Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Roşiorii de Vede au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de locuinţă, din localitatea Vârtoapele de Sus. La sosirea echipajelor de intervenţie, cu două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi un echipaj medical SAJ, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul unui dormitor, iar în interior se aflau două victime decedate, o femeie de cca. 35 de ani şi o fetiţă de aproape 3 ani, mamă şi copil. Incendiul a fost stins în limitele găsite după aproximativ două ore. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost un scurtcircuit electric.