3.8 C
Judeţul Teleorman
miercuri, decembrie 4, 2024

„Zile de foc” pentru pompierii teleormăneni-15 incendii, 50 de cazuri SMURD, 3 accidente şi alte 2 misiuni specifice

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

În ultimele două zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al judeţului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării şi salvării persoanelor din medii ostile vieţii, precum şi pentru acordarea primului ajutor calificat, au acţionat la un număr de 70 de misiuni, după cum urmează:

50 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 3 accidente rutiere, produse pe raza localităţilor Tătărăştii de Jos, Scrioaştea şi Nanov  în urma cărora două persoane au fost asistate medical de echipajele SAJ Teleorman şi SMURD  însă au refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi au îndepărtat resturile de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Cazurile au rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări;

– o misiune de căutare a unei persoane dispărute în apele râului Olt, pe raza localităţii Islaz;

– 3 incendii de locuinţe, izbucnite în localităţile Scrioaştea, Traian şi Mârzăneşti.

La Scrioaştea, din cauza unui foc deschis la gunoiul menajer din curte, lăsat nesupravegheat, incendiul s-a propagat la casa de locuit, unde au fost distruse bunurile din două camere, pe cca 20 mp şi acoperişul acesteia pe aproximativ 30 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 5000 de lei.

În localitatea Traian, tot din cauza unui foc lăsat nesupravegheat în gospodărie, incendiul a distrus două anexe (o magazie de lemne şi un pătul de cereale), pe aproximativ 50 mp, precum şi acoperişul locuinţei pe cca. 180 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 20000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 40000 de lei.

La Mârzăneşti, incendiul izbucnit la nivelul unei bucătării, din cauza unui scurtcircuit produs la aparatura electrocasnică, a fost observat la timp de proprietar, focul fiind stins rapid de pompieri înainte de a fi produse pagube materiale importante.

– 12 incendii de vegetaţie uscată, mirişte şi gunoi menajer, izbucnite pe raza localităţilor Piatra, Cetatea, Măldăeni, Bragadiru, Islaz, Spătărei, Poeni, Roşiorii de Vede, Ştorobăneasa şi Conţeşti cu pericol de propagare la gospodăriile cetăţeneşti şi culturile agricole din imediata apropiere, precum şi de producere a unor accidente rutiere pe drumurile naţionale şi judeţene din cauza fumului dens ce a redus semnificativ vizibilitatea. Din fericire, toate aceste incendii au fost stinse rapid de pompierii militari teleormăneni, cu autospecialele de lucru cu apă şi spumă din dotarea subunităţilor, înainte de a fi produse pagube materiale ori victime omeneşti.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Bani pentru primăriile din Teleorman, în vederea decontării unor investiţii realizate prin Programul “Anghel Saligny”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 1.328.760.409,83 lei, în vederea decontării a 772 de...

Articole similare