20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

ULTIMA ORĂ! Circulaţia peste Podul Vedea din Alexandria se redeschide pe ambele sensuri

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

După aproape un an de nervi întinşi la maxim, coşmarul şoferilor ce au fost nevoiţi să traverseze Podul Vedea din Alexandria se apropie de final. Săptămâna viitoare, cel mai probabil marţi, circulaţia va fi reluată pe ambele sensuri de mers. În momentul de faţă, constructorul mai efectuează câteva lucrări de suprafaţă, în special montarea dipozitivelor pentru rosturile de dilataţie.

Specialiştii în domeniu au declarat că, după inaugurare, vor mai fi lucrări de efectuat, dar care nu vor bloca, din nou, circulaţia. Conform unor surse, între constructor şi primăria Alexandria au apărut unele neînţelegeri privind montarea noilor stâlpi de iluminat public. În timp ce primăria ţine morţis cu rămânerea lor pe vechiul amplasament, constructorul spune că o astfel de soluţie ar afecta, în timp, rezistenţa podului.

 

 

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare