Băloi Marian este candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Măgura. Inginer de profesie, este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică, cu 35 de ani de experienţă în domeniu.
Căsătorit, tatăl a trei copii, consideră familia izvorul de energie din care se încarcă pozitiv zi de zi. În concepţia domnului inginer, armonia, respectul reciproc şi altruismul sunt trei elemente care definesc personalitatea unui om.
Nu a mai făcut politică până acum. Recent, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, deoarece principiile acestei formaţiuni politice îl reprezintă.
A mai avut intenţia de a candida în urmă cu opt ani. S-a decis acum: „În Măgura nu s-a făcut suficient pentru dezvoltarea comunei. De-a lungul vremii, e existat un interes personal, nu unul în folosul celor mulţi. Am cântărit bine dacă să intru sau nu în competiţia electorală. În cele din urmă m-am hotărât. Recunosc, au contat mult şi dialogurile cu consătenii, care m-au sfătuit să mă implic. Împreună cu echipa de consilieri, competitivă, morală doresc să schimb viaţa comunităţii. Prioritar pe agenda mea de lucru este accesarea fondurilor europene. După părerea mea, acum, în conjunctura actuală, aceasta ar trebui să fie preocuparea de bază a unui edil-şef. Să nu doarmă zi şi noapte până nu-şi îndeplineşte dezideratul.”
Obiective pentru 2016 propuse de liberalul Băloi Marian
Comuna Măgura este una dintre numeroasele comune ale judeţului Teleorman care are nevoie urgentă de schimbare. O spun chiar cetăţenii care s-au săturat să mai spere ca civilizaţia să ajungă în localitate. Pe agenda de lucru a candidatului la funcţia de primar, Marian Băloi, se regăsesc proiecte care demonstraeză că liberalul are viziune şi deţine formulele de rezolvare a problemelor stringente ale localităţii:
- Realizarea sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare;
- Racordarea cetăţenilor la sistemul de alimentare cu apă la un preţ real (consumatorii rămânând să plătească doar contravaloarea materialelor);
- Fiind de specialitate, doresc modernizarea reţelelor electrice din localitate care sunt deficitare la acest capitol, corpurile de iluminat clasice trebuind înlocuite cu lămpi led cu consum redus de energie electrică;
- Elaborarea unor proiecte viabile în vederea dezvoltării şi modernizării comunei prin accesare de fonduri europene (crearea unui parc fotovoltaic, construirea în sediile nefolosite din patrimoniul primăriei a unui azil de bătrâni şi persoane defavorizate;
- Montarea de camere de supraveghere video pentru sporirea siguranţei cetăţenilor şi reducerea infracţionalităţii;
- Reamenajarea, igienizarea şi introducerea iluminatului public în cimitire;
- Asfaltarea trotuarelor şi drumurilor comunale;
- Reinventarierea terenurilor agricole şi sprijinirea micilor fermieri locali în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile;
- Înfiinţarea unei societăţi agricole pentru administrarea celor aproximativ 500 ha aflate la dispoziţia primăriei (arabil şi păşune), creând în acest fel noi locuri de muncă la nivelul comunităţii;
- Înfiinţarea unei asociaţii a crescătorilor de animale cu respectarea drepturilor ce li se cuvin membrilor dar şi înfiinţarea unui centru de colectare a laptelui şi construirea unei fabrici de lactate, astfel încât gospodarii să obţină un preţ cât mai corect pe produsele lor;
- Acordarea în folosinţă grătuită conform legislaţiei în vigoare de terenuri de minim 500 mp de familie pentru tinerii cu vârste de până la 35 de ani care doresc să construiască o locuinţă;
- Instituirea unei burse şcolare pentru copiii merituoşi sau cei care provin din familii cu venituri mici;
- Plata contravalorii abonamentelor pentru elevii de liceu pe ruta Măgura-Alexandria;
- Eliminarea cheltuielilor publice inutile şi transparentizarea acestora;
- Voi propune organizarea anuală a zilei comunei, eveniment ce se va desfăşura la o dată ce se va stabili de comun acord cu localnicii;
- Şi sportul are un capitol special pe agenda de lucru a viitorului primar, dorindu-se reînfiinţarea echipei de fotbal şi reamenajarea terenului de sport.
Sloganul pentru campania electorală este unul care îl defineşte pe Băloi Marian, “Un om nou, pentru o comună prosperă”. Da, într-adevăr, măgurenii consideră că este nevoie de o schimbare, de un nou primar, cu altă echipă deoarece cei vechi s-au învăţat cu puterea, cred că totul li se cuvine şi ceea ce este mai rău, au impresia că sunt de neînlocuit.