Săptămâna aceasta a debutat cu cercurile pedagogice ale ciclului primar şi gimnazial în judeţul nostru.
Cercul pedagogic de educaţie vizual-plastică şi-a propus spre dezbatere o temă frumoasă şi mai rar abordată chiar şi de noi, dascălii, ,,Principiile compoziţionale în arta murală”, o activitate demonstrativă susţinută de colega noastră, Silvia Pătraşcu, profesor de educaţie vizual-plastică în localitatea Tătărăştii de Sus.
Încă de la intrare ne-a întâmpinat într-o atmosferă de lucru, holul şcolii generale conţinând deja lucrări realizate împreună cu elevii, unele neterminate, cum ar fi ,,Cele şapte minuni ale lumii antice”, schiţele demonstrând respectarea etapelor parcurse în vederea obţinerii lucrărilor de calitate. Picturile murale sunt parte integrantă a spaţiului arhitectural, iar receptarea acestora se face în funcţie de cadrul pentru care au fost create. Relaţia ansamblului mural cu interiorul arhitectural este determinantă în reprezentarea şi perceperea imaginii de către privitor. Pictura murală acoperă cu scene şi diferite elemente decorative, suprafaţa peretelui. Concepută şi particularizată pentru fiecare spaţiu în parte, aceasta devine parte comună, inseparabilă de elementele de arhitectură. Sub influenţa unor factori însă, pictura murală nu mai poate fi conservată în spaţiul pentru care a fost creată. În acest context, extragerea sa poate fi singura salvare, dar procesul în sine influenţează atât conservarea materiei, cât şi modul în care imaginea pe care o poartă este percepută de către privitor.
În cadrul acestei activităţi, domnul profesor Baban Ion a susţinut un referat în care a trecut în revistă istoricul picturii murale pe teritoriul României, în secolul al XV-lea ocupând teren, mai ales la biserici şi mânăstiri , impresionante fiind Biserica ,,Sf. Nicolae Domnesc” din Curtea de Argeş, dar şi Mânăstirea Cozia, din Vâlcea.
După sesiunea ştiinţifică a urmat o mică excursie în localitate şi în localităţile limitrofe, doamna profesor conducându-ne în fiecare dintre locaţiile unde şi-a lăsat amprenta artistică, picturi în biserici şi mânăstiri, catapetesme, troiţe, toate având ani de muncă în spate, dar şi rezultate deosebite, scenele biblice prizând viaţă în ochii creştinului ştiutor sau neştiutor de artă. De departe, cea mai impresionantă poveste ( căci, fiecare dintre multele locaţii avea câte o poveste! ) a fost a unei troiţe pictată la rugămintea unei localnice septagenare , o ciobăniţă, care a avut o viziune, un vis din care s-a trezit cu ultima sa misiune pe pământ, aceea de a ridica o troiţă din banii câştigaţi în timpul vieţii. Bătrânica a avut o soartă tristă, fiul şi fiica acesteia plecând din această lume mult prea devreme, iar să-ţi îngropi copiii şi să trăieşti mai departe, mulţi ani după ce ei duşi au fost, e o povară a sufletului pe care doar un părinte îl poate crede pe un altul… Aşa s-a întâmplat ca Silvia să fie impresionată de drama femeii şi să o ajute să-şi împlinească visul. Cum a terminat lucrarea, troiţa căpătând deja respectul celor din zonă, blânda mamă a găsit alinarea sufletului şi a plecat la cele veşnice chiar în Sâmbăta Mare a acestui Paşti. Cu lacrimi în ochi am putut admira şi considera ceea ce Silvia a creat, inclusiv ,,icoanele” celor trei, mamă-fiică-fiu. Şi dac-ar mai fi trăit, povestea am fi ascultat-o chiar din gura ei, iar dacă nu, tot am văzut, auzit şi simţit cele mai frumoase poveşti ţesute în jurul unor ,,icoane ale sufletului”.
Profesor Educaţie Plastică,
Purcărea Cristiana-Mihaela
