Mașina înainta agale spre Arad și înghițea kilometru după kilometru, făcând ca exasperarea copiilor să crească.
-Când ajungem? întrebau cu toții, sperând că București – Arad e o distanță doar la o aruncătură de băț.
-Dragilor, mai avem mult, culcați-vă și dormiți, iar când vă treziți, vom fi la Arad!
-Tati, dar nu avem loc, în mașina cealaltă era loc mai mult!
-Copii, când eram de vârsta voastră, nici nu îmi imaginam că există autoturism cu aer condiționat, cu muzică la drum. Eram atât de fascinat când mă lua cineva cu mașina, că aș fi mers până la Constanța fără să schițez nici cel mai mic gest de nemulțumire.
-Alte vremuri! izbucniră ei în cor, convinși fiind că au dat argumentul suprem.
Sunetul motorului și muzica în surdină făcea ca moș Ene să-i viziteze și să-i cucerească pe rând, mai repede decât mă așteptam. Daniel a adormit primul. Emma, cu muzica ei în urechi, aștepta ca noaptea să pună stăpânire pe țară. Numai Paul, cel mic, cu ochii lui verzi larg deschiși privea în gol, pe geam. După câteva minute de tăcere, i-am șoptit:
-Paul, de ce nu dormi? La ce te gândești?
-Tati, tu știi de ce murim noi, oamenii?!
Întrebarea m-a luat pe nepregătite. Le-am explicat de mai multe ori faptul că suntem într-o lume a păcatului, care a adus moartea peste omenire. Nu avem însă prea multe răspunsuri. Simțeam că el vrea să-mi spună ceva important.
-Tati, noi murim pentru că pe Noul Pământ nu va mai fi noapte și ca să ne odihnim bine!
Mă blocase.
Un zâmbet fugar mi-a trecut peste chip. Ce logică impecabilă avea micuțul meu! I-am explicat că, atunci când murim, intrăm într-o stare de somn fără vise. Așa ne învață Biblia, cartea omenirii. El a aflat că în Biblie scrie că în cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, nu va mai fi noapte, că cetatea nu are trebuință nici de soare, pentru că Însuși Mielul, Isus, o va lumina. A făcut repede un artificiu de logică și și-a imaginat că dormim în moarte ca să fim suficient de odihniți să putem rezista o veșnicie fără somn. Interesantă argumentația lui Paul! Da, moartea este doar un somn. Nu mergem nici în rai, nici în iad. Este doar o stare de neființă, de inconștiență, iar la sfârșit, atunci când vine Isus, el ne va învia și ne va da nemurirea, dacă am fost prietenii Lui. În același timp, Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii. Adică, niciunul dintre cei care au murit și care au trăit pe acest pământ nu a dispărut din mintea lui Dumnezeu. Biblia vorbește despre faptul că Dumnezeu cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. Așa că, deși nu există conștiență în moarte, Dumnezeu nu uită pe copiii săi. Ne întrebăm de ce murim, deseori. Murim pentru că moartea, în condițiile păcatului și ale bolii, este o binecuvântare. Imaginați-vă un bolnav de cancer în stadiul patru, care suferă cumplit și care ar trebui să mai trăiască în aceste chinuri încă 5 luni, 5 ani sau 50 de ani. Am fi o planetă de hidoși, de descompuși, care trăiesc veșnic. Moartea nu este decât un dușman care va fi biruit și care va fi înghițită de biruința celor care cred în Isus. Ceea ce pățim noi când murim nu este plata păcatului, ci consecința păcatului. Plata păcatului va veni la urmă, peste cei care au ales neascultarea.
Moartea nu trebuie să ne înspăimânte, indiferent când ar veni. Noi nu ar trebui s-o provocăm intenționat niciodată. Dar dacă vine, o putem întâmpina ca pe un somn. Vi s-a întâmplat vreodată ca după o zi geroasă în care ați umblat pe afară, înghețați la mâini, să doriți să intrați în casă la căldură, să vă încălziți, să vă înveliți cu plapuma și să adormiți? E plăcut, nu-i așa? Ei bine, așa ne învață Biblia să așteptăm moartea. Trebuie să luptăm pentru viață până la ultima picătură, dar dacă ea se scurge din noi și ne vizitează moartea, ne încredem în Dumnezeu și primim orice vine peste noi. Am stat deseori la căpătâiul muribunzilor să-i încurajez, dar adevărul este că ei, cei care credeau în Isus, m-au încurajat pe mine, deși știau că vor depune armele curând. Poate că s-au dus să se odihnească bine, pentru că pe Noul Pământ nu va mai fi timp de somn și nici noapte!
Cornel Pavel Dărvășan