Un bărbat din municipiul Roșiorii de Vede a fost prins de polițiștii din județul vecin, în timp ce încerca să vândă mai multe carcase de miel, fără a deține documente legale.
Conform unui comunicat de presă al IPJ Olt, oamenii legii au depistat în trafic, un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Roşiori de Vede, judeţul Teleorman, în timp ce transporta cu o autoutilitară pe raza comunei Seaca, județul Olt, 10 carcase de miel, fără a avea documente legale de provenienţă. Bărbatul intenţiona să le comercializeze fără drept.
Poliţiştii au sancţionat contravenţional bărbatul, cu amendă în valoare de 500 lei, conform prevederilor Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite.
Totodată, cele 10 carcase de miel au fost ridicate şi predate unei unităţi specializate, în vederea distrugerii.





