractează lucrarea tocmai societăţii care oferise cel mai mic preţ, şi se alege cu un profit de aproximativ 10 miliarde de lei pentru care nu depune niciun efort.
Un alt subiect contestat de oameni se referă la Piaţa din Uda Paciurea. Aici, în anul 2014, încep lucrările. Se cheltuie aproximativ 2 miliarde de lei fără ca piaţa să fie finalizată.
Bani cu duiumul pentru… neemiterea titlurilor de proprietate!
Peste un miliard de lei vechi s-a dus pe apa sâmbetei, ca urmare a unei hotărâri neinspirată dată de actualul primar. Tot în anul 2014, primăriţa dă dispoziţie ca membrii comisiei de fond funciar să primească o indemnizaţie de 50% pentru munca prestată, de eliberare a titlurilor de proprietate. Banii s-au dus, titlurile nu au fost emise. În perioada respectivă, din pricina faptului că se efectua inventarierea terenurilor din comună, operaţiunea de eliberare a titlurilor a fost stopată. Chiar şi aşa, sporul de 50% a continuat să curgă, păgubind bugetul local cu o sumă considerabilă.
Doamna primar, ”Erou al Revoluţiei”… de la gura sobei!
Avantaje peste avantaje. Şi toate, pentru bunul trai al primăriţei erou. Erou al Revoluţiei. Pentru că doamna are un Brevet care ”preţuieşte spiritul de sacrificiu manifestat în lupta pentru victorie asupra comunismului”. Oamenii avizaţi spun că, în 1989, în Uda Clocociov nu s-a tras. Nici măcar cu praştia. Cu toate acestea, a obţinut titlul şi avantajele ce au decurs: pământ gratuit, scutiri de taxe şi impozite, credite bancare, transport gratuit etc. Conform declaraţiei unor cetăţeni, este strigător la cer ceea ce se întâmplă. Primăriţa şi-a atribuit un hectar de teren, ca revoluţionar, în timp ce un tânăr împuşcat în picior a primit numai 0,5 hectare. Despre respectarea drepturilor veteranilor de război, nici nu poate fi vorba. Deşi, prin lege, primăria era obligată să le acorde teren, conducătoarea a refuzat pe motiv că… nu mai este.
La Uda Clocociov, este nevoie de o schimbare!
Tocmai din aceste considerente, la Uda Clocociov este nevoie urgentă de schimbare. Vor un om care să le reprezinte interesele şi să le rezolve problemele. L-au găsit. Se numeşte Iordan Mihalache, candidatul la funcţia de edil-şef din partea Partidului Naţional Liberal, care are, de departe, cel mai bun program pentru următorii patru ani.
Obiective pentru 2016 – 2020
Tenace, cu o voinţă de fier şi dispus să facă orice efort pentru modernizarea comunei, Iordan Mihalache şi-a propus o listă întreagă de realizări:
Definitivarea construcţiei-Piaţa Uda Paciurea;
Amenajarea spaţiilor publice de recreere-parcuri,spaţii de joacă pentru copii,bază sportivă;
Cămin pentru bătrâni şi pentru persoanele defavorizate;
Efectuarea cadastrului pentru tot terenul arabil, case şi anexe gospodăreşti-GRATIS;
Asfaltarea tuturor uliţelor comunale;
Serviciu de asistenţă socială pentru persoanele în vârstă şi bolnavi;
Internet GRATUIT pentru toţi locuitorii comunei;
Atragerea de investitori care să creeze locuri de muncă pentru locuitorii comunei;
Reţea de canalizare a comunei;
Igienizarea, supraînsămânţarea şi fertilizarea islazului comunal;
Construirea de podeţe de acces peste râul Sai;
Diversificarea serviciilor administraţiei locale;
Construcţia de şanţuri pentru scurgerea apelor pluviale,podeţe de acces şi amenajarea trotuarelor;
Crearea unei zone de agrement la lacul de la Saelele-proprietatea comunei;
Înfiinţarea echipei de fotbal;
Amenajarea cimitirelor;
Înfiinţarea unei suparafeţe de lucernă pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale.
Şi peste toate acestea, spune Iordan Mihalache, „ne dorim antrenarea tinerilor şi a elevilor în activităţile cultural-sportive, prin organizarea de competiţii, spectacole, excursii pentru asigurarea unei dezvoltări fizice şi intelectuale”. Referitor la cheltuirea banilor publici, candidatul PNL a precizat că ”bugetul va fi constituit în funcţie de nevoile comunităţii şi după consultarea cetăţenilor. „Vom da naştere unui consiliu format din oameni cu experienţă de viaţă, persoane respectabile ce cunosc foarte bine necesităţile. Într-un cuvânt, se va asigura o transparenţă totală prin cooptarea în consiliile de licitaţie a unor reprezentanţi din consiliul local şi din societatea civilă”.
„La Uda Clocociv sunt probleme grave de rezolvat, care nu suportă amânarea. Trebuie să intrăm în normalitate cât mai repede cu putinţă. E de muncă şi lucrul ăsta îmi place, mă satisface. Sunt convins că pe 5 iunie majoritatea o să aleagă în favoarea lor. Voi face echipă cu toţi locuitorii. Împreună, la sugestiile şi doleanţele lor, vom rezolva, pas cu pas, toate problemele. După patru ani de mandat, doresc să-i privesc în ochi şi să ne bucurăm pentru realizări!”, ne-a declarat liberalul Iordan Mihalache.