20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Sporting Roșiori – Flacăra Moreni 1-0. A marcat Alex. Scumpu în min.78

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Sporting Roșiori câștigă cele trei puncte vitale, după o luptă crâncenă. Așa poate fi sintetizată victoria roșiorenilor obținută sâmbată, pe propriul teren, în fața celor aproximativ 400 de spectatori aflați în tribunele stadionului.

Partida a fost una de uzură și de luptă între doua echipe, Sporting și Flacăra Moreni, aflate în suferință de puncte. Pe teren s-a dus o lupta permanentă „la recuperarea” balonului, spectacolul fotbalistic lipsind minute în șir. De altfel nici ocazii clare de gol nu au fost consemnate în primele 45 de minute de joc. În partea a doua, roșiorenii au dominat teritorial dar, din păcate, mijlocul terenului a suferit. Antrenorul roșiorenilor „a văzut și a punctat”, trimițând în teren, încă din minutul 46, pe Lătea, cel care a adus un plus de vitalitate în jocul gazdelor. Morenari au avut 3-4 ocazii bine de a marca iar roșiorenii numai 2. Spre bucuria publicului ce a susținut permanent echipa gazdă, Sporting a marcat în minutul 78 prin Alex. Scumpu și a obținut victoria atât de necesara.

Antrenorul Petre Iulian a trimis în teren următoarea garnitură: Bușcă, Feraru, Floricel, Chivu, Piciu, Ciubuc, Scumpu, Urâtu, Simian, Manda și Roman.

M. Amuza

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare