Deşi în Liga Naţională de Baschet Feminin întrecerile sunt întrerupte pentru a face loc campaniei de calificare a naţionalei României la viitoarea ediţie a Campionatului European, iubitorii din municipiul Alexandria ai acestui sport spectaculos pot veni sâmbătă la Sala Polivalentă, acolo unde, de la ora 12,00, este programată partida din Liga I, între CSBT 2 Alexandria şi Rapid Bucureşti.
Formaţia din reşedinţa judeţului Teleorman, care în ediţia trecută s-a clasat pe un merituos loc doi, face parte din prima grupă a Ligii I de baschet feminin, alături de CSM Târgovişte, Phoenix Constanţa, Rapid Bucureşti şi ACS Sepsi SIC 2 Sf.Gheorghe. În aceeaşi grupă se afla şi CS Phoenix 2 Galaţi, dar o ştire-bombă anunţă retragerea echipei moldave din LNBF şi, automat, din Liga I, din cauza problemelor de ordin financiar (!).
În primul meci din ediţia 2017-2018 a Ligii I, CSBT 2 Alexandria a fost învinsă acasă de CSM Târgovişte, gruparea din Dâmboviţa retrăgându-se, de asemenea, din LNBF la începutul campionatului. În lotul cu care CSBT 2 participă la Liga I regăsim pe Viorela Voicu, Mihaela Mihai, Alina Podar, Teodora Manea şi Irina Enache de la prima echipă de senioare, alături de junioarele U-16 de la CSS Alexandria: Andreea Mazilu, Daria Botorogeanu, Diana Ciocoiu, Andreea Horlea, Alexandra Biet, Luiza Radu-Măgureanu, Alexandra Florea, Bianca Jianu, Alexandra Raicu, Paloma Cucu, Cătălina Crăciunescu şi Tania Fierăşteanu.
De remarcat că la începutul lunii octombrie cele zece echipe din LNBF au adresat un memoriu FRB, prin care s-a solicitat retragerea lor din Liga I. De altfel, cluburile respective nu se află la prima tentativă de a cere renunţarea la obligaţia participării cu o echipă-satelit în Liga I, motivându-se prin mărimea cheltuielilor suplimentare. Şi de data aceasta memoriul a fost respins de Consiliul Director al FRB, fiind prevăzute sancţiuni dure pentru neconformare. Doar formaţiile care evoluează în LNBF cu cel mult două jucătoare-străine pe foaia de arbitraj nu sunt obligate să înscrie “satelitul” în Liga I, însă în sezonul 2017-2018 niciuna dintre echipele prim-divizionare nu s-a limitat la două “straniere” în lot. Cea mai dură sancţiune prevede o amendă de 10.000 de euro după începerea competiţiei, clubul respectiv urmând să fie penalizat cu trei puncte în sezonul competiţional următor al LNBF. Iată că într-o asemenea situaţie, se află Phoenix Galaţi, care părăseşte LNBF după cinci etape în care nu a obţinut o victorie.
La actuala ediţie a Ligii I s-au înscris iniţial 18 echipe, repartizate în trei grupe, “sateliţii” neavând drept de promovare.
ŞTEFAN STAN





