Situație dramatică la poarta abatorului „Cicalex” din Poroschia, societate aparținând trustului INTERAGRO, al cărui patron, Ioan Nicolae, se află în pușcărie pentru ilegalități de milioane de euro.
Circa 80 de persoane au protestat azi, 15 martie, în intenția de a-și recupera banii, în jur de patru miliarde de lei vechi, în urma vânzării de animale.
Oamenii sunt disperați. Unii dintre ei au de primit sume colosale, de până la 20.000 de lei, tocmai din luna august a anului trecut. Au fost mințiți cu nerușinare. CICALEX se află în insolvență din 2014, fapt neadus la cunoștința celor care și-au vândut marfa. Conducerea unității i-a încredințat la timpul respectiv că-și vor primii banii în maximum treizeci de zile.
Un țăran care a ieșit din spital și a suferit o intervenție chirurgicală complicată, tăindu-i-se piciorul, a vrut să-și de foc: „Am de recuperat nouăzeci și două de milioane (n.r: bani vechi). N-am bani de doctori și de medicamente. Sunt singur, nu mai am familie. Am vrut să-mi dau foc. De ce să mai trăiesc?” A fost oprit de către cei aflați acolo.
Directorul CICALEX, Alexandru Ștefănescu, le-a dat oamenilor o explicație hilară: „Speranțe există, dar dacă n-am bani, de unde să vă dau?! De-abia am reușit să ne rebranșăm la energia electrică.” Domnia sa crede că singura soluție este ca abatorul să-și recupereze, în instanță, banii de la creditori. O fantasmagorie. Procesele pot dura ani de zile, multe dintre ele fără șansă de reușită.
Deși păgubiții și-au angajat avocat, speranțele lor de a-și recupera sumele ce li se cuvin sunt năruite de datoriile imense pe care CICALEX le are către stat și alte societăți.