Agenţia Naţională de Integritatea a transmis Consiliului Local din comuna Beuca un document din care reiese că Berechet Cristea nu mai are dreptul să ocupe funcţia de primar sau viceprimar. Decizia ANI este clară şi nu lasă loc de interpretări. Cel puţin pentru următorii 3 ani, Berechet Cristea nu mai are voie să deţină o funcţie de demnitate publică.
Inspectorii de integritate îl acuză Berechet că, pe timpul cât a deţinut funcţia de viceprimar al comunei Beuca, a avut contract individual de muncă cu SC Semina SA Ungheni, ceea ce este interzis de legile în vigoare.
În anul 2015, ANI a solicitat documente de la primăria Beuca, Inspectoratul de Muncă Argeş, Serviciul Fiscal din Roşiorii de Vede şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. După analiza documentelor, a reieşit, negru pe alb, că Berechet Cristea nu a respectat regimul incompatibilităţilor.
Simţindu-se vinovat, Berechet Cristea nu a exprimat un punct de vedere, în apărarea sa, deşi Agenţia Naţională de Integritate îi ceruse să explice motivele care au dus la înclcarea legilor în vigoare.
Pe 3 iunie, Berechet Cristea a avut termen de judecată la Curtea de Apel Bucureşti. Având nevoie de timp pentru deliberări, magistraţii au decis ca soluţia să fie pronunţată pe 17 iunie. În ziua cu pricina, conform hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, inevitabilul s-a produs, în sensul că lui Cristea Berechet i s-a respins acţiunea prin care contesta raportul ANI.
Procesul îşi va urma cursul firesc. Cel mai probabil, actualul primar din Beuca va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu alte cuvinte, este o chestiune de timp până când Cristea Berechet va fi declarat incompatibil şi, pe cale de consecinţă, destituit din funcţie prin ordin al prefectului. Altfel spus, mai devreme sau mai târziu, la Beuca vor fi alegeri anticipate pentru funcţia de primar.
C.R.