Ipocrizie fără margini. Primarul Victor Drăgușin, cel căruia i s-a propus realizarea unui parc industrial cu foarte mulți ani în urmă și a refuzat sistematic, motivând că nu sunt bani, a editat o „fițuică” semnată de arhitectul șef al primăriei și avizată de domnia sa. Tehnic, este vorba despre „Anunț/Privind intenția de elaborare plan urbanistic zonal/„Parc industrial”, municipiul Alexandria, județul Teleorman”. Și în anul 2012, în precampania electorală, Drăgușin a procedat exact la fel. După ce a câștigat, Dumnezeu cu mila! Dar cum parcul industrial este punctul forte al candidatului liberal, Florin Titirișcă, actualul edil șef al reședinței de județ a recurs la o diversiune ieftină, stil „Liviu Dragnea” – care tot creează locuri de muncă în preajma alegerilor dar, în realitate, șomajul se ridică la cote alarmante.
Ca să ne edificăm, redăm o parte din articolul pe această temă, apărut în ziarul nostru la sfârșitul lunii februarie, intitulat „Cum e cu parcul industrial, domnule primar Victor Drăgușin?!”: „E rândul cetățenilor alexăndreni să-i ceară o explicație plauzibilă despre cum nu s-a realizat un parc industrial la marginea orașului, care ar fi creat în jur de 1500 de locuri de muncă. Vom relata pe scurt întreaga poveste. În anul 2006, s-a încheiat un protocol între Consiliul Județean Teleorman, Primăria Alexandria și Patronatul Întrprinderilor Mici și Mijlocii (IMM), de sprijin al proiectelor în domeniul dezvoltării mediului de afaceri în Alexandria.
În 2008, s-a cerut Consiliului Local și Primăriei un teren de 20 de hectare, sub orice formă de parteneriat, inclusiv public-privat, situat la ieșirea din oraș, teren prins în strategia de dezvoltare, având ca destinație exact construirea unui parc industrial. Cele 24 de firme asociate aveau un număr de 855 de angajați. În acest sens, s-a apelat la un consultant, care a discutat problema cu primarul de atunci, Constatntin Slăbescu. Edilul a fost încântat. Victor Drăgușin, care era în campanie electorală, a cerut o întâlnire cu Patronatul, promițându-le membrilor că-i va susține. Pentru început, proiectul prevedea 500 de locuri de muncă, urmând ca numărul să ajungă, rapid, la 1500. Consiliul Local a aprobat solicitarea înființării parcului industrial. Au urmat alegerile și totul a stagnat. În 2012, Victor Drăgușin a cerut un studiu de prefezabilitate. Acesta s-a depus în termen la registratura primăriei. Nici astăzi nu s-a primit un răspuns, doar că nu există bani pentru utilități. Dacă lucrurile se mișcau în timp util și exista interes, nici nu era nevoie, deoarece banii puteau fi atrași prin programul REGIO 2007-2013.
Ca un exemplu, Slobozia a reușit un astfel de proiect. Domnule Victor Drăgușin, e mai importantă modernizarea unui stadion de fotbal, construirea de grătare în pădurea Vedea sau crearea a 1500 de locuri de muncă pentru cetățenii șomeri ai Alexandriei?”
Replica tăioasă a candidatului liberal, Florin Titirișcă
„Dragi alexăndreni, odată cu… schimbarea anotimpului, vin și veștile bune de la Primărie…! Pe pagina oficială de internet a primei instituții a orașului a apărut o informație-surpriză, pe care țin să o împărtășesc cu voi: Primăria își reafirmă intenția de a pune în practică Planul Urbanistic Zonal „Parc Industrial”. O mare surpriză, într-adevăr!
Prin acest anunț, autoritățile locale ne amintesc apropierea unui eveniment important: CAMPANIA ELECTORALĂ!
Dragi prieteni, putem să ne dăm seama că trăim într-o adevărată „buclă temporală”…Astfel, informația despre implementarea acestui proiect, mult așteptat de noi toți, ne-a fost dată încă din primul mandat al domnului Victor Drăgușin și este repetată din 4 în 4 ani, o dată cu începerea campaniei electorale! Apoi se așterne tăcerea și se depune un strat gros de praf peste acest proiect.
Dragi alexăndreni, a trecut prea mult timp și cred că suntem cu toții obosiți de atâtea promisiuni, iluzii și așteptări în zadar. Este momentul schimbării! Eu, împreună cu întreaga echipă a PNL vă putem demonstra că acest proiect va deveni realitate! Vom arăta alexăndrenilor că SE POATE! Acest Parc Industrial este soluția Alexandriei pentru evitarea dezastrului social! Împreună vom reuși!”