La data de 19.04.2023, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Teleorman, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane care are calitatea de instructor auto, imediat după ce a primit o sumă de bani de la un cursant al unei școli de șoferi, lasându-l să creadă că îi poate facilita obținerea permisului de conducere. În fapt, în cursul acestei dimineți, instructorul auto a primit suma de 500 de euro de la cursantul în cauză, în schimbul traficării unei presupuse influențe asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului regim permise și înmatriculări Teleorman, astfel încât persoana în cauză să promoveze proba practică pentru obținerea permisului de conducere. Instructorul auto a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Conform reglementărilor Codului de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.