
LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 29.06.2025 – 05.07.2026 – TELEORMAN
Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.
Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel:
| Data | Interval orar de întrerupere | Localitatea | Zona de întrerupere |
| 29.06 | 09:00 – 17:00 | Segarcea – Vale | Localitatea Segarcea – Deal, zona de ieșire spre câmp, PTA 4037 SEGARCEA DEAL |
| 09:00 – 16:00 | Năsturelu | Localitatea Zimnicele, zona de centru (moara) şi partea de vest către Zimnicea (PTA 1310) | |
| 30.06 | 08:30 – 11:30 | Alexandria | Localitatea Alexandria – blocurile: 303, 303, 305, 354, 359, 360, 354, 359, 360, gradini’a nr. 7, Direcția de Sănătate Publică și străzile: Alexandru Colfescu (între străzile: Carpați și Alexandru Ghica) și str. Cuza Vodă (între străzile: Mihaiță Filipescu și Mihail Kogălniceanu) _ PCZ 1056 |
| 09:00 – 17:00 | Traianu | Localitatea Traianu – zona primăriei şi zona fostei mori (PTA 4275) | |
| 01.07 | 09:00 – 16:00 | Bogdana | Localitatea Broșteanca integral _ PTA 988 BROȘTEANCA |
| 02.07 | 09:00 – 16:00 | Bogdana | Localitatea Ulmeni – zona de intrare dispre Spătărei până la pod _ PTA 990 ULMENI |
| 03.07 | 09:00 – 16:00 | Piatra | Localitatea Piatra – puțurile de apă aparținând primăriei Piatra (PTA 4357 PIATRA) |
Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.distributieoltenia.ro.
În Teleorman, 78 % dintre șomeri au studii primare, gimnaziale sau nu au absolvit o formă de învățământ
La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman erau înregistraţi 9.434 șomeri (din care 3.942 femei). Din totalul de 9.434 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Teleorman, 1,035 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj iar 8.399 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.773 șomeri provin din mediul rural și 1.661 sunt din mediul urban. În funcție de mediul de rezidență, 82.39% dintre șomeri provin din mediul rural, față de 17.61% din mediul urban. Cele mai afectate categorii de persoane în funcție de vârstă sunt: șomerii peste 55 de ani (27.69%) și șomerii cu vârsta curinsa intre 40-49 ani (24.61%)
Din punct de vedere al nivelului de instruire, 77.85% dintre șomeri au studii primare, gimnaziale sau nu au absolvit o formă de învățământ. Șomerii cu studii liceale și profesionale reprezintă împreună aproximativ 21.94%, iar cei cu studii postliceale și universitare au o pondere redusă (1.21%). Structura șomajului după nivelul de instruire se menține relativ constantă, cu o pondere majoritară a persoanelor cu nivel scăzut de calificare. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 349 persoane foarte greu ocupabile, 4.386 greu ocupabile, 4.536 mediu ocupabile, iar 163 sunt persoane ușor ocupabile.
Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Teleorman sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Teleorman la adresa https://www.anofm.ro/teleorman/
Teleorman. Ultima săptămână de înscrieri. Finanțare 560.000 lei pentru tineri talentați prin Program MOL de promovare a talentelor, ediția a 21-a
Până în 28 iunie se pot depune solicitările de finanțare la Programul MOL de promovare a talentelor, ediția a 21-a, 2026. La edițiile precedente din Teleorman au fost finanțate 12 proiecte în valoare totală de 27.100 lei.
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au deschis înscrierile pentru cea de-a 21-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, prin care se oferă sprijin financiar tinerilor sportivi și artiști care au obținut rezultate bune în ultimii doi ani. Programul este organizat pe bază de concurs de proiecte. Candidații se pot înscrie până în data de 28 iunie. Se poate solicita finanțare pentru achiziția unor materiale, echipamente sportive, instrumente muzicale și/sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și participare la concursuri, festivaluri, tabere de pregătire, cantonamente. Cel mai longeviv program național din domeniu este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de MOL România. În cadrul celor 20 de ediții anterioare au fost susținuți 4.086 de tineri talentați, prin 3.184 de proiecte cu o finanțare totală de peste 7,7 milioane de lei.
„Programul MOL de promovare a talentelor ne este foarte drag pentru că reprezintă o investiție în noua generație, cea care are puterea de a duce România mai departe. Potențialul acestor tineri este impresionant și merită susținut cu încredere și consecvență. România are sportivi și artiști la început de drum care muncesc pentru a-și construi un parcurs cu sens, iar un sprijin acordat la momentul potrivit poate face diferența. Suntem nerăbdători să descoperim și anul acesta tineri îndrăzneți pe care să îi ajutăm să facă pași importanți spre visurile lor. În 20 de ani, am construit prin acest program o comunitate de peste 4.000 de tineri valoroși, confirmând că mediul privat poate avea un rol major în susținerea excelenței și a comunităților din România”, a declarat Gábor Mozga, CEO MOL România.
La acest program se pot înscrie tineri sportivi și artiști cu vârste între 8 și 18 ani, atât individual, cât și în echipe sportive sau ansambluri artistice. Aplicațiile se depun on-line pe site-ul Fundației Pentru Comunitate până pe data de 28 iunie 2026 inclusiv. Solicitările de finanțare trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților din ultimii doi ani, recomandări din partea profesorilor pregătitori sau antrenorilor, obiectivele de viitor și bugetul de care au nevoie pentru realizarea obiectivelor descrise în proiect. Fondul total de finanțare din acest an este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani, care au obținut finanțare în edițiile anterioare, pot depune proiecte într-o categorie specială, destinată lor.
„Pe parcursul celor 20 de ediții am colaborat cu cei mai buni tineri sportivi și artiști din țară. Programul oferă finanțare, dar și posibilitatea de a învăța sau a exersa întocmirea unui proiect profesional bazat pe realizările din ultimii doi ani și planificarea perioadei următoare inclusiv cu bugetul necesar realizării scopului stabilit. Concurența a fost foarte mare în fiecare an, diferența fiind făcută în mai multe cazuri de documentele opționale. Propun candidaților să pregătească cu atenție și aceste documente. Înscrierea este o procedură simplă, iar echipa noastră poate fi contactată pe toată durata perioadei alocate. Cei interesați găsesc toate informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației, iar în grupul de Facebook al Programului pot împărtăși experiența,” a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Criterii de eligibilitate și plafoane de finanțare
În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare de cel mult 10.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.
Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea Sport este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, la secțiunea Artă. Din bugetul total disponibil pentru ediția a 21-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei sunt dedicați domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani dedicată tinerilor care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului. Detaliile programului pot fi consultate online: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro
Primăria Cosmești a primit peste 245.000 de lei, în vederea decontării unei investiții realizată prin Componenta Fondul Local
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 123.001.324,98 de lei pentru 185 de investiții realizate prin componentele C10 – Fondul local și C15 – Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Conform unui comunicat de presă, singura primărie din județul Teleorman, care a primit suma necesară plății unor facturi, este Cosmești, suma alocată ridicându-se la 245.860 de lei.
Astfel, au fost decontate 96.258.958,28 de lei pentru achitarea a 158 de facturi aferente Componentei C10 – Fondul Local, în vederea asigurării infrastructurii pentru transportul verde și elaborarea sau actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană. De asemenea, 26.742.366,70 de lei au fost alocate pentru 27 de facturi aferente Componentei C15 – Educație care au ca obiectiv construcția de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.
Parchetul Roșiori de Vede: Bărbat, acuzat de furt calificat, trimis în judecată, în stare de arest preventiv
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: La data de 16.06.2026 au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede trimiterea în judecată, în stare de arestare preventivă, şi sesizarea Judecătoriei Roşiori de Vede cu privire la o persoană fizică, sub aspectul săvârşirii a 2 (două) infracţiuni de furt calificat, reținându-se că: În perioada 11-27.05.2026, o persoană majoră de sex masculin, aflată în stare de recidivă postexecutorie, a pătruns fără drept în locuinţa unei persoane vătămate de sex masculin, din com. Scrioaştea, sat Brebina, jud. Teleorman, de unde a sustras mai multe bunuri mobile. La data de 27.05.2026, aceeaşi persoană majoră de sex masculin, aflată în stare de recidivă postexecutorie, a pătruns fără drept în locuința unei persoane vătămate de sex feminin, din com. Scrioaştea, sat Brebina, jud. Teleorman, de unde a sustras mai multe bunuri mobile.
Facem precizarea că emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței competente reprezintă, conform Codului de procedură penală, etape ale procesului penal care nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.
Angajări în primăriile și instituțiile din Teleorman. Se caută asistent medical, mediator sanitar, consilier juridic și muncitor
Angajări în primăriile și instituțiile din Teleorman. Se caută asistent medical, mediator sanitar, consilier juridic și muncitor
În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate vacante. Potrivit anunţului publicat pe pe site-ul posturi.gov.ro, la rubrica “Posturi vacante în administraţia publică din România, se vor scoate la concurs posturile de asistent medical comunitar, bibliotecar, mediator sanitar și auditor. În funcţie de pregătirea profesională, teleormănenii care vor să fie bugetari mai pot concura pentru consilier juridic, muncitor necalificat și asistent medical principal generalist. Condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a se înscrie la concurs pot fi consultate la următoarea adresă: http://posturi.gov.ro/.
Iată lista posturilor vacante, în judeţul Teleorman:
Asistent medical comunitar debutant– PRIMARIA FANTANELE,
muncitor calificat– S.P.A.A. Rădoiești,
asistent medical principal generalist– Spitalul Județean de Urgență Alexandria
Bibliotecar– Scoala Gimnaziala Mavrodin
muncitor necalificat– Primăria Nanov,
Mediator sanitar– Directia de Asistenta Sociala Alexandria
auditor– Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Teleorman
consilier juridic– Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Teleorman
asistent medical comunitar– PRIMĂRIA COMUNEI UDA CLOCOCIOV,
Bibliotecar IS– Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” Alexandria
Asistent medical comunitar– Primăria Comunei Călmățuiu de Sus
RAPIDIȘTII SUNT ACEI SUPORTERI CARE IUBESC NECONDIȚIONAT ECHIPA! UNEORI ÎNSĂ EXACT CE SE INTAMPLĂ IN CLUBUL RAPID DEZAMĂGESTE CEL MAI MULT
AM INTELES MAI TARZIU CĂ ÎNSCENAREA FACUTĂ D-LUI CRISTIAN SĂPUNARU REPREZENTA UN PLAN MULT MAI AMPLU, BINE COORDONAT DIN CLUB
În momentul în care am fost acceptată la voluntariat, la clubul Rapid București, m-am considerat cea mai norocoasă persoană din lume. Ceea ce am trăit însă m-a marcat pentru totdeauna. Această poveste va fi prezentată în mai multe episoade, pentru a reda în detaliu toate lucrurile la care am fost martoră. Primul meci la care coordonatorul programului de voluntariat din acel moment din clubul Rapid, dl. Daniel Carciug, mi-a permis să particip a fost pe Arena Națională: Rapid-FCSB. Nu mi-a permis pentru că mă simpatiza sau aprecia, dar scriam ironic pe Facebook despre cum, cu 3 luni de zile în urmă, se vorbise de demisia sa din club la solicitarea suporterilor și această demisie întârzia să se concretizeze prin plecarea sa din club. L-am întrebat pe dl. Carciug de ce lucrează încă în club în condițiile în care își anunțase demisia. Acesta mi-a spus că dl. Șucu i-a interzis să spună că această demisie nu existase niciodată. Am fost prezentă pe Arena Națională la meciul Rapid-FCSB în sezonul 2024-2025. Am intrat în vestiarul Rapidului odată cu magazionerul. Nu am văzut niciun ambalaj de alcool. Mai mult, legitimația pe care am primit-o îmi permitea să intru peste tot pe stadion. După meci, m-am întâlnit cu Charalambous, antrenorul FCSB, și i-am urat politicoasă succes în meciul cu Lyon. Impresionat de atitudinea mea, care respecta sportivitatea, a vorbit despre mine la conferința de presă. Când a înțeles că la mine se făcea referire de către antrenorul FCSB după meci, dl. Carciug mi-a scris mesaje prin care mă trăgea la răspundere. Nu știam că a fi voluntar la Rapid implica, în viziunea d-lui Carciug, să îi tratezi lipsit de respect pe adversari sau să îi ignori.
![]()
DL SĂPUNARU A FOST DENIGRAT DE DL CARCIUG IN FAȚA VOLUNTARILOR PE ARENA NAȚIONALĂ
I-am spus d-lui Carciug Daniel că unul dintre eroii mei este căpitanul Rapidului, dl. Cristian Săpunaru. Nu a avut nimic bun de spus despre d-lui. Îl jignea în mod constant în fața oricui îl asculta, fără să îi pese că jignește o legendă a Rapidului. Eram șocată de comportamentul omului care se presupunea că trebuie să ajute echipa, mai ales pentru că părea un fapt firesc pentru d-lui limbajul pe care îl folosea și nu îl deranja absolut deloc că „arunca” cu afirmații oribile în spațiul public în fața unor tineri care îl credeau. Evident, nu îi păsa de răul pe care îl făcea unei legende a Rapidului, câștigător al unei cupe europene cu FC Porto. Mi-a permis să pun în vestiar calendare personalizate pentru jucători. Dar acestea au dispărut. Următorul meci a avut loc acasă, pe Giulești. Același Daniel Carciug a continuat să îl denigreze în fața voluntarilor pe căpitan. De asemenea, era foarte mândru că încă din prima zi în club îi trimisese un mesaj d-lui Șucu prin care îl înjurase pe dl. Șumudică. Eram în plină desfășurare a turului. Cum acceptase dl. Șucu ca un angajat al clubului Rapid să înjure o legendă a Rapidului? În timp ce suporterii știau că dl. Carciug își dă demisia, dl. Șucu îl angajase și la Genoa ca să verifice contractele jucătorilor. Omul care denigra oamenii de bază ai echipei Rapid București — antrenorul și căpitanul — era omul de bază al patronului Rapidului în Italia. Am intrat în vestiarul Rapidului de pe Giulești cu dl. Carciug la 9 dimineața, uneori cu alți voluntari după-amiaza. Niciodată, sub nicio formă, nu am găsit vreun ambalaj de alcool, navete de bere. Voluntarii puteau intra în vestiarul echipei cu cel mult 2 ore înainte de începerea meciului, când echipa venea la stadion.

INCĂ AUD PAȘII CĂPITANULUI PE HOLUL CĂTRE VESTIAR. ESTE ÎNCĂ ACOLO PE BANCA DE REZERVE. ÎI AUD VOCEA INCONFUNDABILĂ. PRIVESC CHIPURILE COLEGILOR DE ECHIPĂ. SUNT ACOLO IMPRESIONAȚI.
Nu știu cum s-au aliniat stelele când i-au decis destinul d-lui Săpunaru și nici nu știu când Dumnezeu a decis că Rapidul are nevoie de d-lui. Dar așa arată perfecțiunea. Așa trebuia să se întâmple, ca să avem dovada că, după ce atâtea legende mari au iubit Giuleștiul și ne-au dăruit sufletul d-lor, Dumnezeu nu a permis să fim singuri. Ne-a dăruit un lider, un erou, o lumină care să fie acolo unde timpul are încă răbdare cu noi. Și măreția sa strălucește în întuneric, ca să putem din nou și din nou să ne întoarcem acasă. Prezența sufletului său alături de noi este o promisiune nescrisă care ne spune din nou și din nou că dl. Săpunaru va reveni pe Giulești. Există o tristețe dincolo de cuvinte care are nevoie să fie vindecată. Există o cădere dincolo de orice zbor care trebuie să nu mai doară și să aducă speranță.De aceea avem nevoie de căpitan. Pentru că vocea sa este ascultată chiar de destin. Pentru că privirea sa citește suflete. Pentru că aduce speranță acolo unde nimic nu poate să vindece. Pentru că este victoria ADEVĂRULUI asupra MINCIUNII. Știu că este un Dumnezeu în toate. Știu că lucrurile sunt scrise ca să învățăm să prețuim ce e bun și frumos în fiecare zi. Vreau să râd pe Giulești. Vreau să am sufletul împăcat și să nu mă doară până la os tăcerea TEMPLULUI. Vreau ca lumina din suflete să fie adevărata forță care ne motivează. Dar mai ales nu vreau să îmi pierd credința în oameni. Eu știu cine este căpitanul. Acest sentiment este motivația perfectă. Am încredere în mintea sa. Nu o să mă îndoiesc niciodată de inima sa. Și știu cu certitudine că, așa cum iubește inima sa Rapid București, nimic nu poate fi iubit mai frumos. Știu că poartă cu sine bătălii neștiute de nimeni, victorii cu care nu s-a lăudat, înfrângeri pe care le-a transformat în lecții de viață din care a devenit mai înțelept. Știu că d-lui este UN DAR, pentru fiecare zi în care nu ne este teamă să credem în Rapid mai mult decât în ziua de mâine, să iubim ca și cum timpul nu se va opri niciodată să ne fie prieten. Da, știu cu exactitate cine este CĂPITANUL. Să spun doar MULȚUMESC sună stupid, dar pentru fiecare victorie împărtășită cu noi, pentru fiecare ADEVĂR pe care ne-a învățat să îl acceptăm, pentru fiecare înfrângere transformată în victorie, pentru fiecare secundă de loialitate, pentru fiecare clipă când nu a renunțat la rapidiști, pentru fiecare suflet pe care l-a motivat fără să știe, pentru fiecare suflet pe care l-a vindecat fiind pur și simplu omul acesta incredibil lăsat de Dumnezeu pe acest pământ, pentru că este inima pe care o simțim cu noi pe Giulești, eu îi spun căpitanului cu gratitudine și respect: MULȚUMESC DIN SUFLET. Vedeți, d-le Săpunaru, înainte ca dvs. să deveniți simbolul rapidiștilor, zilele se numeau luni, marți, miercuri. Astăzi, fiecare zi pe Giulești vă poartă numele. Este emoția credinței că nu am pierdut sensul existenței noastre. Iar dacă mâine nu va veni, pentru că nu ne este promis nimic, eu sunt împăcată. CÂT TIMP SUNTEȚI CU NOI ÎN MINȚILE ȘI SUFLETELE A MII DE SUPORTERI, CÂT TIMP SUFLETUL DVS. NE VA ÎNDRUMA PRIN CELE MAI GRELE MOMENTE, RAPIDUL NU ESTE PIERDUT.
Rămas-bun, grupa mijlocie! O excursie plină de descoperiri și bucurii a încheiat un an frumos la Grădinița nr. 7 Alexandria
Preșcolarii Grupei Mijlocii A de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 Alexandria au încheiat cu bucurie și emoție un an plin de descoperiri, jocuri și experiențe frumoase. Pentru a marca acest moment special și pentru a le oferi copiilor o amintire de neuitat, doamnele educatoarele Gina Angelica Găvănescu și Ana-Maria Măldăianu au organizat o excursie educativă și recreativă în localitatea Dracea.
Prima parte a zilei a fost dedicată vizitării morii și brutăriei din localitate. Aici, cei mici au avut ocazia să afle cum începe drumul pâinii, încă din momentul în care grâul este măcinat și transformat în făină. Cu mult interes și curiozitate, copiii au urmărit procesul de măcinare a grâului, descoperind o lume nouă și fascinantă. De asemenea, s-au bucurat de activități practice, jucându-se cu făina și explorând prin experiență directă textura și proprietățile acesteia. În brutărie, au observat cum sunt pregătite pâinea și alte produse de panificație, iar la final au fost serviți cu bunătăți pregătite special pentru ei.
Excursia a continuat cu vizitarea școlii și grădiniței din Dracea, unde copiii au descoperit spații noi, au interacționat cu cadrele didactice și au aflat lucruri interesante despre activitățile desfășurate în aceste instituții. Pentru mulți dintre ei, întâlnirea cu școala a reprezentat și o frumoasă pregătire pentru etapele care îi așteaptă în anii următori, stârnindu-le curiozitatea și dorința de a învăța.
La întoarcerea în Alexandria, aventura s-a încheiat într-o notă veselă, cu momente de joacă și relaxare într-un loc special amenajat pentru copii. Râsetele, jocurile și energia lor au transformat finalul excursiei într-o adevărată sărbătoare a copilăriei.
Pentru educatoare, această zi a fost mai mult decât o simplă excursie. A fost încă o filă adăugată în povestea unei grupe de copii care, timp de încă un an, au crescut împreună, au învățat să fie prieteni și au făcut noi pași pe drumul cunoașterii. Nu întâmplător se spune că educatoarea este persoana care șterge lacrima copilului atunci când acesta se desparte pentru prima dată de mamă. Cu răbdare, grijă și multă afecțiune, educatoarele îi însoțesc pe cei mici în fiecare descoperire, în fiecare reușită și în fiecare moment important al copilăriei lor.
Astfel, grupa mijlocie își ia rămas-bun de la încă un an frumos, păstrând în suflet amintiri prețioase și pregătindu-se cu entuziasm pentru noi aventuri și noi provocări.
Succes, dragi copii, și o vacanță minunată!

Întâlnire de lucru la Zimnicea privind prevenirea incendiilor de vegetație uscată – apel la responsabilitate și întărirea măsurilor de control
Astăzi, 16 iunie 2026, la Zimnicea, a continuat seria întâlnirilor de lucru organizate de Instituția Prefectului – Județul Teleorman, în colaborare cu Consiliul Județean Teleorman și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, având ca obiectiv consolidarea măsurilor de prevenire și reducere a incendiilor de vegetație uscată și miriște, fenomen care continuă să genereze anual un număr ridicat de intervenții.
La întâlnire au participat primarii unităților administrativ-teritoriale din raionul de intervenție al Detașamentului de Pompieri Zimnicea, discuțiile concentrându-se pe necesitatea unei reacții rapide și coordonate la nivel local, astfel încât incendiile să fie limitate încă din faza incipientă și să nu evolueze în situații cu impact major asupra populației și mediului înconjurător.
A fost subliniată importanța asigurării capacității de intervenție, inclusiv în situațiile în care la nivel local nu există un Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență avizat, prin mobilizarea imediată a resurselor proprii ale UAT-urilor: autocisterne cu apă, utilaje agricole echipate cu plug sau disc și personal pregătit să intervină operativ. Totodată, s-a insistat asupra operaționalizării unor echipe de primă intervenție la nivelul fiecărei localități, dotate corespunzător și instruite, capabile să acționeze în primele minute critice ale unui incendiu.
Un rol esențial a fost atribuit activităților de prevenire și informare a populației, prin implicarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență în distribuirea materialelor informative în spații cu aflux mare de persoane – piețe, magazine, târguri, spații comerciale și instituții publice – precum și la operatorii economici din agricultură și crescătorii de animale, unde informarea se va realiza cu asumare pe bază de semnătură. Mesajul transmis este unul clar: incendierea vegetației uscate este strict interzisă și se sancționează sever conform legii.
În același timp, primăriile au fost îndemnate să intensifice acțiunile de patrulare în special în zilele de weekend, când se înregistrează o creștere a numărului de incendii, în zonele cu vegetație uscată sau în punctele unde sunt abandonate frecvent deșeuri și resturi vegetale. Aceste activități au rolul de a descuraja ferm comportamentele iresponsabile și de a permite intervenția rapidă în caz de necesitate. De asemenea, a fost evidențiată importanța utilizării sistemelor de supraveghere video existente la nivelul unităților administrativ-teritoriale, ca instrument esențial pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care provoacă incendii.
Inspectorul șef al ISU Teleorman, colonel Florin Pîngă, a transmis un mesaj ferm privind continuarea și intensificarea controalelor la operatorii economici din domeniul agricol ale căror terenuri sunt afectate de incendii de vegetație uscată, subliniind aplicarea consecventă a principiului TOLERANȚĂ ZERO față de astfel de evenimente, având în vedere riscurile majore pentru siguranța cetățenilor, protejarea bunurilor și a mediului. Totodată, acesta a mulțumit autorităților locale pentru sprijinul acordat în anul precedent, evidențiind colaborarea strânsă cu structurile voluntare, precum și implicarea deosebită a domnului Primar Petre Pârvu, care a mobilizat constant membrii SVSU Zimnicea în sprijinul intervențiilor operative, contribuind decisiv la gestionarea rapidă a situațiilor de urgență.
Instituția Prefectului – Județul Teleorman, alături de Consiliul Județean Teleorman și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului, reiterează faptul că prevenirea incendiilor de vegetație uscată reprezintă o responsabilitate comună și doar prin implicare și colaborare interinstituțională pot fi reduse semnificativ aceste evenimente cu impact major.
Seria întâlnirilor de lucru va continua în perioada următoare în celelalte localități din județ, în vederea consolidării măsurilor preventive și creșterii gradului de siguranță pentru comunități la Videle (miercuri, ora 09.30) și Turnu Măgurele (joi, ora 12.00).











