Un caz neobișnuit a avut loc în ziua de 16 mai, pe raza localității Bujoru, unde un tânăr de 19 ani, George N., a mers la râul Vedea pentru a lua nisip cu un atelaj tras de doi cai.
Greșeala acestuia a fost să încerce traversarea râului prin acea zonă, după încărcarea căruței cu nisip, fără să își dea seama de adâncimea acestuia și de greutatea pe care cei doi cai trebuiau să o transporte, râmânând blocați în mijlocul apei.
Când a văzut că nu poate elibera animalele, tânărul a sunat pe numărul unic de urgență 112, la ora 11.13, însă acest lucru s-a dovedit a fi prea târziu, deoarece la sosirea echipajelor de pompieri, cele două cabaline erau înecate.
Pompierii militari, care s-au deplasat la locul evenimentului cu o autospecială de intervenție, un camion, o barcă și o ambulanță SMURD, au procedat la scoaterea atelajului hipo și a celor două animale moarte din râu.
Misiunea salvatorilor s-a încheiat după aproximativ o oră și jumătate, fără a mai fi întâmpinate probleme deosebite.
ISU Teleorman





