Punctele de prim-ajutor vor funcţiona în continuare în această perioadă, între orele 11:00-17:00, cu personal de specialitate, din cauza avertizărilor meteorologice ce vizează căldură şi disconfort termic accentuat. Acestea sunt amplasate în zonele principale din municipiul Alexandria, respectiv în zona Piaţa Centrală şi Piaţa Peco.
Această măsură a fost luată în scopul gestionării eficiente a situaţiilor deosebite ce se pot produce ca urmare a temperaturilor ridicate.
Recomandări pentru situaţiile de caniculă:
- reduceţi deplasările la cele esenţiale;
- nu vă deplasaţi între orele 11:00-17:00;
- consumaţi lichide între 2-4 litri/zi;
- nu consumaţi alcool;
- dacă faceţi tratamente pentru afecţiuni cronice, luati-vă medicamentele în mod regulat, cu multă apă;
- nu scoateţi copiii sub 3 ani afară decât înainte de ora 09:00 dimineaţa şi după ora 20:00;
- evitaţi mâncărurile grele şi mesele copioase.
- folosiţi serviciile medicale spitaliceşti sau de urgenţă doar în cazuri justificate; pentru probleme curente de sănătate anunţaţi telefonic medicul de familie.
În cadrul acestor puncte cetăţenii vor fi îndrumaţi şi informaţi, în funcţie de caz.