9.9 C
Judeţul Teleorman
vineri, decembrie 9, 2022

Teleorman, printre judeţele cu cele mai mici cantităţi de masă lemnoasă recoltată

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Masa lemnoasă recoltată în anul 2020 a totalizat 19,652 milioane metri cubi (volum brut), cu 748.000 mc mai mult faţă de anul anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Pe specii forestiere, răşinoasele reprezintă 42% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 31,1%, stejarul 9,6%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.) 10,7% şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc) 6,6%. Lemnul recoltat în anul 2020 a fost destinat în proporţie de 95,9% persoanelor juridice atestate în activitatea de exploatare forestieră şi în proporţie de 4,1% persoanelor fizice care pot exploata lemn din pădurile pe care le au în proprietate.
Comparativ cu 2019, anul trecut volumul de lemn recoltat din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier a scăzut cu 3%, din păduri proprietate publică a statului a scăzut cu 2,3%, iar din pădurile proprietate privată a crescut cu 13,7% şi din păduri proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale cu 7,6%.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, 25,8% din volumul total de masă lemnoasă s-a recoltat din regiunea Nord-Est, 25,7% din regiunea Centru, 12,5% din regiunea Nord-Vest, 11,9% din regiunea Vest, 10,6% din regiunea Sud-Muntenia, 6,8% din regiunea Sud-Vest Oltenia, 6,4% din regiunea Sud-Est şi 0,3% din regiunea Bucureşti-Ilfov.
La nivel de judeţe, anul trecut cea mai mare cantitate de masă lemnoasă s-a recoltat în judeţul Suceava (11%), urmat de Harghita (10,6%), Neamţ (6,4%) şi Bacău (5,1%), iar cele mai mici cantităţi s-au recoltat în judeţele Giurgiu (aproximativ 0,5%), Olt, Ialomiţa şi Brăila (aproximativ 0,4%), Teleorman, Ilfov, Constanţa şi Galaţi (0,3%).

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Articole similare