8.8 C
Judeţul Teleorman
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Prevenirea situaţiilor de urgenţă, obiectiv prioritar al pompierilor teleormăneni

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al judeţului Teleorman desfăşoară permanent activităţi orientate spre siguranţa cetăţeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viaţa semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

În luna iunie a acestui an, inspectorii de prevenire din cadrul unităţii noastre au desfăşurat mai multe controale de specialitate, pe linia apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile. Au fost executate un număr de 54 de controale, dintre care: 11 la obiective de investiţii, 21 la operatori economici (9 controale au fost inopinate), 18 la instituţii (11 controale inopinate) şi 4 la localităţi.

Pe timpul desfăşurării acestor controale, pompierii militari au constatat o serie de deficienţe care au fost fie remediate pe loc, dacă acest lucru s-a putut realiza, sau au fost sancţionate şi luate măsuri de rezolvare a lor în cel mai scurt timp.

Numărul total de deficienţe constatate a fost de 284, dintre care 243 au fost sancţionate şi 20 soluţionate pe timpul controalelor. Defalcat, aceste nereguli depistate au fost: 29 la obiective de investiţii (25 sancţionate), 100 la obiective aflate în exploatare-instituţii (7 soluţionate şi 93 sancţionate), 115 la obiective în exploatare – operatori economici (13 soluţionate şi 101 sancţionate), 40 la localităţi (24 sancţionate). De asemenea, au fost sancţionate 3 obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu dar care aveau aviz de securitate la incendiu, iar alte 7 obiective au fost sancţionate pentru lipsa avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu.

Urmare a acestor probleme descoperite de pompieri pe timpul controalelor, în funcţie de gravitatea lor şi de principiul gradualităţii, s-au aplicat 20 amenzi contravenţionale în cuantum de 33500 de lei şi 223 de avertismente.

În ceea ce priveşte pregătirea cetăţenilor pentru diferite situaţii de urgenţă, inspectorii de prevenire au organizat şi desfăşurat instruiri la 18 operatori economici şi 19 instituţii, cu un număr de aproximativ 200 de participanţi.

Pe timpul controalelor de specialitate au fost executate 24 de exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie în caz de incendiu la locul de muncă, fiind implicaţi aproape 818 oameni. Au fost realizate 6 puncte de informare preventivă, Ziua Informării Preventive (Ziua Porţilor Deschise), 2 acţiuni de informare la unităţile de învăţământ, cu un număr de aproximativ 700 de participanţi.

La nivelul judeţului nostru sunt organizate 166 de cercuri tehnico-aplicative, dintre care 70 – „Prietenii pompierilor” şi 96 – „Cu viaţa mea apăr viaţa”. În luna iunie, pompierii au desfăşurat o activitate de îndrumare a acestora, premergător participării la etapa zonală a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa”, ce s-a desfăşurat în Giurgiu, reprezentanţii judeţului nostru ocupând locul I atât la gimnaziu, cât şi la liceu.

Tot în luna iunie a acestui an, pompierii militari au planificate şi desfăşurat o serie de instruiri comune cu reprezentanţii APIA, GNM şi APM în domeniul prevenirii incendiilor de vegetaţie uscată cu operatorii economici din domeniul agricol.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Noi contracte de finanțare prin ”Anghel Saligny”. Extindere rețea apă, la Frumoasa, și asfaltare drumuri, în comuna Mârzănești

”Prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, locuitorii au acces egal la servicii de calitate. Avem, deja, exemple de...

Articole similare