Doi bărbați din comuna Seaca, care se aflau la pescuit pe Dunăre, sunt căutați de echipajele de salvare ale ISU Teleorman și ISU Giurgiu, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat. Potrivit ISU Teleorman, la fața locului s-au deplasat ISU Giurgiu cu o autospecială și trei scafandri, ISU Teleorman, cu o autospecială și un echipaj de scafandri, un echipaj medical SAJ, un echipaj de la Detașamentul Turnu Măgurele cu o barcă și trei pompieri și un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Zimnicea cu o barcă de salvare.
Evenimentul a fost anunțat aseară, în jurul orei 20.17, de un al treilea pescar, care a reușit să se salveze. Având în vedere că la lăsarea întunericului nu se puteau efectua scufundări în acea zonă, căutările au fost reluate astăzi de dimineață. Județul Teleorman se află sub incidența codului galben pe fluviul Dunărea în perioada 12.02.2021 ora 06.00 – 19.02.2021 ora 12.00, cu fenomene vizate de creșteri de niveluri și debite cu depășirea cotelor de atenție (faza 1).