”Neprihănitul” Nicolae Bădănoiu, proaspăt ales pentru un nou mandat de primar al orașului Videle, va fi judecat pentru fapte de corupție. Decizia aparține magistraților de la Tribunalul Teleorman, care au respins cererea formulată de Bădănoiu privind ilegalitatea rechizitoriului întocmit de către procurorii DNA. Instanța a mai decis ca Nedelcu Florin Marius, fost viceprimar în Videle și mâna dreaptă a primarului Nicolae Bădănoiu, să rămână sub control judiciar pe cauţiune, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de Legea nr. 78/2000. Așa cum spuneam, penalul Nicolae Bădănoiu va trebui să dea socoteală în fața judecătorilor pentru pentru complicitate la luare de mită. Conform legii, actualul primar din Videle riscă până la 10 ani de închisoare și interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcție publică în executarea căreia a săvârșit fapta. Cu alte cuvinte, dacă Bădănoiu va fi gasit vinovat își va pierde funcția de primar al orașului Videle și i se vor confisca bunurile ce fac obiectul infracțiunii de corupție.
Procesul în care Nedelcu și Bădănoiu vor fi cercetați pentru luare de mită a fost înregistrat la Tribunalul Teleorman, la jumătatea lunii mai, primul termen de judecată urmând a fi fixat în cel mai scurt timp.