19.2 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Declarație de presă, senator Eugen Pîrvulescu: Întâlnire cu transportatorii teleormăneni

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Florescu, am avut a doua întâlnire cu transportatorii din județul Teleorman, marți după-amiază, în vederea consultării acestora, cu privire la aplicarea ultimelor modificări legislative.

Potrivit noilor reglementări, organizarea licitațiilor privind stabilirea traseelor revine acum în sarcina Consiliului Județean, spre deosebire de anii anteriori, când această procedură era derulată direct de Ministerul Transporturilor.

În cadrul discuției de astăzi, transportatorii teleormăneni s-au arătat nemulțumiți de noile reglementari legislative și au susținut, în unanimitate, că organizarea unei noi licitații privind traseele le poate aduce prejudicii majore, având în vedere că pentru ultima licență obținută, valabilă până în 2023, au achiziționat mijloace de transport în comun, cu plata în rate, iar o nouă licitație organizată în acest an poate aduce competitori noi în județ, care, potrivit legii, vin cu drepturi egale cu ale transportatorilor cu vechime în domeniu.

Cu această ocazie, am luat act de doleanțele transportatorilor teleormăneni și voi face toate demersurile, în calitate de senator ales al județului, cu privire la situația nedreaptă care s-a creat, în ceea ce privește criteriile de acordare a punctajului, în vederea obținerii dreptului de a opera pe traseele licitate.

Oamenii se plâng, pe bună dreptate, de noile condiții legislative, care nu mai fac diferența între transportatorii cu experiență și cei care sunt noi pe piață, când vine vorba de acordarea punctajului.

În acest sens, îi asigur pe toți operatorii economici de transport public din județul Teleorman ca voi face tot ce este necesar pentru a găsi soluții, astfel încât să nu fie prejudiciați în activitatea desfășurată.

Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare