Marius Nedelcu a decis să renunţe la funcţia de viceprimar al oraşului Videle şi, implicit, la cea de ales local. Informaţia a fost confirmată de primarul Nicolae Bădănoiu care a declarat că, în următoarea şedinţă de CL, va fi validat un alt consilier local, membru al PSD. Acum, şperţarul Marius Nedelcu aşteaptă nota de lichidare şi încasarea salariului pe ultima lună, de peste 40 de milioane de lei vechi.
În asemenea situaţie, Biroul Permanent Judeţean al social democraţilor nu va mai sesiza Prefectura cu privire la pierderea calităţii de membru de partid a lui Marius Nedelcu şi emiterea ordinului de încetare a mandatului înainte de termen.
Reamintim faptul că procurorii DNA l-au prins pe Nedelcu în flagrant, atunci când lua mită de la un investitor, pentru a-i facilita unele lucrări.
M.D.