Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman organizează CONCURS pentru ocuparea funcţiei de adjunct al șefului poliției municipiului, la Poliția municipiului Turnu Măgurele.
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să fie ofițeri de poliţie, să nu fie cercetați disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau față de care să nu fi fost pusă în mișcare acțiunea penală; să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu, să aibă cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei şi cel puțin 3 ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs.
Totodată, candidaul trebuie să aibă gradul profesional de minim inspector principal de poliție, să deţină / urmează a i se emite autorizaţie de acces la informaţii clasificate, clasa ”Secret de Stat”, nivel ”Secret”, sa fie desemnat / urmeaza a fi desemnat ca organ de cercetare al politiei judiciare.
Concursul va avea loc la data de 05.12.2017, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman și va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio și/sau video.
Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată, în termen de 24 de ore de la afişare.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de raport şi dosar de recrutare în volum complet depus până la data de 08.11.2017, inclusiv, ora 16.00.





