Inspecția Sanitară a suspendat activitatea secției de dermatologie – venerice, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, secția ce își desfășoară activitatea la ”Broaște” . Decizia a fost luată de inspectori pentru că unitatea nu a respectat planul de conformare cu termen de șase luni impus la controlul anterior.
Surse medicale au declarat că ”saloanele morții” nu respectau nici cele mai elementare norme de igienă. ”Adevărate bombe criminale”, așa cum le-a numit un cadru medical. Mai mult, în momentul controlului, pe secție erau internați trei pacienți, supravegheați de patru asistente aflate…la o țigară și cafea, iar cei doi medici se găseau în concediul de odihnă.
Conform comunicatului MS, unitatea ar fi trebuit să facă o reamenajare și igienizare generală, în special să repare grupurile sanitare și băile cu refacerea totală a sistemului de scurgere și canalizare. De asemenea, era obligată să doteze secția cu mobilier, fapt ce nu s-a întâmplat
Totodată, Inspecția Sanitară a descoperit deficiențe și la secția ATI. Inspectorii spun că depozitarea materialelor și ustensilelor pentru curățenie se face în grupurile sanitare, nu în spații separate, ploștile se spală în în grupul sanitar pentru pacienții din salonul septic, pentru că încăperea unde ar trebui să se întâmple nu are chiuvetă, plafonul din salonul septic și din blocul operator este deteriorat iar finisajele pereților din dreptul celor două saloane sunt deteriorate, vopseaua este exfoliată, această stare nu permite curățarea și dezinfectarea adecvată. Pentru remedierea problemelor, s-a impus un termen de 15 zile iar secția a fost amendată cu 50 de milioane de lei vechi.
Controale au fost efectuate și la secția Oncologie de la Sitalul ”Broaște”. Aici, s-a ajuns la concluzia că nu se respectă numărul de paturi în saloane, normele privind grupurile sanitare și cubajul de aer / pacient iar unitatea necesită igienizare totală și reparații, fiind acordat un termen de 30 de zile pentru remedierea deficiențelor.
La secția exterioară boli infecțioase – contagioase, inspectorii au decoperit că stația de epurare a apelor uzate este neconformă, sistemul de clorinare este o instalație neomologată, spațiul de depozitare a lenjeriei murdare are finisajele deteriorate, pereți crăpați, tencuiala deteriorată, pereți crăpați, paviment crăpat și nu s-a efectuat clorinarea de aproximativ șase luni.
Inspecția Sanitară a suspendat activitatea spălătoriei din cadrul spitalului Spitalul Municipal Turnu Măgurele. Motivul este nerespectarea programului de conformare care avea termen data de 1 mai 2016. Spațiul necesită lucrări de reparații și igienizare totală. Are faianța căzută, pereți crăpați, pavimentul și plafonul crăpate și deteriorate iar activitatea a fost suspendă până la remedierea deficiențelor.
C.R.