Lumea satului e mirifică. Şi plină de inedit. Te cruceşti şi nu-ţi vine să crezi când afli poveşti de viaţă incredibile. Sunt demne de pus într-o carte. Fabuloase, pline de mister, incredibile. Mentalităţi primitive, rezolvări după instinct, urmări neaşteptate.
Băiat frumos la tinereţe, îmbrăcat la ultima modă şi cu serviciul în Bucureşti, Emil, cunoscut consătenilor sub „pseudonimul” de Imişor al Miţii lui Odoleanu, o dăduse în cele bisericeşti. Nu vă gândiţi că a aderat la vreo confesiune creştină, ci, în urma studierii Bibliei pe cont propriu, ajunsese să inventeze una! Şi că Dumnezeu îi dăduse atâtea răspunsuri în vis, se apucase să construiască trotuare pe uliţa unde locuia. Noroc că primarul l-a oprit la timp.
Omul, croit spre spiritual, îşi procurase o agenţă cu scoarţe din piele, pe paginile căreia, când îl apuca meditaţia, scria maxime. Îmi aduc aminte de una „celebră”: „Uitaţi-vă la puii de ţigan, cum vă uitaţi şi la puii de cucoană”!
Ca să-şi demonstreze altruismul şi să întoarcă suflete pierdute la Creator, a scăpat o tinerică din chinurile sexuale ale unor ciobani, postaţi cu stânele undeva, în afara Bucureştilor. Fata, fără ocupaţie, venită din nordul ţării în Capitală, ca să nu moară de foame, îşi vindea trupul păstorilor. Dar nu numai că a scăpat-o, ci a luat-o şi de nevastă. A adus-o în casa lui de la ţară şi i-a turnat repede trei plozi, pe care i-a botezat cu nume biblice: Petru, Pavel şi Maria.
Imişor venea încărcat săptămânal cu două genţi cu alimente, de-abia purtându-le pe umăr şi în mână. Trebuia să-şi hrănească familia numeroasă.
Era un soţ şi un tată fericit! Până într-o zi când a aflat că nevasta se ţine cu unul după uliţa ailaltă. Într-o dimineaţă, l-a aşteptat pe amant la buza unui pod, în drum spre gară, la trenul de patru dimineaţa. I-a tras o bătaie soră cu moartea: ochi umflaţi, faţă spartă, oase rupte. Victima a stat săptămâni întregi în spital. Dar nu i-a făcut plângere. De frică.
Nu şi-a lăsat muierea. A deschis Biblia şi i-a citit porunca referitoare la adulter. S-au rugat împreună pentru iertarea păcatului. Dar, trebuia să-i dea şi o lecţie de viaţă. Ca să ţină minte. A tuns-o la zero, a îmbrăcat-o în straie lungi şi au pornit-o pe uliţele satului. Oriunde întâlnea un divan de femei, se opreau. Consoarta, smerită, rostea pe dinafară un discurs scris chiar de Imişor: „Bună ziua! Am păcătuit. M-am ţinut cu F. N-o să mai fac niciodată. A fost o rătăcire. Eu îl iubesc pe Imişor.” O săptămână întreagă a ţinut „căinţa” pe uliţe. După aceea, „filosoful” şi-a botezat nevasta într-un butoi de tablă, pli ochi cu apă de râu. I-a pus mâinile deasupra capului: „Femeie, te-am iertat! Dar să nu se mai repete. Acum eşti ca un nou născut!”
Timpul a trecut. S-au mutat în Bucureşti. Imişor a rămas singur. Nevasta şi copiii l-au părăsit…
