Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o hotărâre definitivă, a decis că Marian Adrian Pătraşcu, primarul comunei Tătărăşti de Jos, a încălcat regimul incompatibilităţilor. Este a 6-a ”victimă” pe care Curtea Supremă o face în rândul edililor din judeţul Teleorman, după primarii din Răzmireşti, Troianul, Balaci, Suhaia şi Nenciuleşti.
După ce motivarea va ajunge la Prefectura Teleorman, conform legii, Dan Carmen Daniela este obligată să emită ordinul de încetare a mandatului înainte de termen. Chestiunea ar putea fi de durată, având în vedere faptul că primarul Marian Pătraşcu mai are la dispoziţie o cale extraordinară de atac, şi anume contestaţia în anulare. Însă, jurisprudenţa a arătat că respective cale extraordinară de atac este doar o pierdere de timp, judecătorii confirmând, în toate cazurile, decizia Instanţei Supreme.
”Respinge recursul declarat de Pătraşcu Marian Adrian împotriva sentinţei civile nr. 1620 din 22 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2016”, se arată în soluţia dată de magistraţi.
În cazul edilulu şef, inspectorii ANI au constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Primar al Comunei Tătărăştii de Jos şi calitatea de comerciant persoană fizică.
M.D.