Dintr-o publicaţie din judeţul Dâmboviţa am aflat că americanca Shanita Arnold (28 de ani), liberă de contract, va evolua în noul sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin la echipa CSM Târgovişte, fostă campioană a ţării şi câştigătoare a Cupei României în ediţia 2016-2017. După cum se ştie, fundaşul originar din Texas a jucat mai mulţi ani la CSBT Alexandria, fiind o componentă de bază a formaţiei teleormănene.
Potrivit sursei citate, o certitudine în lotul grupării din Târgovişte ar mai fi, deocamdată, în afară de experimentata Larisa Toma, o altă alexăndreancă (27 de ani), Alina Chivu, plecată de la CSBT în returul campionatului trecut. Baschetbalista cu selecţii, de-a lungul anilor, la loturile naţionale şi de junioare, se află însă în aceste zile la Jocurile Europene Universitare de la Miskolc (Ungaria), cu echipa Universitatea Alba Iulia…
Totuşi, rămâne de văzut dacă Shanita Arnold va ajunge la Târgovişte, deoarece un important site specializat în baschet informează cititorii săi că, deocamdată, CS Municipal este blocată la transferuri din cauza unui mai vechi litigiu cu fostul antrenor al acestei echipe, grecul Dikeoulakos.
Cum despre situaţia de la CSBT Alexandria, apropo de participarea formaţiei la ediţia 2017-2018 a Ligii Naţionale, nu avem veşti privind demersurile pentru alcătuirea lotului, putem consemna doar cîteva certitudini. În prima etapă (10 octombrie), teleormănencele vor juca, potrivit calendarului FRB, la Arad cu Universitatea Goldiş ICIM. De asemenea, se ştie adversarul din noua ediţie a Cupei României, ACS BC Sirius Tg.Mureş. Vor fi două meciuri, tur-retur, probabil în ultima decadă a lunii septembrie, cu un prim joc găzduit de Sala Sporturilor din Alexandria.
Până atunci, însă, vara pare a fi mai fierbinte pentru mai mulţi reprezentanţi ai baschetului alexăndrean. Antrenorul Mădălin Piperea, conduce intensele pregătiri ale naţionalei U 16, care va participa la întrecerile din primul eşalon european feminin la această categorie de vârstă, în perioada 4-12 august, găzduite de Franţa. În lotul lărgit al României a fost inclusă şi Daria Botorogeanu de la CSS Alexandria.
Alina Podar se află cu reprezentativa României la Jocurile Francofoniei de la Abidjan (Coasta de Fildeş). Dar ea a participat anterior cu naţionala Under 20 la Campionatul European, Divizia B, care a avut loc în Israel.
O altă jucătoare talentată de la clubul alexăndrean, Teodora Manea, se pregăteşte cu selecţionata României care va lua parte la Campionatul European pentru Under 18, găzduit de oraşul Dublin în perioada 4-13 august.
ŞTEFAN STAN





